Cele mai frecvente greşeli pe care le facem când cumpărăm bilete de avion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preferă să călătorească în weekend şi cred că dacă achiziţionează biletele cu mult înaintea zborului vor beneficia de cele mai bune preţuri. Este profilul călătorului care vânează ofertele biletelor de avion, dar care cade în propria capcană.

Planificarea vacanţei începe cu stabilirea bugetului, găsirea perioadei şi destinaţiei perfecte, iar apoi achiziţionarea biletelor. Experţii vorbesc despre greşelile cele mai frecvente făcute de călători la alegerea zborului, reamintind miturile care îi împiedică să beneficieze de cele mai bune oferte:

Cele mai frecvente greşeli pe care le fac călătorii atunci când achiziţionează un bilet de avion:

Alegeţi cele mai ieftine bilete

Multe companii aeriene oferă reduceri substanţiale la achiziţionarea biletului, însă au costuri ascunse pentru diferite servicii, cum ar fi alegerea locului sau greutatea bagajului de mână. Înainte să cumpăraţi biletul, încercaţi să anticipaţi ce alte costuri presupune zborul dumneavoastră, scrie travelandleisure.com.

Rezervaţi biletele prea devreme sau prea târziu

Convingerea că veţi găsi cel mai bun preţ dacă achiziţionaţi biletele cât mai devreme este un mit. Aveţi posibilitatea să rezervaţi zboruri cu 11 luni înainte, însă specialiştii în domeniu avertizează că nu este cea mai potrivită alegere. „Rezervarea cu mai mult de şase luni înainte vă poate costa scump, companiile aeriene stabilindu-şi preţurile iniţiale în mod conservator“, spune Patrick Surry, procurement specialist. Pe de altă parte, preţurile încep să crească în ultimele două săptămâni. Conform acestuia, rezervarea cu trei săptămâni în avans garantează cele mai bune preţuri, specialistul recomandând aplicaţiile care trimit avertizări în momentul în care zborului urmărit i-au fost aplicate discounturi.

Alegerea zborului pentru weekend

Achiziţionarea unui zbor pentru perioada weekend-ului poate fi potrivită programului dumneavoastră, dar nu şi portofelului. „În weekend există în mod semnificativ mai puţine oferte pentru călătoriile interne şi internaţionale“, spune Surry. În loc să alegeţi zborurile din weekend, mai bine setaţi alertele pentru cele din timpul săptămânii, în acest fel putând economisi substanţial.

Nu luaţi în considerare zborurile cu escale

Dacă nu găsiţi un zbor accesibil, puteţi lua în considerare modalităţi alternative de rezervare. Fie că alegeţi un oraş din apropierea destinaţiei sau un zbor cu escală, gândiţi-vă la suma economisită şi ce puteţi vizita în timpul petrecut la destinaţia de legătură.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite