Avion privat, bucătar personal şi majordom la uşă. Românii dau mii de euro pe vacanţa de sărbători: „Românilor le place luxul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dubai FOTO shortlistdubai.com
Dubai FOTO shortlistdubai.com

Întrebarea „Şi noi unde petrecem Revelionul anul acesta?“ este deja pe buzele multora. Dacă unii aleg destinaţii din ţară, o altă categorie iubitoare de lux şi opulenţă deja a plătit din timp zeci de mii de euro pentru destinaţii precum Dubai, Maldive sau Egipt.

Mulţi români preferă luxul şi aleg să-şi petreacă Crăciunul şi Revelionul în locuri exclusiviste, pentru care sunt dispuşi să scoată din buzunare chiar şi câteva mii de euro.

Elena Anghel, reprezentantul agenţiei de turism Perfect Tour, şi Raluca Anghel, consultant în marketing turistic de la Eturia, au dezvăluit la Adevărul Live că foarte mulţi români aleg să-şi petreacă Sărbătorile de Iarnă departe de agitaţia de acasă.

„Există o categorie de turişti care pur şi simplu vor să fugă de nebunia din magazine, de cumpăratul cadourilor, de mesele încărcate şi stresul specific acestei perioade. Avem clienţi care şi-au achiziţionat încă din luna martie pachetele şi mulţi au ales o destinaţie exotică. Există oameni care, pur şi simplu, nu-şi mai doresc să trăiască spiritul Crăciunului aşa cum am fost obişnuiţi, ci vor linişte şi relaxare. O caută la 9 sau la 13 ore distanţă de România tocmai pentru a se detaşa de tot ce se întâmplă aici“, a declarat Raluca Anghel.

Topul destinaţiilor de lux  alese de români pentru petrecerea de Revelion

Experta în turism subliniază că există şi un număr mare de români care îşi doresc cât mai mult lux şi sunt dispuşi să plătească sume fabuloase: „Sunt cazaţi în hoteluri ale căror preţuri încep de la 6.000–7.000 de dolari pe noapte, au personal privat, sunt transportaţi cu avion particular şi maşini de lux. Majoritatea sunt oameni de afaceri şi vedete. Românilor le place luxul şi este normal. Nu există om care să nu-şi dorească să trăiască o exprienţă unică într-o destinaţie la care visează să ajungă“.

În topul destinaţiilor exotice preferate de români pentru petrecerea Sărbătorilor de Iarnă se numără Dubai, kenya, Egipt, Maldive, Tunisia, Vietnam, Punta Cana şi Turcia.

80.000 de euro a costat cel mai scump pachet turistic vândut în România

În ceea ce priveşte cele mai scumpe pachete turistice vândute în anul 2018, reprezentantele celor două agenţii de turism spun că românul plăteşte zeci de mii de euro pentru a petrece vacanţa de lux visată, amintind două dintre cele mai scumpe oferte vândute.

„O familie de români şi-a dorit o vilă într-o locaţie specială din Turcia, transport privat cu elicopterul de la aeroport cu ultra all-inclusive. Timp de două săptămâni au avut majordom la uşa vilei 24 de ore din 24, chef personal care le-a gătit absolut tot ce au vrut. Turcia oferă acel luxury atât de cerut şi este foarte aproape de România. Pachetul a costat 80.000 de euro“, a spus Elena Anghel.

„Tot cu 80.000 de euro am vândut şi noi cel mai scump pachet turistic. Destinaţia a fost ceva mai îndepărtată şi, dacă îmi aduc bine aminte, a fost o vacanţă combinată între Noua Zeelandă şi Australia. Doi adulţi şi un copil au zburat la business-class, au stat numai în hoteluri de 5 stele şi au avut transferuri cu elicoptere private. Comparativ cu Turcia, trebuie să luăm în calcul că zborul către Noua Zeelandă cu un business class ridică foarte mult costurile“, a competat Raluca Anghel.

Valea Prahovei, preţuri comparabile cu cele pentru Laponia sau Dubai

Cea mai mare parte a românilor aleg însă să-şi petreacă Sărbătorile de Iarnă acasă, chiar dacă dau la fel de mulţi bani ca într-o vacanţă peste hotare. „În ultimii doi ani, turismul intern a resimţit o creştere spectaculoasă. Sunt multe locuri, chiar pe Valea Prahovei, care sunt ocupate în proporţie de 100% deşi tarifele sunt comparabile cu Laponia sau Dubai“, a precizat Elena Anghel.

Cât costă să petreci Crăciunul în Laponia şi ce destinaţii exclusiviste aleg românii pentru Revelion

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite