10 reguli după care se ghidează amatorii de călătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa fără reguli ar fi haos, sau cel puţin aşa se spune. Iubitorii de călătorii au şi ei regulile lor, lucru care face ca experienţele lor să devină mai bune de fiecare dată.

Iată 10 din regulile care le asigură succesul experienţelor:

1. Rezervă bilete cu aproximativ două luni înainte

Potrivit analizelor experţilor, biletele de avion au cel mai mic preţ cu 54 de zile înainte de data plecării. 

2. Acordă suficient timp călătoriei

„Niciodată nu vei reuşi să le faci pe toate”, spune Clayton B. Cornell, un american care a renunţat la slujbă şi a călătorit timp de un an. „Dacă ai de gând să călătoreşti, călătoreşte. Te aşteaptă o mulţime de locuri fantastice şi de aventuri spontane. Se pot întâmpla multe lucruri neaşteptate. Nu vrei să călătoreşti tocmai pentru a lua parte la toate acestea?”, mai adaugă el.

3. Regula de nouă kilograme

Dacă mergi în drumeţii, mai mult de nouă kilograme de bagaje nu vor face decât să te încetinească. Sfatul lui Cornell este să te rezumi la necesităţi.

4. Impresionează localnicii

Nu-i atât de greu să studiezi câteva fraze în limba ţării pe care o vizitezi, nu? Acest lucru sugerează respect, fapt care îi va face localnici să fie mult mai primitori.

5. Fără muncă în vacanţă



O vacanţă fără contact cu tehnologia face minuni – creşte producţia de melatonină, creşte sentimentul de satisfacţie şi concentrarea.

image

6. Învată ce să faci cazul prăbuşirii unui avion

„Un număr mare de studii au demonstrat că există o anume poziţie care salvează vieţi în cazul prăbuşirii avionului în care te afli: pune-ţi capul şi pieptul pe genunchi şi apucă-ţi gleznele sau picioarele cu mâinile, timp în care stai cu faţa în jos (neapărat), în poală.

7. Cere un loc la geam

O oportunitate grozavă de a surprinde astfel de fotografii:



8. Discută cu localnicii



„Pentru o experienţă cât mai frumoasă, este esenţial să cunoşti oameni, să vorbeşti cu ei şi să înveţi”, spune Rick Stevens, autorul mai multor ghiduri de călătorie.

9. Visează la destinaţii de vis, apoi caută alternative mai ieftine

Locurile exotice au preţuri pe măsura frumuseţii lor, însă pentru a avea parte de o vacanţă de pomină, poţi alege o astfel de destinaţie, îi poţi observa facilităţile, iar apoi poţi căuta o altă destinaţie cu caracteristici similare, dar mai ieftină.

10. Nu lasă nimic să le strice distracţia



O zi pierdută, din orice motiv, nu este un concept familiar adepţilor de călătorii. Chiar dacă zborul a fost anulat sau dacă hotelul a greşit rezervarea, ori dacă vremea nu este prielnică plimbărilor, există cu siguranţă o cale prin care poţi scoate ce-i mai bun din situaţia în care te afli.

Citeşte şi:

Topul celor mai bune oraşe din lume pentru biciclişti

image
image
image

Liber la nudism în centrul unuia dintre cele mai mari oraşe ale lumii

FOTO Tatuajul permanent care îţi aduce cazare gratuită pe viaţă într-un nou camping din Vama Veche

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite