FOTO Senzaţii bolognese! De ce un city-break la Bologna e o alegere înţeleaptă şi facilă în orice moment al anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bologna este capitala gastronomică a Italiei, dar şi un oraş încărcat de istorie şi cultură, unde a fost fondată prima Universitate din lume.

Bologna poate fi o variantă inspirată de city-break în orice moment al anului, pentru că farmecul celui mai important oraş al zonei Reggio Emilia, a treia cea mai aglomerată zonă a Italiei, după Lombardia şi Veneto, nu poate fi perturbat de nimic.

Nici măcar de căldura sufocantă, care încinge vara vechile construcţii de piatră, ori de ploaia, adesea sâcâitoare, care cade peste oraş în lunile de iarnă. Pentru ambele situaţii însă, kilometrii de arcade care domină oraşul, acoperind jumătate din trotuar, reprezintă un ajutor de nădejde, dacă vrei să te fereşti de soare ori de ploaie.

De ce reprezintă Bologna o variantă inspirată? În primul rând pentru că este un oraş frumos, un oraş universitar şi plin de viaţă. E la numai două ore de zbor de Bucureşti şi sunt zilnic curse aeriene, pentru a ajunge acolo. Bologna este şi capitala gastronomică a Italiei, unde au luat naştere faimoşii tortellini, lasagna, precum şi celebrul sos bolognez. Oţetul balsamic, parmezanul şi şunca de Parma sunt şi ele originare din zonă. Nu în ultimul rând, Bologna este aşezată parcă strategic, fiind ca un nod de legătură între nordul şi centrul Italiei. Din oraş se poate ajunge foarte uşor la Florenţa ori Milano şi destul de uşor la Torino şi Roma, atât pe autostrada, cât şi cu trenul. Mai mult decât atât, celebra staţiune Rimini, de pe malul Adriaticii, locul în care s-au născut o parte dintre şlagărele lui Adriano Celentano, se află la doar o oră de mers cu trenul de oraş.

Imagine indisponibilă

Via dell’Indipendenza, artera principală a oraşului

Centrul Bolognei, înconjurat de rămăşiţe ale fostului zid de apărare a oraşului, ridicat în vremea romanilor, este destul de compact şi nu e necesar decât un mers sănătos pentru a-l lua la pas. Aventura poate începe la Stazione Centrale (Gara Centrală) de unde se merge uşor către Via dell’Indipendenza. Primul obiectiv turistic care ar trebui bifat este Parco della Montagnola, deschis publicului în anul 1664. Actuala structură a parcului datează însă din secolul 19, când Napoleon a ordonat să fie refăcut în stil francez. Impresionante sunt scările de la intrarea dinspre Via dell’Indipendenza, care au fost decorate cu sculpturi inspirate din istoria Bolognei.

Imagine indisponibilă

Via dell’Indipendenza e principala stradă a oraşului, o arteră comercială cu multe magazine, care în weekend devine parţial pietonală. Punctul terminus, Piaţa Maggiore, are în centru Fântana lui Neptun, construită în 1566. Ea reprezintă puterea Papei, despre care se spune că stăpânea lumea aşa cum Neptun stăpânea mările. La picioarele lui Neptun - zeul apelor şi al mărilor în varianta romană, omolog al grecului Poseidon -  se află patru îngeri despre care legenda spune că ar reprezenta cele mai mari patru fluvii ale lumii.

Imagine indisponibilă

Basilica San Petronio, una dintre cele mai mari biserici din lume

În acelaşi perimetru este situată şi Basilica San Petronio, biserica mare a orasului, cea care domină Piazza Maggiore. Este una dintre cele mai mari biserici din lume, putând adăposti înăuntru câteva mii de oameni. Are 132 de metri lungime, 63 de metri lăţime şi 47 de metri înălţime şi este închinată Sfântului Petroniu, patronul oraşului. Construcţia sa, în stil gotic, a început în 1390, iar în anul 1514 s-a propus un nou proiect care ar fi trebuit să depăşească dimensiunea basilicii San Pietro de la Roma. Istoria spune că Papa Pius IV a fost cel care a oprit construcţia megalomană şi din această cauză faţada din marmură a rămas neterminată chiar şi până în ziua de astăzi. Biserica se poate vizita gratuit, între orele 07.45 şi 18.00, dar pentru a vedea Cappella dei Magi turiştii trebuie să plătească suma de  3 euro. De bifat ar fi şi terasa panoramică de sus, unde se ajunge urcând chiar pe schelele care ajută la renovarea bisericii. Costă tot 3 euro, însă priveliştea de sus merită.

Tot în centrul istoric, învăluit de aerul secolului al XV-lea, degajat de clădirile care te fac să ignori trecerea veacurilor se află Palazzo del Podesto, fostul centru administrativ şi Palazzo Maggiore, palatul papal, pentru că e bine de ştiut că Bologna s-a aflat sub administraţia directă a Papei până în 1861, când a avut loc unificarea Italiei.

Turnul Asinelli, “interzis” studenţilor

Imagine indisponibilă

În Bologna medievală, pe vremea când oraşul număra zeci de turnuri (se spune că peste 180), acestea erau o modalitate prin care familiile bogate îşi arătau puterea financiară, desi ele aveau atâtrol militar cât şi strategic. Cu timpul, n-au mai rămas multe în picioare, astfel că în prezent, abia dacă mai sunt 15-20 dintre ele. Cele mai cunoscute turnuri, Asinelli (cel mai înalt) şi Garisenda, situate unul lângă altul, în Piazza Ravegnana poartă numele familiilor care le-au construit. Ele au în jur de 800 de ani vechime şi rezistă cu succes, chiar dacă au mai necesitat restaurări. Doar turnul Asinelli se vizitează, un bilet de acces costând 3 euro. Are aproape 100 de metri înălţime şi 498 de trepte dispuse în spirală, iar de sus se poate vedea Bologna acoperişurilor roşii, o panorama interesantă şi fermecătoare. Una dintre superstiţiile legate de turnul Asinelli este aceea că, cine urcă în el nu îşi va termina studiile, astfel că studenţii italieni nu sunt chiar cei mai întâlniţi vizitatori.

Cea mai veche Universitate din lume

Bologna este cunoscută şi pentru că aici se află cea mai veche Universitate din lume, fondată în anul 1088. Pe vremuri, oraşul a crescut şi s-a dezvoltat în jurul Universităţii, astfel, aici se pune foarte mare preţ pe educaţie şi cultură. Nicolaus Copernicus şi Francesco Petrarca se numără printre cei care au predat la Universitatea din Bologna, sporind faima unei instituţii care acum are peste 100 000 de studenţi. Iniţial, Archiginnasio era clădirea principală a Universităţii. Ridicată în secolul 16, ea trebuia să aducă sub acelaşi acoperiş studenţii de la Drept, Filosofie, Medicină, Matematici, Fizică şi Ştiinţe naturale. Ulterior însă, Universitatea s-a mutat în Palazzo Poggi, unde este şi astăzi, pe via Zamboni, iar Archiginnasio a devenit biblioteca oraşului, găzduind peste 500.000 de texte şi 12.000 de manuscrise. Ea poate fi vizitată gratuit, fiind una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş. Zona universitară este una vibrantă şi plină de tineri non-conformişti.

Bologna…

La Dotta - este denumirea data Bolognei universitare, pentru că aici a fost fondată prima Universitate din lume

La Grassa - este denumirea data Bolognei culinare, deoarece oraşul este capitala gastronomică a Italiei

La Rossa - este denumirea data Bolognei arhitectonice, graţie acoperişurilor cărămizii ale caselor din oraş

Cel mai lung portic din lume

Imagine indisponibilă

Bologna mai este cunoscută ca fiind şi oraşul porticurilor, peste 40 de kilometri de porticuri şerpuind de-a lungul clădirilor istorice. Porticul reprezintă o galerie exterioară mărginită de coloane, iar Santuario di San Luca este cel mai lung portic din lume. A fost construit între anii 1674-1793, măsoară aproape 4 km lungime  şi are peste 600 de arcade. Biserica Santuario della Madonna di San Luca, o basilică ce ascunde o versiune neagră a icoanei Fecioarei Maria, este localizată la altitudine, pe dealul împădurit Colle della Guardia. este situată undeva la 300 de metri deasupra oraşului, de unde domină priveliştea şi are o mică terasă panoramică, pe care se urcă. Pentru a o vizita, accesul costă 5 euro.

Quadrilatero, Bologna vechilor meserii

Din programul unei vizite la Bologna nu trebuie omisă Quadrilatero, o zonă care aminteşte de oraşul medieval, cu străduţe înguste şi pietruite, înţesate de tarabe, unde se vând legume şi fructe proaspete, brânzeturi şi delicii nesfârşite, dar şi cele mai faimoase specialităţi bolognese. Tot acolo poţi întâlni şi acum bijutieri, măcelari, pescari, zarzavagii ori brutari, reuniţi într-o imagine a vechilor meserii, unde tehnologia telefoanelor sau tabletelor pare un scenariu de film SF. Peste tot te îmbie mirosul proaspăt depâine, pizza, prosciuto, sos de roşii şi fructe de mare, iar atmosfera emană o vibraţie pozitivă.

Motor Valley, casă pentru Lamborghini, Ferrari sau Maseratti

Wizz Air are curse zilnice de la Bucureşti către Bologna, la preţuri care încep de la 99 de lei per segment. Aeroportul se află chiar în oras. Există o singură companie care operează spre centru, Aerobus, din 15 în 15 minute, iar un bilet costă 6 euro.

Pentru preţuri rezonabile, la cazare şi mâncare trebuie evitat centrul şi principalele străzi din oraş. În afara acestora, se găsesc numeroase mici hoteluri şi tratorii cu preţuri decente.

Pasionaţii de maşini şi motociclete nu trebuie să rateze: Museo Casa Enzo Ferrari, Muzeul şi fabrica de motociclete Ducati, Muzeul şi Fabrica Ferrari din Maranello şi Muzeul Lamborghini. Bologna este centrul Motor Valley, locul unde au fost create Lamborghini, Ferrari, Maseratti şi preferatul local, Ducatti.

Imagine indisponibilă

De asemenea, Bologna este cunoscută ca centrul comunist al Italiei, graţie afinităţii politicii de stânga a locuitorilor, fapt care dă naştere la numeroase proteste din partea studenţilor.

Cu ani în urmă, canalele de apă împânzeau oraşul, care semăna cu o micăVeneţie, iar mare parte din industria oraşului era alimentată de energia produsă de apă. Acum însă, doar câteva dintre ele mai sunt vizibile, majoritatea fiind secate.

Din Bologna se poate ajunge foarte uşor şi în San Marino, unul dintre cele mai mici state din lume, aflat la 130 de kilometri de oraş.

Via Farini şi Galleria Cavour reprezintă zona selectă de shopping, cu preţuri greu de digerat de un buzunar normal. Pentru ceilalţi, outletul Castel Guelfo, situat la 25 de kilometric de oraş, reprezintă varianta cea mai inspirată.


386 de mii de locuitori are Bologna, fiind într-un top al populaţiei, după Roma, Milano, Napoli, Torino, Palermo şi Genoa.


Oraş ancorat puternic în istorie

Bologna este un oraş bogat în arhitectură şi mustind de istorie, prea puţin modern şi ancorat serios în trecutul său milenar. Pentru pasionaţii de istorie există şi alte locuri în oraş care merită vizitate. 

Piazza Santo Stefano - Un loc special este Piazza Santo Stefano sau Piazza delle Sette Chiese (Piaţa celor şapte biserici). Este o piaţă triunghiulară, iar pe una dintre laturi sunt şapte biserici, în frunte cu biserica Santo Stefano.

Imagine indisponibilă

Teatro Anatomico – construit integral din lemn, este un amfiteatru al Universităţii din Bologna, unde se ţineau lecţiile de anatomie în Evul Mediu. Disecţia corpurilor umane era un show extrem de apreciat, oamenii înghesuindu-se să asiste la astfel de evenimente.

Chiesa di Santa Maria della Vita - o biserică din secolul al XIII-lea, care adăposteşte o colecţie iconsistentă de statui din teracotă, în mărime naturală, ce deplâng moartea lui Iisus

Via Pescherie Vecchie - era strada pescarilor, de unde se putea cumpăra peşte proaspăt în Bologna. Acum strada este în mare parte înţesată de restaurante, cafenele şi baruri, şi seara este plin de italieni care, în stilul lor caracteristic, gesticulează, vorbesc tare şi pierd timpul la terasele din stradă.

Imagine indisponibilă
Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite