FOTO Noaptea englezească dinaintea toamnei

Şi dacă s-ar face brusc, la ora ceaiului, Anglia în jurul tău? Dacă n-ai vedea oameni în redingotă şi nici călare, dar ai ştii totuşi că eşti în Albion, nu doar pentru că se vorbeşte excesiv de politicos, ci şi fiindcă peisajul s-ar înverzi până n-ai mai putea deosebi brazii frizaţi ca la un bărbier tradiţional de gazonul oftând după 22 de băieţi şi o minge?

Dacă te-ai afla de două zile aici, în acest ţinut al stânjenelii şi al breakfastului, cum zice Julian Barnes (ah, breakfastul lor, cu cârnăciorii cărora le ghiceşti sfârâitul, cu ouăle ale naibii de bine făcute şi cu fasolea în al cărei sos ţi-ar plăcea, dar te simţi stingher, să înmoi un pic pâinea prăjită nici prea-prea, nici foarte-foarte şi ceaiul cu vagă aromă de cazan, lipsindu-i parcă doar bromura de la oaste)? Şi ai simţi cum de undeva din interior urcă un şuvoi de căldură şi încep să-ţi ardă urechile ca atunci când eşti îndrăgostit, întrucât îţi dai seama cât de uşor şi de plăcut ar fi să trăieşti aici. Doar că îţi lipsesc exact o sută de ani de acomodare, sine qua non, cu felul lor de a fi, cu incomensurabila fervoare cu care e abordat, oricând, un subiect aparent inepuizabil precum vremea de afară…

Dacă s-ar întâmpla toate astea, ai putea să te afli între dealurile împădurite din regiunea Cheltenham. Bunăoară, la piciorul unui deal unde la 1407, şeriful de Gloucestershire (pe atunci, oriunde erau liziere, era nevoie de şerifi) ridica, din piatră de Cotswolds, ceea ce avea să se numească Southam House, o casă rustică. Trei veacuri mai târziu, baronul Ellenborough, fost guvernator al Indiei, o renova în stil gotic, spre fala ţinutului unde au loc azi faimoase curse de cai. Aici, adică la Ellenborough Park, avea să funcţioneze şi o şcoală de fete, pentru ca ultima renovare să-i confere statutul de azi: Best Luxury Hotel in the Country. Un ansamblu cu 62 de camere de un confort cu atât mai neverosimil cu cât pare firesc, cum e şi piscina în aer liber încălzită tot anul la 30 de grade, adică acea temperatură la care ziarele populare din Insulă ţipă cu litere de-o şchioapă: „O să ne topiiim!“. Şi tot aici, la a treia tinereţe, nu mai departe de anul trecut, starul hollywoodian David Hasselhoff şi tânăra lui prietenă galeză Hayley Roberts au petrecut trei nopţi pe cât de discrete, pe-atât de intense.

Se făcuse septembrie când am fost acolo, dar părea vară în noaptea petrecută la mesele de lângă bazin, când proaspătul prieten ucrainean aducea tot soiul de buruieni pe care le prepara cu ajutorul fierbătorului din camere. Iar cănile erau închinate democratic şi de polonez, şi de mexicani, şi de columbiana din Australia, gata să spună despre argentinieni exact bancul despre români pe care-l zisesem eu (acela cu Dumnezeu care îl consolează pe Sfântul Petre: „Lasă, că să vezi ce popor le dau…“).

Era cald mult după miezul nopţii, dar din senin s-a iscat un vânticel, s-au scuturat nişte frunze şi am decis să întâmpinăm toamna cu vorbe de duh despre acest anotimp. Fiecare mesean şi-a activat smartphone-ul şi s-a ajuns la o finală în care urmau să fie votate două ziceri. Prima era a lui LM Montgomery – sunt atât de bucuroasă că trăiesc într-o lume unde există octombrie, a doua, a lui George Eliot – dacă aş fi o pasăre, aş zbura în jurul Pământului, ca să prind toate toamnele.

M-am culcat înainte să fie desemnată câştigătoarea, dar am ştiut, de cum m-am afundat în patul cu baldachin, că a doua zi, înainte de breakfast, voi face cât de multe fotografii pot acestui loc, cu sentimentul că fur un sărut unei necunoscute cu care am flirtat din priviri câteva clipe în tren, înainte de a coborî.

Materialul a apărut şi pe blogul personal.