Şapte moduri prin care călătoriile îţi schimbă viaţa şi obiceiuri inedite din diverse colţuri ale lumii. Ce înseamnă punctualitatea în viziunea brazilienilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există situaţii în viaţă care te schimbă, te definesc, iar călătoriile nu fac excepţie. Vă prezentăm şapte motive pentru care călătoriile îţi schimbă viaţa. În plus, recomandările includ tot atâtea lecţii pe care le poţi învăţa, de cele mai multe ori cu zâmbetul pe buze, din culturi vecine şi mai îndepărtate.

Echipa din spatele motorului gratuit de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro ne-a împărtăşit câteva moduri în care călătoriile ne schimbă viaţa. Călătoriile te învaţă nenumărate lucruri despre culturile şi oamenii săi şi, totodată, despre tine însuţi, cu aspecte pe care, oricât ai citit sau auzit în stânga şi în dreapta, nu le poţi afla cu adevărat decât atunci când porneşti la drum. În plus, vă oferim şi câteva obiceiuri inedite din diverse colţuri ale lumii. 

1. Independenţa capătă alte valenţe

Indiferent dacă alegi să pleci singur sau însoţit, călătoriile îţi oferă independenţă, uneori în moduri greu de imaginat. De exemplu, trebuie să te descurci să ajungi din punctul A în punctul B, să decizi ce vrei să vezi şi să faci în fiecare zi, să-ţi administrezi bugetul. Fiecare dintre aceste lucruri mărunte reprezintă un prim pas în consolidarea independenţei tale.

Dacă ajungi în Marea Britanie şi un nativ îţi spune că trenul de seară pleacă la „half seven“ („jumătate de şapte“), se referă de fapt la ora 19.30. Această formulare este o particularitate care, de exemplu, pe scandinavi, nemţi şi olandezi îi face să strâmbe din nas deoarece pentru ei ar însemna ora 18.30. Dacă ţi se întâmplă şi ţie, cel puţin ştii că vei ajunge cu o oră mai devreme la destinaţie.

2. Te întâlneşti cu noutatea la fiecare pas

Atunci când ieşi din confortul de acasă şi laşi în urmă elemente familiare – precum limba, vremea, mâncarea, oamenii – începi să priveşti lumea şi pe tine însuţi dintr-o lumină nouă. Lucruri care ţi se păreau înainte inconfortabile sau înfricoşătoare – să iei masa singur într-un restaurant sau să plonjezi de pe cine ştie ce stâncă în apele albastre ale unei mări îndepărtate – nu-ţi mai dau fiori pe şira spinării şi observi că eşti în stare să te lansezi în provocări tot mai mari.

Dacă plănuieşti o călătorie în India, să ai în vedere cum e să fii ambidextru. Ambele mâini au un scop precis în India, iar mâna dreaptă este pentru a fi folosită atunci când mănânci. Dacă mănânci cu mâna stângă, aşteaptă-te la priviri ciudate din partea localnicilor, pentru că aceasta este mai degrabă păstrată pentru „baie“, adică pentru a te spăla. Această practică este întâlnită, totodată, în Sri Lanka şi în anumite părţi din Orientul Mijlociu.

3. Înveţi să pui mai mare preţ pe experienţe

După ce ţi-ai oferit oportunitatea de a privi Colosseumul din Roma sau după ce ai terminat drumeţia până în vârful Machu Picchu, începi să îţi dai seama că în viaţă contează infinit mai mult lucrurile pe care le faci decât cele pe care le ai. Încet-încet, experienţele şi amintirile pe care le creezi, şi mai puţin suvenirurile pe care le cumperi, vei observa că sunt cele pentru care merită să te trezeşti în fiecare dimineaţă.

O tradiţie din Thailanda, pe care probabil ţi-ai dori să o încerci în următoarea ta călătorie, presupune să te îmbraci în diferite culori în fiecare zi a săptămânii. Pe baza unei diagrame astrologice, culorile corespund anumitor zile, iar ordinea este dată în funcţie de culoarea asociată cu zeul care este onorat în acea zi. Vei purta roşu duminica, ziua zeului Surya, şi vei purta albastru deschis în ziua de vineri, ziua zeului Shukra. Atenţie, însă! Fiecare zi are, de asemenea, o culoare ghinionistă, aşa că studiază graficul înainte de a împacheta bagajele.

4. Devii mai flexibil şi te adaptezi mai uşor la nou

Câteodată, momentele pot lua întorsături neaşteptate atunci când călătoreşti: zboruri anulate, vremea imprevizibilă şi, posibil, să adormi în timpul unei călătorii cu trenul/autobuzul şi să ratezi staţia. Partea bună este că înveţi să te descurci în orice situaţie, să cauţi noi soluţii şi, cel mai probabil, după aceea, să povesteşti despre întâmplările tale cu gura până la urechi.

Brazilienii, de exemplu, dau punctualităţii un cu totul alt sens decât te-ai obişnuit. Dacă eşti invitat la masă într-o casă braziliană, ia în calcul să ajungi cu o oră mai târziu, nicidecum la fix sau mai devreme. Pentru brazilieni este ceva obişnuit să se întâlnească cel puţin cu o oră mai târziu decât au stabilit, pentru a-i lăsa timp suficient gazdei pentru pregătiri. Aşadar, stai un pic mai mult la plajă, rămâi să vezi apusul de soare şi apoi mergi la petrecere; în mod evident mai târziu, dar de fapt la timp.

5. Îţi cultivi dorinţa de a cunoaşte cât mai multe

După ce ai prins gustul călătoriilor, cu greu o să te mai poată opri ceva sau cineva din drumul spre o nouă destinaţie. Odată ce ţi-ai săturat privirea cu cele mai frumoase obiective turistice ale lumii, ai simţit aromele tipice, ai ascultat sunetele unice, ai legat conversaţii sincere cu oameni de-ai locului, implicit, îţi vei dori să continui. 

Te gândeşti să mergi cu bicicleta prin Copenhaga? Asigură-te mai întâi că nu încerci să treci pe roşu şi să virezi imediat la dreapta. Nu numai că danezii vor deveni arţăgoşi, dar rişti să fii amendat. În 2016, amenzile au fost dublate, ajungând la 1000 DKK (134 de euro), bani pe care mai bine i-ai cheltui pe o bere locală rece stând pe plajă. 

6. Ajungi să înţelegi şi să apreciezi mai profund celelalte culturi

Când eşti înconjurat de oameni din alte ţări, care împărtăşesc viziuni şi tradiţii diferite de ale tale, îţi dai seama că lumea e un loc mult mai mare decât colţişorul în care tu te aflai, pe care îl considerai universul tău. Trecându-i graniţele, ajungi să apreciezi lucrurile dintr-o perspectivă nouă, să înţelegi stiluri de viaţă diferite şi, mai mult, să remarci similarităţi revelatoare între tine şi oamenii pe care ajungi să-i întâlneşti.

Dacă îi pui pe suedezi să-şi descrie ţara într-un singur cuvânt, termenul „lagom“ ar putea fi preferatul lor. Un termen tipic suedez, pentru că nu poate fi tradus într-un singur cuvânt, se referă la „atât cât trebuie“ sau „suficient pentru toată lumea“. Mai exact, este vorba de a fi şi a avea nici prea mult, nici prea puţin, păstrând şi făcând, în general, totul cu moderaţie şi corectitudine, ce reflectă egalitatea şi echilibrul pe care le au suedezii ca valori. Prin urmare, atunci când călătoreşti în Suedia, practică „lagom“ pentru a te potrivi mai uşor cu locul.

7. Lumea începe să îţi deschidă tot mai multe căi

Vei băga de seamă că, după ce ţi-ai deschis mintea şi inima în faţa evenimentelor, locurilor şi oamenilor noi, lumea încetează să se mai arate ostilă şi începe să fie cu adevărat un loc mai bun, mai deschis la rândul său să te primească şi să te trateze ca un oaspete de seamă. Treptat, frica în faţa expunerii la nou dispare şi îţi permite să devii mai conectat la spaţiul în care te afli şi la momentele pe care acesta are să ţi le ofere zi de zi.

Dacă ai fost invitat în casa cuiva din Japonia, în semn de onoare şi respect faţă de casa gazdei, va trebui să îţi laşi pantofii la intrare. Dar păstrează-ţi şosetele. Este considerată o lipsă de respect să mergi desculţ prin casa lor. Nu îţi face griji dacă ai găuri în şosete, casele japoneze au adesea seturi de „uwabaki“ (papuci de interior) pentru oaspeţii lor. Când se serveşte mâncarea, alătură-te fără timiditate corului de sorbit tăiţeii; să mănânci cu sunetele aferente este absolut încurajat în Japonia.

Momondo.ro este un motor de căutare gratuit care compară cele mai bune oferte pentru bilete de avion, hoteluri şi închirieri auto la nivel global. A primit numeroase distincţii internaţionale şi a fost recomandat de către publicaţii importante, cum ar fi New York Times, CNN, Frommer’s şi The Daily Telegraph şi are birourile în Copenhaga, fiind prezent pe 30 de pieţe internaţionale. Aplicaţiile pentru mobil gratuite sunt disponibile pentru iPhone şi Android

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite