Cele mai frumoase oraşe din Franţa: şase destinaţii aparte, care nu se află pe lista celor luate cu asalt de turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai frumoase oraşe din Franţa. Nu este nicio surpriză faptul că Franţa a deţinut o perioadă lungă de timp titlul de cea mai vizitată ţară a lumii. În general, ea este vizitată pentru aceleaşi obiective, deja arhi-cunoscute, care, în mare parte, se regăsesc în Paris. Sau în alte oraşe turistice consacrate precum Nisa, Lyon, Marsilia, Cannes, Bordeaux, Strasbourg, Monaco sau Avignon.

Franţa are însă mult mai mult de oferit decât aceste zone exploatate turistic şi nu numai, oraşe şi sate de o frumuseţe aparte, cu încărcătură istorică şi cu iz de basm. Printre acestea, amintim doar câteva, după cum urmează:

Cele mai frumoase oraşe din Franţa. Annecy

Cunoscută şi ca “Mica Veneţie”, Annecy este o destinaţie potrivită pentru cuplurile romantice. Principalele atracţii includ: 

  • Palatul Insulei (un castel istoric din secolul al XII-lea construit chiar în mijlocul unuia dintre canalele sale care acum este clasificat drept monument istoric şi muzeu de istorie)
  • apele de un albastru închis ale lacului Annecy
  • colorata stradă Saint Claire
  • vegetaţia diversificată a Grădinilor Europene
  • Podul Îndrăgostiţilor

Dacă luaţi trenul din Paris, ajungeţi la Annecy în 3 ore şi 44 de minute.

image

Foto: blog.mtgprice.com

Cele mai frumoase oraşe din Franţa. Perouges 

Perouges este un oraş medieval din nord-estul Lyonului. Perouges este de asemenea romantic şi de modă veche, iar atmosfera este una familială. Este o locaţie folosită în multe filme, spre exemplu în The Bride (1985) şi The Hour of the Pig (1993) (n.r. “Mireasa” şi “Ora porcului”). Perouges este unul dintre puţinele oraşe care şi-au păstrat peisajul medieval. Dacă mergeţi acolo în aprilie sau în iunie, veţi primi drept bonus festivalul local din primăvară şi diversele evenimente muzicale precum concerte de muzică barocă şi de jazz în fiecare iunie.

Cu trenul, de la Paris, faceţi aproximativ 2 ore şi 44 de minute.

Cele mai frumoase oraşe din Franţa. Kaysersberg

Cunoscut şi drept “Muntele Împăratului”, oraşul atrage turişti datorită faimosului său vin alsacian. La intrarea în oraş veţi găsi fortăreaţa înaltă care domină oraşul şi care aminteşte de semnificaţia sa strategică şi istorică. La fel ca alte oraşe medievale din Franţa, Kaysersberg este format din case de tip medieval, cu faţadă şi structură pe jumătate pe bază de lemn, străzi cu piatră cubică şi, în mod evident, diverse biserici medievale. Un alt punct turistic este reprezentat de podul fortificat al oraşului, construit în secolul al XVI-lea, ce oferă o privelişte splendidă a râului.

Din Paris, cu trenul şi cu autobuzul 145 din Logelbach, puteţi ajunge în Kaysersberg în aproximativ 5 ore.

image

Foto: steph-rey.com

Cele mai frumoase oraşe din Franţa. Colmar

Este supranumit capitala vinului alsacian. Este un oraş colorat şi vivace şi este cunoscut şi ca fiind una dintre micile Veneţii ale Franţei, alături de Annecy, amintit mai sus. Colmar este plin de case colorate şi de canale de jur-împrejurul cărora puteţi admira multitudinea de flori colorate. Pe lângă toate acestea, atmosfera este una de poveste. Cuplurile romantice pot opta pentru o plimbare cu canoe pe canale. Printre obiectivele turistice se numără: depozitul muzeului Unterlinden, casa lui Bartholdi (creatorul Statuii Libertăţii), casa unui artist local cunoscut sub numele Hansi (ale cărui opere sunt prezente peste tot în Colmar) sau structurile arhitecturale germanico-franceze de tip religios construite în secolul al VIII-lea, precum: Biserica St.-Martin, Turnul de apă, Casa Adolph şi altele.

În Colmar ajungeţi în 3 ore dacă luaţi trenul din Paris.

Cele mai frumoase oraşe din Franţa. Riquewihr

Un alt oraş faimos pentru vinul său alsacian. La fel ca şi Kaysersberg, se remarcă prin străzile cu piatră cubică şi case colorate cu structură şi faţadă din lemn, rămase neschimbate din secolul al XVI-lea.  

image

Foto: steph-rey.com

Cele mai frumoase oraşe din Franţa. Nancy 

Este capitala departamentului Meurthe-et-Moselle din nord-estul Franţei. Zona veche a oraşului este cartierul Vieille Ville – Léopold, care include Poarta Craffe construită în secolul al XIV-lea, Palatul Ducilor din Lorraine, Poarta Desilles şi basilica St-Epvre din secolul al XIX-lea. Renumita piaţă Stanislas, catedrala din Nancy şi Opera Naţională Lorraine sunt şi ele pe lista obiectivelor turistice atunci când vizitaţi oraşul. 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite