Cum poţi comunica atunci când nu cunoşti limba ţării în care te afli: un tricou cu 40 de simboluri te ajută să te descurci VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei elveţieni au găsit o soluţie ingenioasă pentru a comunica atunci când te afli într-o ţară a cărei limbă nu o cunoşti, iar localnicii nu se descurcă în nicio limbă de circulaţie internaţională.

George, Steven şi Florian, cunoscuţi drept IconSpeak, sunt creatorii tricoului prin care se poate comunica în orice ţară călătoreşti, folosind simboluri cunoscute la nivel internaţional. Pe tricou sunt reprezentate 40 de simboluri universale care îi pot scoate din dificultate pe turişti, de la cele care indică nevoia unui loc de cazare, până la găsirea unui restaurant, solicitarea unui pahar cu apă, închirierea unei maşini sau chiar transmiterea unei declaraţii de dragoste.  

Tinerii au gândit tricoul după numeroase pahare şi după o aventură cu o motocicletă stricată, undeva în Vietnam. „De multe ori ne-am confruntat cu o barieră lingvistică care nu a fost posibil a fi depăşită decât prin desenarea semnelor sau a simbolurilor pe o bucată de hârtie, pe o hartă sau în pământ. Ne-am gândit că ar fi extraordinar să avem un set esenţial de simboluri cu noi, în permanenţă, astfel încât să nu trebuiască decât să indicăm ceea ce avem nevoie, iar oamenii să ne înţeleagă”, au explicat aceştia. 

În procesul de selecţie şi de stabilire a simbolurilor ce urmau a fi reprezentate pe tricoul-minune, George, Steven şi Florian au decis să păstreze senţialul. „Ne dorim să dezvoltăm un limbaj al simbolurilor care să fie folosit şi înţeles în toată lumea”, mai spun ei, potrivit site-ului boredpanda.com.

Mai multe variante ale tricoului pot fi achiziţionate la preţuri începând cu 22 de dolari.

image

FOTO boredpanda.com

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite