Construit de Gustav Adolf Suter, palatul bucureştean cu acelaşi nume a fost desemnat Best Design Hotel 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Palatul Suter, o bijuterie arhitecturală construită în perioada 1902-1906 în stil neoclasic cu influenţe brâncoveneşti de către arhitectul elveţian Gustav Adolf Suter, un apropiat al Regelui Carol I al României, a fost desemnat Best Design Hotel la Termalia 2019

Suter Palace,  boutique hotelul de 5 stele care tronează pe cel mai înalt punct natural al oraşului, pe coama Dealului Filaret, a câştigat vineri seara, în cadrul Galei Termalia#3 premiul BEST DESIGN HOTEL 2019.

Faimosul hotel de lângă Parcul Carol functionează în Palatul Suter, o bijuterie arhitecturală construită în perioada 1902-1906 în stil neoclasic cu influenţe brâncoveneşti de către arhitectul elveţian Gustav Adolf Suter, un apropiat al Regelui Carol I al României.

image

Suter Palace FOTO Facebook

Astăzi Suter Palace- 5 Star Heritage Boutique Hotel, reprezintă o declaraţie de design în stil atemporal, care îmbină într-un mod coerent liniile clasice cu o cromatică îndrăzneaţă, actuală, uneori chiar provocatoare. Interioarele sale prestigioase au fost  integral refăcute în 2018 de către echipa coordonată de designerul Masha Verhoogt, noua sa amenajare aducându-i hotelului SUTER PALACE cel de al doilea premiu pentru design, dupa ce, la lansarea sa în 2007, a câstigat premiul Uniunii Arhitecţilor din România pentru  Cel mai bun proiect de restaurare.

Suter Palace are  17 camere decorate individual, fiecare cu atmosfera, cromatica, numele şi designul sau special: 14 camere de lux şi 3 apartamente princiare,  majoritatea cu privire spre pitorescul cartier Gramont şi impresionanta clădire a Palatului Parlamentului. Un restaurant fine dinning, o grădină interioară, o sală de evenimente, 2 săli de şedinţe, o mică sală de sport, o sală de masaj, o saună şi o capelă, completează facilităţile de care se pot bucură toţi oaspeţii aflaţi în căutarea unui loc unic, discret dar sofisticat.

Premiul BEST DESIGN HOTEL a fost acordat Suter Palace- 5 Star Heritage Boutique Hotel după o procedură tehnică şi laborioasă derulată în OFFLINE şi ONLINE, jurizarea făcându-se de către o comisie formată din 7 juraţi – specialişti, experţi, manageri şi consultanţi în hospitality, wellness & SPA, după un set de criterii bine stabilite, similar cu bunele practici la nivel european, metodologia de evaluare măsurând peste zece metaindicatori calitativi şi cantitativi de performanţă. Gala Termalia face parte din evenimentul anual Termalia –creat şi organizat de Rouge Media sub patronaj CIDESCO- ce reuneşte investitorii, furnizorii, companiile, experţii,  profesioniştii şi influencerii din industriile Ospitalităţii, Wellness, SPA, Clinici şi Turism Medical şi care s-a pozitionat fără echivoc drept reperul cel mai selectiv al acestor domenii.

“Suter Palace se înalţă cu o forţă şi o eleganţă surprinzătoare într-un loc extrem de discret şi de reconfortant al oraşului. Hotelul reprezintă un concept de ospitalitate contemporană de 5 stele +, găzduit într-o clădire de patrimoniu istoric, ce îmbină armonios trecutul cu prezentul şi proiectează cu viziune viitorul. Astfel toate elementele şi simbolurile unui stil de viaţă desăvârşit, le sunt oferite oaspeţilor nostri într-o manieră deloc ostentativă, ci într-o notă actuală, acompaniate fiind de cele mai sofisticate  facilităţi digitale contemporane.” – Octavian Moldovan, General Manager Suter Palace -5 Star Heritage Boutique Hotel

image

Suter Palace este recunoscut ca fiind cel mai elegant şi mai rafinat hotel din România, aici putând fi admirat celebrul candelabrul de Murano de 14 metri lungime, cel mai mare acest tip din lume, având 2000 de baghete din cristal, candelabru ce reproduce “Coloana fără sfârşit”/ Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuşi, fiind considerat inima de lumină a hotelului. Aceasta unică piesă, cele 17 camere decorate diferit  însă având toate aceeaşi prezenţă princiară, panorama ce se deschide asupra oraşului, monumentala scară din marmură din Venezuela, băile placate cu porţelan Laura Biagiotti, draperiile din catifea de mătase şi brocart preţios, perdelele din mătase brodate manual sau mobila din lemn minuţios manufacturată de cei mai iscusiţi artizani italieni sunt doar cateva dintre elementele care atrag la Suter Palace preşedinţi de state ori corporaţii globale, vedete internaţionale,  capete încoronate sau personalitati artistice. Toţi aceşti lideri, celebritati  internaţionale pretenţioase, cu nevoi distincte şi dorinţe diferite, apreciază poziţionarea discretă a hotelului, serviciile sale de 5 stele plus dar şi certificarea sa ca Reşedinţă compatibila cu Grad de securitate 0.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite