FOTO La pas sau cu bicicleta, prin Colinele Transilvaniei. Bogăţiile satului Mălâncrav şi misterul glimeelor cercetate de biologi englezi

O călătorie prin păşunile deluroase sau o vizită la sătenii care locuiesc în zona Podişului Hârtibaciului din Transilvania, a doua cea mai mare zonă din ţară acoperită de arii protejate, te face să te îndrăgosteşti şi mai tare de obiceiurile tradiţionale româneşti şi de natură.

Pentru un om care şi-a petrecut vacanţele la bunicii de la ţară, hoinărind desculţ şi ţopâind pe vârfuri prin nisipul fierbinte, nerăbdător să ajungă sub un nuc umbros, pentru care corcoduşele pârguite erau cele mai gustoase fructe, iar puişorii de găină care tocmai ieşeau de sub coajă deveneau prietenii din gospodărie, întoarcerile la sate trezesc, iată, adevărate nostalgii. Pentru mulţi alţii, care au copilărit în faţa blocului, astfel de plimbări sunt măcar un prilej de a fotografia raţe sau de a avea revelaţii altminteri comune: că la ţară, departe de oraşele betonate şi prăfuite, seara, chiar se văd stelele pe cer.

Astăzi, vizitele la rudele din mediul rural au luat locul unor excursii organizate şi nu este neapărat greşit să fie aşa. Imaginaţi-vă că, în locul unor drumeţii hai-hui, puteţi parcurge, cu harta în faţă, un drum lung prin sate săseşti şi pajişti deluroase, cu ochii pe florile de câmp şi cu urechile după ciocârliile de pădure. Şi nu doar la pas sau – nerecomandabil – privindu-le pe geamul unei maşini, ci, pentru cei cu rezistenţă în picioare, cu bicicleta sau alergând.

229 de kilometri de trasee prin Transilvania
În mijlocul Transilvaniei, din dragoste pentru natură şi obiceiuri tradiţionale, Asociaţia Mioritics şi World Wide Fund for Nature (WWF) România au inaugurat o reţea de trasee de biciclete şi de drumeţie care străbat situl „Natura 2000“ Podişul Hârtibaciului-Târnava Mare, a doua zonă ca mărime din ţară cu statut arie protejată, după Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Sunt 229 de kilometri de trasee care trec prin 26 de sate cu biserici fortificate şi prin cetatea medievală Sighişoara, leagă patru monumente UNESCO, de la Sighişoara, Viscri, Saschiz şi Breite şi traversează arii naturale protejate, de importanţă europeană şi naţională. Drumurile şi potecile existente au fost curăţate şi marcate. Marcajele în culorile roşu şi albastru au fost aplicate pe copaci şi pe stâlpi de lemn – bandă, cruce şi triunghi – şi au fost montate panouri informative cu date despre trasee  - distanţă, diferenţă de nivel, altitudine maximă, obiective turistice - şi săgeţi indicatoare.

Şi n-ai cum să te rătăceşti. Deşi nu există câte un ghid în fiecare sat şi nici închirierea bicicletelor nu este accesibilă oriunde, sunt panouri informative la tot pasul, care-ţi arată, ca în magazinele suedeze de mobilă, unde te afli şi cum să-ţi continui drumul fără probleme. Iar pentru că relieful este accesibil – cel mai înalt vârf din traseu, Dealul Birom, are 701 metri –  majoritatea drumurilor pot fi parcurse de familii împreună cu copiii, fără să aibă un echipament complex sau vreo pregătire sportivă specială. Cel mai bine se vede pe chipurile turiştilor întâlniţi pe traseu – n-au nicio grimasă de la oboseală.

Cu bicicleta, din Sighişoara în Daia şi înapoi
Am lăsat în urmă oraşele aglomerate şi mâncarea de supermarket, trecând de panourile care anunţau reclame la cele mai mari mall-uri bucureştene, pentru a intra în casele cu moştenire săsească, restaurate cu bani din fonduri europene şi prin munca localnicilor, apoi am gustat din produsele locale tradiţionale chiar în mijlocul naturii, „la firul ierbii“. Ca la ţară.

Din Sighişoara până-n satul Daia sunt cam 19 kilometri, uşor de parcurs cu bicicleta, cu drumuri care urcă spre pădure, din deal în vale pietruite. Dar uiţi de dureri musculare, când dai peste o turmă cu oi, sau te mai opreşti să vezi panorama deasupra satului Şapartoc, care are trei biserici şi doar patru locuitori.

Glimeele cercetate de biologii englezi
Pentru cei care preferă drumul pe jos sau maşina, e musai de făcut o oprire în apropierea satului Apold, pentru a urca pe glimeele a căror origine rămâne un mister. Florentina Florescu, ecolog, a explicat, pentru „Weekend Adevărul“, că unul dintre biologii prinţului Charles al Marii Britanii, care şi-a dorit ca, în grădinile sale de la Windsor (Anglia) să aibă coline ca în Transilvania, a colectat mostre din pământul glimeelor pentru a cerceta cum s-au format. „Nu se ştie cum a luat naştere această formaţiune geologică, dar sunt două presupuneri – fie aici erau înmormântaţi, acum mii de ani, oamenii din zonă, fie erau anumite bule de gaz şi, din cauza lor, s-a surpat pământul. Se mai numesc şi piramide energetice“, a explicat Florentina Florescu.

Sper ca, în viitor, să existe câte-un ghid, care să le spună turiştilor poveşti din zonele respective. Deocamdată, există peste tot panouri cu trasee şi care oferă informaţiile necesare. Florentina Florescu, ecolog, manager de proiect „Pentru Natură şi Comunităţi Locale - Bazele unui management integrat „Natura 2000“ în zona Hârtibaciu-Târnava Mare-Olt“.

Picnicuri cu untură pe pâine
Pe lângă plimbările prin zonele vechi cu peisaje frumoase, aceste trasee au şi o importantă miză socio-economică pentru micii producători din zonă, care pot să-şi vândă produsele turiştilor. Miere de salcâm, pălincă, de ce nu?, dulceaţa de rubarbă sau de trandafir sunt aşezate pe scăunele la margine de drum sau au mici „standuri“ pe păşune cu ocazia unor picnicuri special organizate. Şi asta pentru că în fiecare lună, într-un sat diferit din regiunea Transilvaniei, localnicii se adună şi gătesc mâncare tradiţională pentru turiştii care-i vizitează sau pentru vecinii lor.

Iar după ce ajungi istovit după un drum cu bicicleta din Sighişoara până-n Daia, o ciorbă cu tarhon sau, după gust, untură pe pâine cu firicele de ceapă sunt cele mai bune mâncăruri... Parcă şi drumul de întoarcere, spre Vulcan, apoi spre Valea Şaeşului până în cătunul Angofa şi-n nord, spre Sighişoara, e floare la ureche pentru biciclişti.

Bogăţiile satului Mălâncrav

Poate unul dintre cele mai frumoase sate din aceste trasee este Mălâncrav, situat la aproape o sută de kilometri de municipiul Sibiu. Dar nu doar pentru frumuseţea priveliştilor din regiune şi în niciun caz pentru bogăţiile din casele sătenilor. Odată ajuns aici, eşti deconectat de orice tehnologie: nu există telefonie mobilă, iar de internet nici nu vine vorba.

Ateliere de făcut pâine pentru turişti
Însă tocmai datorită acestor „lipsuri“, căci nu poate fi vorba de vreun regret, oamenii au avut timp şi dârzenie să-şi păstreze obiceiurile. Turiştii, mai mult străini, se îngrămădesc să închirieze camere în casele ţărăneşti restaurate sau în conacul Apafi din sat, clădire care i-a aparţinut lui Mihai Apafi I, fost principe al Transilvaniei în secolul al XVII-lea.

Şi nici n-au cum sau timp să se plictisească. Greu de crezut, veţi zice, dar, în fiecare zi a săptămânii, au câte-o activitate gospodărească în program: merg la ateliere la meşteşugari care produc coşuri şi alte produse din nuiele, la cel de tâmplărie sau învaţă cum se face pâine de de casă şi lichior.

De ce nu-şi face ţesătoarea blog
Elena Neagu s-a născut în Mălâncrav şi este una dintre puţinele ţesătoare din sat. Face perdele şi cămăşi, la războiul moştenit de la mama ei, vechi din 1800. Cele mai multe comenzi le primeşte din străinătate şi sunt aşa de multe încât refuză să-şi facă un blog sau o pagină de internet, de teamă că nu le va mai putea face faţă. „Expoziţia“ ei poate fi văzută oricând la conacul Apafi din sat, unde toate perdelele sunt ţesute de ea. „Totul a început dintr-o joacă. A venit un domn profesor din Anglia, care voia să-şi facă lucrarea de doctorat din tipuri de războaie. Când am văzut ce a ieşit din mâna mea, am zis: «Stai, că mă pricep, mă apuc şi eu!». Eu doar o ajutam pe mama să lucreze. De atunci, l-am instalat aici (n.r. – războiul şi nu l-am mai scos“, povesteşte ţesătoarea în vârstă de 50 de ani din satul Mălâncrav.

Din păcate, nu am fete şi sper să dau tradiţia nurorilor.  Am mai avut 15 fete în practică, de la Şcoala Populară de Arte detaşate la Mălâncrav, cu care am făcut cursuri timp de trei ani. Până în prezent, niciuna nu s-a apucat să ţeasă. Elena Neagu, ţesătoare din Mălâncrav

Sucul de mere ecologic, din livada Mălâncrav
Bogăţiile satului care are aproape 1.000 de locuitori, din care 100 de familii de saşi, se văd cu ochiul liber în pământurile fertile. Pe dealul de lângă conacul Apafi, se întinde, pe 108 hectare, o livadă de meri din care se produce un gustos suc de mere ecologic şi de care se ocupă Fundaţia Mihai Eminescu Trust, patronată de prinţul Charles al Marii Britanii.

Cu un pahar de suc de mere dulce-acrişor băut pe terasa conacului, unde turiştii îşi pot închiria camere cu 50-65 de euro pe noapte, se poate vedea, venind de pe câmp, ciurda de vaci şi bivoli...

„Natura 2000“, reţea europeană de peisaje vii

Din cauza degradării sau a pierderii speciilor de animale, păsări şi plante, Uniunea Europeană a întocmit două legi pentru protejarea naturii : „Directiva Habitate“  şi „Directiva Păsări“. Aşadar, în 1992, UE a  început construirea reţelei europene „Natura 2000“, care, în prezent, numără  peste 26.000 de arii protejate. Scopul acestei reţele este protejarea speciilor şi habitatelor importante şi vulnerabile, precum şi menţinerea bogăţiei naturale.

În România, există 531 de situri „Natura 2000“, care ocupă 23% din suprafaţa ţării, potrivit datelor furnizate de WWF România. Iar Zona Hârtibaciu-Târnava Mare cuprinde şapte astfel de situri, printre care: Podişul Hârtibaciului, Sighişoare-Târnava Mare, pădurea de stejar şi gorun de la Dosul Fânaţului, pădurea de stejar şi gorun de pe Dealul Purcăretul, Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu, Hârtibaciu de Sud-Vest şi Hârtibaciu de Sud-Est, dar şi trei arii protejate de interes naţional: rezervaţia naturală Stejarii seculari de la Breite, municipiul Sighişoara, rezervaţia de stejar pufos de la Daneş şi canionul de la Mihăileni.