Adevărul Live: Aventura românului care a traversat Americile de la nord la sud pe bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Păltineanu, în San Sebastian, Tierra del Fuego, Argentina, când mai avea 286 de km de pedalat până la destinaţia finală. Foto: Arhiva personală Radu Păltineanu
Radu Păltineanu, în San Sebastian, Tierra del Fuego, Argentina, când mai avea 286 de km de pedalat până la destinaţia finală. Foto: Arhiva personală Radu Păltineanu

La Adevărul Live, vorbim despre experienţa inedită a lui Radu Păltineanu (30 de ani), care, în urmă cu trei ani, a pornit pe două roţi din Alaska şi a ajuns până în Ţara de foc, devenind primul român care a reuşit să unească, pe bicicletă, cele două extreme ale Americilor.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

Radu Păltineanu şi-a început expediţia americană pe bicicletă pe 5 august 2015, din Deadhorse, în nordul Alaskăi, şi a ajuns, pe 22 octombrie 2018, după 34.554 de km pedalaţi şi alţi 4.100 de km navigaţi pe cursul fluviului Amazon spre sudul Ţării de Foc, în Ushuaia. Călătoria l-a purtat pe Radu prin toate ţările Amercii de Nord şi de Sud: Alaska (SUA) - Canada - SUA - Mexic - Guatemala - Belize - El Salvador - Honduras - Nicaragua - Costa Rica - Panama - Columbia - Venezuela - Brazilia - Guyana - Surinam - Guiana Franceză (Franţa) - Peru - Ecuador - Bolivia - Argentina - Paraguay - Uruguay şi Chile.

Pot spune cu mâna pe inimă: Wow, what an amazing journey!, scria Radu Păltineanu într-o postare pe Facebook, la capătul expediţiei americane.

Imagine indisponibilă

De-a lungul acestui lung periplu, Radu a povestit, constant, pe pagina sa de Facebook, despre locurile şi oamenii pe care i-a întâlnit în aventura sa, despre care spune că „a avut şi un profund impact cultural şi uman asupra mea“. Călătoria sa a fost sprijinită de câţiva parteneri logistici, care i-au donat echipamente, iar banii au fost strânşi prin donaţii, cu ajutorul unei campanii online. Radu s-a întors în România şi plănuieşte să scrie o carte şi să realizeze un documentar despre aventura sa unică pe bicicletă.

Vorbim, aşadar, la Adevărul Live, de la ora 12.00, cu Radu Păltineanu despre locurile vizitate care l-au impresionat în cei trei ani de pedalat, despre primejdiile care l-au însoţit, ce sfaturi le oferă celor care vor să-i urmeze exemplul şi câteva lecţii despre curaj, determinare şi importanţa de a avea o mică doză de „nebunie“.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite