Vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas...

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce înseamnă religia într-un mare oraş? Un neoprotestant care predică în Piaţa Unirii la portavoce şi un frate de mănăstire căzut în păcat se chinuiesc să trăiască după voia Domnului. Le e atât de greu...

90% din populaţia României crede în Dumnezeu, 9% într-o forţă superioară care conduce lumea şi doar 1% din populaţie se declară atee sau fără religie. În Uniunea Europeană doar Malta întrece România la capitolul religiozitate. Biserica rămâne cea mai de încredere instituţie pentru români. Dar cât de adevărate sunt aceste statistici numai Dumnezeu ştie.

Religia e peste tot, te loveşti de ea când mergi pe stradă, când asculţi radioul în maşină şi, uneori, chiar când bei o bere într-un bar. Poţi fi sfânt trăind într-un oraş agitat care te duce în ispită cu fiecare pas? De câte ori iartă Dumnezeu şi se face că nu vede? Cele de mai jos sunt întâmplări adevărate despre oameni, religie şi Dumnezeu în vremuri de pace. Reportaje mici şi meschine, despre cum indivizii zilelor noastre îşi modelează dumnezei după nevoile şi fricile pe care le au zi de zi. Nevoia de a crede că există minuni. Frica de moarte.

Fănel

De aproape 20 de ani, un bărbat vesteşte Evanghelia seară de seară la portavoce, în Piaţa Unirii, din Bucureşti. Nu a pus niciodată vreo cutiuţă pentru bani în faţa lui, chestia asta nu i-a adus niciodată niciun leu. O face pentru Dumnezeu. Seară de seară e ca musulmanii la rugăciune. Are autorizaţie între 18.30 şi 20.00. Dar Fănel Zainea, căci aşa-l cheamă pe bărbat, e mai mult decât un fanatic religios. Am vrut povestea unui fanatic religios şi am găsit un om care cândva a condus un BMW seria 5, a încercat tot felul de afaceri şi care se miră sincer că un Red Bull a ajuns să coste patru euro în avion. Dar între el şi Dumnezeu e ceva. E ceva.



„Vă invit să vă apropiaţi de Dumnezeu căci este scris «Atât de mult a iubit El lumea încât a dat pe singurul Său fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică»". Nu e bine, nu se aude bine. Portavocea e pe baterii, iar bateriile sunt consumate. Fănel dă fuga în magazinul Unirea, cumpără două baterii şi reîncepe „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât...".

Piaţa Unirii este cel mai aglomerat spaţiu pietonal din Bucureşti. E nod de transport pentru oamenii care au treabă şi loc de întâlnire pentru liceeni şi pierde-vară. Fănel are 52 de ani şi predică aici, în acest amvon de beton, din 1993. Şi încă nu are puterea să se uite în ochii trecătorilor. Trecătorii îl privesc pe el, cu scârbă de cele mai multe ori. Portavocea lui deranjează, e un pocăit şi încă mai persistă ideea că pe pocăiţi îi bate Dumnezeu. Remember 1994: toţi microbiştii vorbeau că pe fotbalistul Ioan Ovidiu Sabău l-a bătut Dumnezeu pentru că s-a pocăit. I-ar fi dat Dumnezeu o accidentare care l-a făcut să rateze Mondialul din America.

Fanel Zainea

„Mânca-te-ar cancerul!", strigă un ins către Fănel. Dar el predică mai departe: ­„Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri, desparte măduva de oase şi poate să ne despartă de toate păcatele noastre".

Stăm în McDonald's şi bem cafele. El povesteşte ce spaime a trăit de-a lungul anilor: „Mai demult a dat unul după mine cu o sticlă de Cola la sfert. Era cu Cola în ea. Era mai-mai să-mi găurească capul. Altă dată au venit doi inşi să mă bată, însă, până la urmă, m-au cruţat. Dar s-a întâmplat şi ca oamenii să înceapă să plângă, să îngenuncheze şi să-şi predea viaţa în mâna Domnului".

Pocăinţa

Cum a ajuns Fănel aici? În anii '80 era membru de partid şi muncitor la fabrica de lapte din cartierul Vitan. Se ocupa de cântare şi fura mult lapte. Înainte de asta mai fusese ghid la ONT şi făcuse orgii cu turistele, căci „ce puteam face?! Duceam grupurile la munte, acolo ne îmbătam cu toţii şi...". Când se întorcea acasă îl apuca greaţa. Locuia singur în Bucureşti şi s-a gândit la un moment dat să se arunce de pe bloc: „Mi-era scârbă. Miroseam a ţigări". În 1988 a intrat pentru prima dată într-o biserică neoprotestantă. Predica l-a răscolit. Parcă se golise toată sala, rămăseseră numai el şi Dumnezeu, care-i spunea: „Ai făcut, ai dres. Schimbă-te!". S-a schimbat, a schimbat religia, a cunoscut o fată şi au început să facă copii. Unul după altul. Acum au 12.

„Căutaţi mai întâi împărăţia Domnului şi toate celelalte vi se vor da pe deasupra." Ăsta e textul lui preferat din Biblie. Şi toate celelalte, adică bani de chirie, de întreţinere, de mâncare, de baterii şi de cafea la McDonald's, i se dau pe deasupra. Nu au serviciu, nici el, nici soţia. Dar cei 12 copii sunt frumoşi, blonzi şi plini de energie. Joacă în reclame şi în filme şi de şapte ani familia Zainea numai din asta trăieşte. Au mai câştigat 70 de milioane (de lei vechi) la emisiunea lui Dan Negru „Câştigi în 60 de secunde". „Ne-au oprit impozit 10 milioane şi banii s-au dus pe fugă." Tot la Dan Negru, soţia lui a câştigat mai demult 5.000 de euro. „Domnul lucrează. În fiecare zi mă rog pentru bani."
 
14 oameni plus Dumnezeu locuiesc în trei camere

Cu câteva luni înainte de Revoluţie, Fănel Zainea a început să citească din Biblie în tramvaie, cu voce tare. Mima o stare de demenţă. „Ştiam că sunt văzut de securişti, dar luam Biblia şi urcam în tramvai. Începeam să citesc din Psalmii lui David. Mai tare, mai tare, din ce în ce mai tare. Lumea se uita la mine şi zicea că sunt nebun. Dar mesajul se făcea auzit." Nu l-a interesat dacă l-a turnat cineva la Securitate. „Nu-mi trebuie mie să-mi iau dosarul de la CNSAS. O să văd în Cer cine, ce şi cum."

Nu are nicio diplomă de predicator sau altceva care sa-l recomande. A făcut cursurile de pastoraţie la fără frecvenţă la un institut teologic, dar a fost dat afară fiindcă a spus în gura mare că nu e de acord cu zeciuiala pe care bisericile o iau de la credincioşi şi apoi o pun prin bănci şi nu mai ştie nimeni unde se duc banii ăia. A spus asta şi atunci l-au dat afară.

Când vorbeşte la portavoce, cuvintele îi vin unul după altul fără nicio dificultate. E un amalgam de texte biblice şi consideraţii despre deşertăciunea vieţii. Foarte important: Fănel nu face reclamă niciunei confesiuni religioase, chiar dacă el face parte dintr-o biserică neoprotestantă. Dar omul spune atât: citiţi Biblia şi apropiaţi-vă de Dumnezeu.

Ascult rezemat de un chioşc de ziare din Piaţa Unirii împreună cu doi dintre copiii săi. Cei mai mari: Emanuel (21 de ani) şi Rebeca (20 de ani). Îi întreb dacă ar putea să facă ce face tatăl lor: să vorbească singuri pe stradă, să-şi audă vocea răsunând în toată piaţa. Izbucnesc în râs: „bineînţeles că nu!".
Sunt tineri ca toţi tinerii, visează să-şi facă un nume în pictură sau să scrie scenarii de film.

Au crescut pe lângă tatăl lor care în toţi anii ăştia nu a făcut decât să predice pe stradă, iar acum sunt la vârsta la care lumea li se dezvăluie maiestuoasă şi înfricoşătoare. Nu o spun, dar e ceva în privirea lor care murmură că viaţa e mai mult decât un om care vorbeşte la portavoce. Trăiesc într-o lume bizară: în unele seri îşi asistă tatăl şi împart broşuri religioase trecătorilor, în altele fac figuraţie la studiourile de la Buftea în filme cu Nicolas Cage sau Van Damme. În unele seri participă la ore de rugăciune la o biserică pe Delea Veche, în altele sunt protagonişti la emisiuni de divertisment.

Şi la capătul fiecărei seri se întorc în apartamentul lor de trei camere. 14 oameni în trei camere. Paturi suprapuse, 14 voci odată şi niciun pic de intimitate. Tineri de 20-21 de ani la un loc cu ţânci de 7-8 ani. Fănel nu i-a bătut niciodată. Dacă ar fi să bată 12 copii, ar curge apele de pe el. Aşa că preferă să ţipe la ei. Ţipă şi ei la el.

Cei 12 copii ai familiei Zainea, în urmă cu câţiva ani, alături de mama lor

Cei 12 copii ai familiei Zainea, în urmă cu câţiva ani, alături de mama lor

1.500 de lei plăteşte lunar familia Zainea numai pentru chirie şi întreţinere.

Misionar în Colentina
Fănel nu vrea să plece misionar în altă ţară. A fost mai demult prin Turcia, cu ceva treabă, dar dacă nu ştia limba... Nu ştie limbi străine şi pace. „Avem şi noi aici, în Colentina, atâţia chinezi care nu au auzit de Domnul. Ce-mi trebuie să mă duc prin alte părţi! Avem Colentina".

Predicatorul, afacerile şi politica

După Revoluţie, oamenii erau mai sensibili la poveţele Bibliei. Fănel îşi aminteşte ce emoţie stârnea pe atunci cu portavocea lui. Pe măsură ce au trecut anii, s-a stins şi frica de Dumnezeu. Fănel şi-a împărţit şi el viaţa între predici pe stradă şi lumea haotică a afacerilor din tranziţie. A avut o mică firmă: vindea banane, portocale şi tot felul de citrice în Expo Market Doraly. N-a mers: „m-am dus pe faliment bine de tot". Până la urmă a ajuns să vândă hotdog pe stradă, în Afumaţi, ca să scape de datorii. „M-am rugat: «Doamne, dacă mă ajuţi să scap de datorii, chiar mă las de afaceri». M-a ajutat şi m-am lăsat de afaceri."

După afaceri a încercat să intre în politică. A vrut să candideze ca independent la o funcţie de deputat dar n-a reuşit să strângă suficiente semnături. „Mă interesa să vestesc Biblia la un nivel mare." A rămas branşat la politică, ba e chiar un mic traseist politic. E membrul unui partid mare din România, şi-a înscris şi cei doi copii majori la tineretul partidului. Mai demult a fost membru în celălalt partid mare, dar iată că a făcut mutarea.

GPS. „Dumnezeu mi-a arătat drumul"

Gata, se apropie ora opt seara. Fănel îşi strânge portavocea şi mergem o vreme împreună spre casă. Am vorbit destul despre Iisus şi despre mântuire. Pe drum vorbim despre maşini. „Orice maşină care consumă mai mult de 10 litri la sută nu merită", spune el şi pe undeva are dreptate. A avut un BMW seria 5, adus din Belgia, dar cam băga botul în rezervor şi l-a vândut mai departe. A mai avut un Ford Transit şi altele. Le aduce de prin Occident. Se duce cu avionul şi se întoarce cu maşina. Se miră sincer că în avion un Red Bull se vinde cu patru euro. Patru!

Odată a venit cu o maşină din Olanda: „Nu aveam GPS, eram total derutat. Numai Dumnezeu mi-a arătat pe ce autostrăzi să o iau, să nu ratez ieşirile. El m-a adus acasă, Domnul Iisus". Ne despărţim la o răscruce de drumuri. El pleacă pe drumul lui, agale şi fără griji, şi-atunci rămâne mirarea sinceră a omului aflat la răscruce: „Cu asta te ocupi tu, Doamne? Milioane de oameni te strigă cu disperare şi tu faci pe GPS-ul pe autostrăzile din Olanda?". 

Predicatorul Fanel Zainea


"Dumnezeu m-a vindecat de ulcer. Am simţit o căldură mare în stomac şi am fost vindecat.''
Fănel Zainea  predicatorul de la Piaţa Unirii


Lumina lină din bodegă

Un frate de mănăstire de la Cernica umblă pe căi lumeşti şi dumnezeieşti într-un Bucureşti haotic şi păcătos. Se ridică şi cade iar, râde apoi plânge, ascultă Pussycat Dolls şi cântă „Lumină lină". Toată viaţa - aşa.

Sunt unele seri obositoare în care ziariştii se adună după serviciu în câte o locantă ieftină, beau şi vorbesc la nesfârşit despre situaţia în care a ajuns reportajul în presa românească. E lumea lor în care se iau în serios şi cred că ceea ce fac chiar contează. Sunt în stare să te pălmuiască dacă te atingi de Geo Bogza sau de Tom Junod, după preferinţe. Dar în seara de 21 octombrie 2011, nu s-a mai ajuns la palme. Căci în locantă a intrat un bătrân îmbrăcat în dulamă de călugăr. S-a lăsat liniştea: „Suntem la camera ascunsă?". Dar nu. Cuviosul a cerut o bere şi căuta cu privirea un partener de discuţie. L-a tras aţa către masa ziariştilor. Astfel s-a scris această pagină de presă.

Fratele Mihai Marinescu, păcătosul

De fapt, nici măcar nu e călugăr. E frate de mănăstire la Cernica. De 30 de ani e frate de mănăstire şi nu a fost tuns călugăr plin. E ca şi cum ai rămâne 30 de ani ajutor de bucătar. Din cauza asta şi-a păstrat şi numele lui de mirean: Mihai Marinescu. Tocmai făcuse 65 de ani şi plecase din chilia lui de la mănăstire ca să se interneze în spital pentru o operaţie benignă. Dar are o noapte înainte în care poate să bea, să fumeze şi să asculte muzică. Va trage spre dimineaţă la un prieten din oraş, apoi, la ziuă, îl aşteaptă spitalul.

Nu stai în fiecare seară cu un frate de mănăstire într-un demisol din centrul istoric al Bucureştiului. Aşa că mai mult am ascultat. Totul a început în felul următor: „Staţi să savurez oleacă muzica de la televizor şi după aia vă spun tot. O bere la masa-asta!". La TV cânta Alexandra Stan.

Aşadar, Mihai Marinescu: „Mă luptă dracul ăsta, am pecetea între călugări că sunt beţiv, curvar şi fumător. Nu pot să mor, nu pot să trăiesc. Am demoni în stomac. Mă chinuie Diavolul. Nici doctorul, nici preotul nu mi-au dat leac". Viaţa la mănăstire, aşa cum apare ea din poveştile fratelui Mihai Marinescu, e mai ceva decât cea din cărţile scriitorului răspopit Damian Stănoiu. Mihai Marinescu s-a bătut cu doi călugări în timp de pictau un perete de mănăstire. Călugării i-au reproşat că întârziase câteva minute la slujba de dimineaţă. Au fost „lovituri la texticule", s-au încăierat, s-au tras de bărbi. „Unul m-a bătut cu crucea în cap. Era în veşminte... Dar hai să nu mai vorbim despre asta. Mai bine să savurăm muzica. Corina Chiriac parcă a spus: «Opriţi timpul, clipa asta minunată»."

Era o ţigancă, Stana, în sat la Cernica. „Stana aducea fete ca să le... Spun cinstit că de una m-am lipit şi eu trupeşte, în cimitir, într-o noapte. Stana le aducea ca să ne ia banii. Deci cu una m-am scăpat o dată. Mi-a zis: «Taică, hai să-ţi cânt la clarinet». M-a aflat stareţul şi iar m-a tras de barbă. Eu am strigat: «Măi, pui de anticrişti! Voi sunteţi lupi îmbrăcaţi în haine de oaie!»". 

"Sminteala mea e că oamenii care mă văd bând şi fumând aici, în discotecă, îşi pierd credinţa. Dar nu-mi pasă.''
Mihai Marinescu Frate de mănăstire la Cernica

 Fratele Mihai Marinescu a vrut să bea o bere şi să asculte muzică italiană… ceva Gianni Morandi dacă s-ar fi putut p Foto: cristian delcea

 Fratele Mihai Marinescu a vrut să bea o bere şi să asculte muzică italiană… ceva Gianni Morandi dacă s-ar fi putut Foto: Cristian Delcea 

„Ce voi spune la Judecata de Apoi?"

Bătrânul e îmbrăcat în haine de sihăstrie, dar vorbeşte şi gândeşte întocmai ca mirenii. Un om simplu. Îşi schimbă starea de spirit după muzica de la televizor, vorbeşte mult apoi tace, se bucură, apoi îl vezi negru de tristeţe. Atunci de ce nu renunţă la viaţa monahală? „Cum să mai renunţ la 65 de ani?! N-am nimic. Am vrut să mă fac sfânt şi am ajuns mai rău ca dracii." 

La masa de lângă noi o fată râde. Se uită la fratele Mihai şi îşi rostogoleşte râsul prin fumul de ţigară. „Mamă ce îmi place râsul ăsta. Îmi dă un curaj. La mine la mănăstire nu este aşa ceva. Mie tare bine îmi face râsul ăsta femeiesc. Îmi fac sfânta cruce, Dumnezeu şi Maica Domnului, că am uitat şi de durere, şi de spital." Şi-apoi îşi recunoaşte şi păcatul lui Onan.

Se uită la femeile care apar la televizor. Acum cântă Pussycat Dolls sau aşa ceva. „Unde vezi la mănăstire aşa ceva?! Ce leoaice!". Imaginile se mişcă repede în ritmul muzicii. Fratele Mihai vorbeşte cu televizorul: „Stai mă, să o văd, nu mă mai amăgi, stai, mă, frate, mă!".

Intră într-o fază în care nu mai poate fi oprit din pălăvrăgeală. El întreabă, el răspunde. Se gândeşte cu voce tare la viaţa de apoi a fetelor de la Pussycat Dolls: „Toate femeile astea se duc în Iad? Atâta frumuseţe fizică şi psihică să se ducă în Iad? Dar ele nu cred, măi, în viaţa veşnică şi în Dumnezeu! Însă Dumnezeu, în bunătatea lui, le rabdă şi pe ele. Păi tu crezi că numai ăia de la mănăstire, cu barbă mare, ajung în Rai?".

Dă jos dulama, merge la toaletă, iar când se întoarce o face în ritm de dans pe melodia „Danza kuduro", o mizerie de hit al iernii care a trecut. După ce încheie dansul se pune la loc pe scaun şi îşi aprinde o ţigară. Ceva s-a rupt, o tristeţe mare s-a abătut peste el. „Ce am fost şi ce-am ajuns! Am iubit demult o adventistă, Tatiana, pictoriţă din Făgăraş. Puteam să am şi eu familie, să am soţie, copii, să râd cu ei la masă. Aşa, stau cu voi aici. Şi Hristos o să mă întrebe la a doua venire: «Ai fost cu Cristi, ai fumat, ai băut, ai ascultat muzică, ai făcut cutare! Dar pentru mine ce ai făcut?»"



Sincer îndurerat de purtarea sa lumească, începe cu voce joasă un cântec bisericesc: „Lumină lină". Îl cântă, nu-l duce până la capăt şi apoi spune: „Nu merge! Nu merge la bar. Nu merge!"

Am rămas singuri, mesele din jur s-au golit. Chelnerii strâng scaunele şi, pentru că aproape toţi clienţii au plecat, îşi permit să pună ce muzică vor. Aşa că pun Anişoara Puică - „Lasă-ţi inima să bată". Cerem voie să mai zăbovim până după ce se termină melodia. Şi-apoi plecăm fiecare pe drumul nostru.

Ce a văzut fratele Mihai în Iad

Calugarul Mihai Marinescu
Mihai Marinescu, în chilia de la Mănăstirea Cernica, alături de poza duhovnicului său, Paisie Olaru

Mihai Marinescu, în chilia de la Mănăstirea Cernica, alături de poza duhovnicului său, Paisie Olaru 

Toamna şi iarna au trecut repede, nici firul de aţă al gândului întâmplător nu mi-a mai amintit de fratele Mihai. Până într-o zi de la începutul primăverii. Cineva anunţa pe Facebook că Victor Rebengiuc şi Grigore Leşe au ridicat sala Ateneului în picioare la un spectacol religios de muzică şi poezie intitulat „Lumină lină". Dar Lumină lină nu a fost numai la Ateneu, a fost şi atunci în pivniţa aceea plină de fum de ţigară şi de râs fetesc. Tot lumină lină. Şi hotărârea fost luată: „Frate Mihai, a venit vremea să ne revedem".

Când am ajuns la Cernica şi am văzut atâta pioşenie, mi-a trecut prin gând că Mihai Marinescu poate nici nu e frate de mănăstire, ci doar un şarlatan simpatic şi bătrân care bea pe la mese. Dar la Cernica toată lumea îl cunoaşte. Un călugăr tânăr şi vesel m-a condus la chilia lui Mihai Marinescu murmurând pe drum linia melodică a cântecului „Pleacă, mâine o să-mi treacă".

La început, fratele Mihai nu m-a recunoscut, a zis că e bolnav şi vrea să fie lăsat în pace. Am dat să plec, iar după câteva secunde, la fel ca în filme, a deschis uşa şi a strigat: „Tu nu eşti Cristi, din oraş?". Şi-a amintit şi s-a luminat la faţă. De cum am intrat în chilie a arătat cu degetul o pietricică între nişte icoane şi o fotografie a lui Paisie Olaru, duhovnicul său. „O vezi?

E piatră de la rinichii mei. Mă piş în sticlă, uite sticla colo, şi-i duc pietrele doctorului să le vadă." Spune că trei mari dureri există pe lume: durerea de după despărţirea de o femeie, durerea de măsele şi durerea pietrei la rinichi. Dar, între ele, cea mai mare este durerea la rinichi. Ca să poată dormi, ia somnifere. Din cauza lor n-a mai auzit clopotul într-o dimineaţă. „Minune de la Dumnezeu că m-am trezit cu câteva minute înainte de slujbă, am tras dulama pe mine şi aşa bolnav cum sunt am luat-o la fuga spre biserică să nu intru după începere. Bine că m-am trezit, că venise şi stareţul..."

Îl dor toate alea şi ar vrea să meargă undeva la băi, să-şi mai lungească zilele. Dar de la mănăstire îi spun să rabde, cum a răbdat şi Mântuitorul calvarul de pe cruce. Şi are semne „nasoale" din viaţa de dincolo. „Mi s-a arătat în vis viaţa părinţilor mei. Sunt în Iad amândoi. Ştii ce e la Iad acolo? Vai de mine! Nisip mult, draci cu coarnele, cu unghii, cu dinţi, la fel ca ăia pictaţi în biserică. Şi tata, în pielea goală dansa cu nişte femei în jurul lui. Flăcări! Mama stătea picior peste picior cu ţigara în mână şi cu ceaşca de cafea. Juca rummy. Dracii au început să fugă după mine, iar atunci m-am trezit lac de apă."

„Vine sfârşitul"

Deznădejdea e un păcat în biserică. Un păcat în plus pentru fratele Mihai. Îi e frică de moarte, tot ce face porneşte din frica asta. Parcă nici n-ar mai fi omul de astă toamnă. Trage toată ziua la canoane, mătănii şi închinăciuni până la pământ.

„Dacă nu-mi fac canonul pe lumea asta, când mă duc pe lumea ailaltă nu putrezesc şi mă mănâncă dracii, măi! Eu trebuie să fac canonul aici!" I-a mai crescut barba şi sprâncenele zburlite peste ochi. Nu mai bea, nu mai fumează, nu mai ascultă muzică. Doar Radio Trinitas şi un pic de ştiri. Pe când l-am vizitat în chilia lui era încă vremea marilor zăpezi. Privind pe fereastră spre câmpurile înzăpezite ale Cernicăi să gândea la sinistraţii dintre nămeţi, dar de fapt se gândea la el. „Mai găsesc ăştia morţi degeraţi prin case? Săracii de ei! Mâine-poimâine vine şi la mine sfârşitul. Mă duc în chinuri."

"Mama stătea picior peste picior cu ţigara în mână şi cu ceaşca de cafea. Juca rummy. Dracii au început să fugă după mine, iar atunci m-am trezit lac de apă.''

"Ce mult am slăbit în credință!"

"Rabd şi întorc şi obrazul celălalt ca să câştig cununa!''

Mihai Marinescu Frate de mănăstire la Cernica

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite