Cum arată bilanţul intereselor românilor pentru vacanţe în anul 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul vacanţelor în 2020 a fost unul atipic şi s-a desfăşurat în condiţii speciale, dat fiind contextul creat de pandemia COVID-19. De aceea, agenţia five elements digital a vrut să afle care au fost schimbările, ce au căutat românii, dar şi cum se compară acest sezon cu cel din anul precedent.

În mod tradiţional românii îşi făceau planurile de vacanţă în primele trei luni din an, apoi căutau oferte de-a lungul următoarelor luni. Aceeaşi tendinţă s-a menţinut şi în 2020, cu un vârf de căutări în ianuarie. Însă, acest sezon de vacanţă a înregistrat o scădere, ajungând la nivelul din urmă cu cinci ani, chiar şi după perioada stării de urgenţă.

În comparaţie cu 2019, în 2020 interesul a fost destul de scăzut şi o creştere semnificativă poate fi observată abia la începutul verii. În comparaţie cu 2019, se observă clar impactul situaţiei medicale la nivel global. Per total, interesul pentru vacanţe a scăzut în 2020 cu 30% până la 40%.

În ceea ce priveşte destinaţiile populare de vacanţă din ultimii ani, remarcăm o constantă pentru Turcia, Grecia sau Bulgaria. În 2020 însă, s-a înregistrat o scădere drastică în timpul stării de urgenţă, care a persistat până în luna iunie. Căutările de după aplicarea măsurilor de relaxare au fost pe o direcţie ascendentă, dar fără să atingă nivelurile din anii precedenţi.

Spre deosebire de 2018 şi 2019, în 2020 românii au căutat mai des destinaţii de vacanţă în ţară, cu un interes care a durat mai mult. În ceea ce priveşte căutările pentru destinaţii de pe litoral, pentru Mamaia, Eforie, Mangalia şi Costineşti se observă acelaşi tipar ca pentru destinaţii externe. A fost înregistrată o scădere în momentul declarării stării de urgenţă, apoi o recuperare moderată în timpul sezonului estival.

Termen nou de căutare corelat cu vacanţa

O particularitate a anului 2020 e aceea că au fost schimbate radical condiţiile de călătorie. five elements digital a observat că un termen foarte popular anul acesta a fost „condiţii de călătorie”,ceea ce e de aşteptat, dat fiind că fiecare ţară a aplicat alte reguli. Similar, căutarea „test Covid Grecia” a generat un interes aparte.

La polul opus, interesul pentru bilete de avion a scăzut în primul trimestru din 2020. Impactul asupra acestui sector economic e posibil să fie mai mare decât pentru destinaţiile turistice. 

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că, în ceea ce priveşte bugetul, schimbările nu au fost atât de mari ca pentru toate celelalte căutări. Interesul pentru „last minute” sau „all inclusive” a rămas la un nivel similar cu ce s-a întâmplat în 2019.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite