Travel

articolul anterior articolul urmator

Care sunt noile reguli de siguranţă în timpul zborului cu avionul, conform recentelor modificări

0
1 Mar 2021 14:58:20
Autor: Lizeta Oprea
Noile măsuri de siguranţă în timpul zborului
Noile măsuri de siguranţă în timpul zborului

O companie aeriană a lansat un videoclip în care ilustrează măsurile de siguranţă în timpul zborului, care cuprinde cele mai recente modificări conform reglementărilor în vigoare. Prin acest demers compania lansează o invitaţie de a călători către întreaga lume.

Videoclipul se desfăşoară cu doi însoţitori de zbor care explică instrucţiunile de siguranţă pasagerilor, călătorind împreună de la un reper iconic la altul în cele mai frumoase locuri din Franţa, în ton cu melodii pline de viaţă, inspirate de musicaluri. Într-o clipă, pasagerii sunt transportaţi de pe treptele Hotelului Opéra Garnier la grădinile Palatului Versailles, de la însorita Riviera Franceză la legendarul Hotel Martinez. Plimbarea continuă prin podgoriile din Provence, muzee, o prezentare de modă, o terasă tipică franţuzească şi de-a lungul Senei şi a celebrelor sale librării. Atât de multe locuri fascinante care aşteaptă să fie descoperite şi admirate.

Ilustrarea măsurilor de siguranţă se încheie în vârful turnului Eiffel, unde un echipaj Air France întâmpină pasagerii companiei aeriene.

În acest tribut poetic adus artei de a călători în stil francez, sunt ilustrate reguli elementare de siguranţă în timpul zborului într-un videoclip vesel, elegant şi plin de culoare. După şase ani de la ultima lansare, acest film este adaptat pentru toate tipurile de aeronave şi cabine.

„Prin lansarea acestui nou videoclip, exemplificăm tot ce are mai frumos de oferit Franţa într-un mod emoţionant. Întregul echipaj Air France este gata să urez bun venit pasagerilor noştri şi să evidenţieze acest stil de viaţă francez, atât de drag nouă, de îndată ce s-au îmbarcat la bordul zborurilor noastre. Abia aşteptăm să redeschidem cerul, zbor după zbor, siguranţa fiind prioritatea noastră absolută şi constantă", a declarat Catherine Villar, SVP Customer Experience Air France.

Videoclipul a fost produs de regizorul şi scenaristul francez Romain Quirot. Muzica, creată special pentru această ocazie, a fost scrisă de Ludovic Bource, un compozitor francez care a câştigat un premiu César şi un Oscar.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările