Articol publicitar

Voluntariatul te poate ajuta să trăieşti mai mult

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Voluntariatul este corelat cu o anumită satisfacţie pe care o simţim atunci când facem fapte bune, iar această activitate caritabilă te poate ajuta să trăieşti mai mult şi să fii mai fericit, conform unui articol de pe thriveglobal.ro.

Care este mecanismul?

Endorfinele, acele minunate substanţe chimice din creier care se produc atunci când faci cardio, spre exemplu, te aduc în acea stare la care sportivii se referă drept „entuziasmul alergătorului”. Ei bine, poţi să trăieşti o senzaţie similară, şi fără să-ţi dai duhul pe altarul maratonului, atunci când ajuţi pe cineva. Starea se numeşte “entuziasmul celui care ajută”, o stare de euforie care are loc atunci când faci fapte bune, teoria fiind că gesturile caritabile produc o versiune naturală, mai blândă, a stării de high dată de morfină.

Am dezbătut acest subiect în cadrul emisiunii Adevăr sau… întâmplare alături de Cristian Roman, fondatorul asociaţiei caritabile Taxiul cu bomboane, care ne-a desluşit câteva mituri despre voluntariat. Aşa am aflat că în România 2% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani fac voluntariat, iar 34% dintre cei care nu se implică în acţiuni de voluntariat invocă lipsa timpului. Peste 80% dintre organizaţiile neguvernamentale din România susţin că numărul voluntarilor a crescut în ultimii ani, fapt împărtăşit şi de Cristian Roman, care spune că această veste îmbucurătoare se datorează şi faptului că universităţile din Europa condiţionează înscrierea viitorilor studenţi de implicarea în acţiuni de voluntariat, dar şi pentru că marile companii private susţin astfel de iniţiative. Tot Cristian Roman ne-a spus că da, este adevărat, pentru a fi voluntar ai nevoie de bani. Dar asta nu înseamnă că voluntariatul este doar pentru o anumită categorie de oameni, pentru că implicarea fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă (de la copii la seniori), contează mai mult decât ne imaginăm.

Urmăreşte întreaga emisiune Adevăr... sau întâmplare, un concept Thrive Global difuzat pe Magic TV şi pe YouTube Magic FM România, pentru a afla cele mai interesante lucruri legate de voluntariat.

Şi nu uita să te abonezi pe canalul YouTube Magic FM România pentru a urmări toate emisiunile Thrive Global şi citeşte thriveglobal.ro pentru a fi la curent cu ultimele articole.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite