FOTO Teatru mut: Elveţia, de Sărbători
0În ţara sinonimă cu luxul, atmosfera de Crăciun este perfectă. Lipsesc doar colindele, agitaţia şi parfumul de cozonaci.
Sătui de piftie, cârnaţi, colinde cu urşi, mese întinse şi stresul cadourilor, în 2009 am decis să ne luăm lumea în cap. Să plecăm departe de dezmăţul Crăciunului românesc.
Rigoarea elveţiană părea perfectă pentru cura de dezintoxicare. Cum destinaţiile de munte sunt în topul preţurilor de iarnă, am decis să cunoaştem, la un preţ mai redus, zona urbană a Elveţiei. Destinaţia a fost precisă: Zürich, cel mai cunoscut oraş al confederaţiei cu o calitate a vieţii de invidiat.
Colind tăcut, de preferat activ
În cursa Swiss Air sunt atât de puţini pasageri, încât călătorii sunt întrebaţi dacă mai doresc supliment la dejun. În hotel, la fel, sunt mai mulţi angajaţi decât turişti.
Zürich are o populaţie de mărimea Constanţei, sub 400.000 locuitori, din totalul celor aproape 8 milioane de elveţieni. Este frecventă greşeala de a considera Zürich capitala Elveţiei, deşi titulara de drept este Berna.
De Sărbători, aici nu vezi picior de localnic pe stradă. Probabil se retrag la casele de vacanţă din Alpi, de unde savurează priveliştea montană descrisă în celebra „Heidi, fetiţa munţilor“.
Pe străzile goale, cu destule clădiri aflate în renovare, te întâlneşti tot cu românii cu care ai călătorit în avion. Se plimbă şi îşi vizitează rudele stabilite aici, aducându-le aerul vesel de acasă. Iar infuzia românească de voioşie prinde bine atmosferei glaciale din Zürich. Magazinele sunt în general închise în zilele de sărbătoare, departe de efuziunea comercială de la noi.
Iar asta ne bucură. Este pretextul perfect pentru a nu cumpăra nimic de pe Bahnhofstrasse, exclusivista arteră de shopping a Zürichului. Buticuri de lux, firme celebre de ceasuri, bijuterii şi poşete, creatori faimoşi de haine şi pantofi – pe toţi îi găseşti pe bulevardul splendoarei. „Ca perlele dintr-un colier“ descriu elveţienii alăturarea numelor elitei din lumea modei. Bahnhofstrasse este artera care leagă gara de lacul Zürich, dar dacă vrei să te cufunzi în vechiul centru al oraşului, coteşti pe pitoreasca Augustinergasse.
În oraşul vechi găseşti cel mai bătrân locaş de cult – Biserica St.Peter, construită înainte de anii 900. Are cel mai mare ceas de pe faţada unei biserici din Europa, cu o circumferinţă de aproape 9 metri. Altă biserică renumită, Fraumünster, datează din aceeaşi perioadă. Mănăstirea nobilelor se laudă cu cea mai mare orgă din canton, formată din 5.793 de tuburi, dar şi cu minunatele vitralii pictate de Marc Chagall.
Şi, în fine, Grossmünster încheie triada religioasă din Zürich. Biserica este ridicată de regele Carol cel Mare pentru a cuprinde mormintele martirilor Felix şi Regula. În fiecare vineri a lunii, la ora 22, locaşul se deschide pentru o oră, cât să permită vizitatorilor un tur nocturn până în vârful clopotniţei, de unde poate fi admirată panorama oraşului.
Pentru plimbare este recomandat Niederdorf, cartier cu străduţe înţesate de buticuri. Seara, localurile şi artiştii ambulanţi transformă zona dintr-un paradis al cumpărăturilor într-un centru al distracţiei. Ideal pentru suvenire este Schipfe, unul dintre cele mai vechi cartiere ale oraşului. Întins de-a lungul râului Limmat, care se varsă în lacul Zürich, era locuit odinioară de pescari şi negustori. Acum, în micile lor ateliere din Schipfe, artizanii oferă produse făcute de mâna lor. Iar undeva, pe străzile oraşului, dai peste Cabaret Voltaire, care marchează trecerea lui Tristan Tzara, părinte dadaismului.
De Crăciun, elveţienii fac sport
Vitrinele sunt decorate festiv, arterele sunt împodobite de ghirlande, oraşul este scăldat în lumini, dar în lipsa colindelor şi a agitaţiei, scena pare desprinsă dintr-un teatru mut, ce-i drept fastuos. Asta te şi izbeşte la sosirea pe aeroportul din Zürich. Liniştea. Liniştea absolută, liniştea completă, care la început este muzică pentru urechile obişnuite cu tumultul.
În dimineaţa de Crăciun, liniştea ţiuie. De la geamul hotelului se văd kilometri întregi în jur. Nici ţipenie de om. Puţin după ora 10, apare un trecător. Merge agale, îmbrăcat sport, cu rucsacul în spate. Nu are niciun cadou în braţe, nicio floare, nicio sticlă de vin. Se duce spre un complex cu terenuri de sport. Apoi apare alt trecător, echipat la fel, cu aceeaşi ţintă. Apoi vin tot mai mulţi, cupluri, părinţi cu copii, familii întregi. În ziua de Crăciun, când românii se pregătesc să se aşeze la cea mai copioasă masă a anului, elveţienii se duc să facă sport.
Curioşi nevoie-mare, ne ducem să verificăm direct la sursă. Aşa e! În loc să bea şi să mănânce porc până fac indigestie, elveţienii înoată în piscină, joacă hochei sau fotbal şi fac saună. În sfânta zi de Crăciun. Ciudată naţie, nu-i aşa?
Vedere din Lucerna
Călătorului îi şade bine cu drumul, aşa că facem şi noi mişcare: ne urcăm în trenul rapid spre Lucerna. Este la doar 50 kilometri de Zürich, distanţă pe care o parcurgi în 40 minute. Orăşelul cu atmosferă de epocă seamănă cu Elveţia din închipuirea noastră. Este aşezat pe malul lacului Lucerna, supranumit Lacul celor 4 cantoane, a cărui întindere are un albastru de cleştar. Pe apa limpede se plimbă lebede şi raţe, spre bucuria turiştilor, care se întrec să le hrănească. Pescăruşii sunt atât de antrenaţi, încât culeg mâncarea din zbor, direct din mâna copiilor. Lacul se întinde la poalele Alpilor înzăpeziţi, care par şi ei albaştri. Riviera Lucernei este încântătoare, cu alee de pietriş străjuită de clădiri maiestuoase, vechi de secole. Dacă n-ar fi vestimentaţia veacului XXI, ai putea jura că te plimbi prin alte vremuri.
Cel mai fotografiat obiectiv turistic al Elveţiei se află la Lucerna. Podul Capelei, o construcţie din lemn, cu piloni subacvatici din piatră, a fost ridicat în prima parte a secolului al XIV-lea, în anul 1333. Podul pictat traversează râul Reuss, care se varsă în Lacul celor 4 cantoane. Iniţial făcea parte din fortificaţia cetăţii, iar acum leagă teatrul de Capela Sfântului Peter din piaţa primăriei. Kapellbrücke avea să reziste neatins mai bine de 660 ani, până în 1993, când un incendiu l-a distrus parţial.
Podul Capelei are un mic ocol în zig-zag când trece pe lângă Turnul de apă, vechiul edificiu al oraşului. Turnul are formă octogonală, circumferinţa mai mare decât înălţimea (38 metri faţă de 34,5 metri) şi pereţi groşi de 3-4 metri. Are la subsol o temniţă în care prizonierii erau coborâţi printr-o gaură în podea. În Evul Mediu, locuitorii Lucernei erau îngroziţi de poveştile despre camera de tortură. Acum, oamenii privesc cu speranţă spre turn. Sub acoperiş se adăpostesc colonii de păsări călătoare care, atunci când vine frigul, pleacă din Alpi spre ţările calde. Când păsările se întorc, aduc sărbătoare pentru locuitorii Lucernei: este semn că vine primăvara.
Merită făcut un popas la sculptura Leul din Lucerna, creată în memoria gărzilor elveţiene căzute în asaltul Palatului Tuilleries, la Revoluţia franceză (1792). Despre opera de artă, care arată un leu rănit de moarte, scriitorul Mark Twain a spus că reprezintă cea mai puternică imagine a durerii imortalizată în piatră.
Faceţi un tur pe la Biserica Sacră barocă (construită de iezuiţi în 1666), Centrul Cultural şi de Congrese (a cărui sală de concerte are 1.800 de locuri) sau la turnurile Lucernei. Într-unul dintre turnuri, numit Zyt, se găseşte cel mai vechi ceas al oraşului, creat la 1535. Numai acesta are voie să anunţe ora cu un minut înaintea tuturor ceasurilor din Lucerna.
Magazinele de lux, deschise special pentru turiştii chinezi
Centrul vechi al Lucernei este un basm medieval, cu monumente şi piaţete dantelate mărginite de clădiri pictate. De jur-împrejur, turiştii fotografiază, cadru cu cadru, fiecare detaliu arhitectonic demn de fineţea unui bijutier. Magazinele sunt şi aici închise, dar localurile sunt pline ochi cu turişti. După turul oraşului este binevenită o felie delicioasă de tort, cu mousse de ciocolată, fructe sau marţipan, pe care o mănânci cu ochii. De băut cerem apă minerală, iar opţiunile sunt Evian sau Perrier, mărci la ordinea zilei pentru elveţieni.
Preţuri
Transport – minimum 150 euro dus/întors cu avionul
Cazare – de la 100 euro/noapte/hotel de trei stele
Masă – 60-80 euro/prânz de două persoane
Cafea – 4 euro
Apă (33 ml) – 3 euro
Bere – 5-6 euro sticla
Se întunecă, astfel că ne retragem spre gară. În faţa unui mare magazin, până atunci ferecat, sunt oprite o mulţime de autocare. Din ele coboară turişti chinezi, care – surpriză – sunt poftiţi să intre în magazin. Intrăm şi noi, românii, odată cu valul. Înăuntru dăm de un templu al luxului: etaje de bijuterii, ceasuri şi instrumente de scris placate cu aur. Preţurile au atâtea zerouri, încât le mai numărăm o dată şi căutăm virgula, să ne convingem că n-am greşit.
Dar eticheta n-are nicio importanţă pentru turiştii chinezi. Cumpără tot ce văd şi le place, îngrămădindu-se la tejghelele elegante mai ceva ca românii la pachetele cu ajutoare europene. Oarecum copleşiţi de situaţie, elveţienii – chemaţi de acasă să deschidă magazinul – privesc clientela care se agită ca la bursă. Cărţile de credit ies una după alta din portofele, iar vânzătoarele nu mai prididesc împachetând cadouri scumpe.
Întâmplarea de Crăciun nu este deloc singulară. Dacă vă uitaţi pe site-urile magazinelor de lux din Lucerna, vedeţi că elveţienii fac angajări masive de personal care cunoaşte limba chineză. Or fi ceasurile făcute de elveţieni, dar ora exactă o dau acum mandarinii.
Întoarcerea
În zilele de Crăciun, masa elveţienilor fusese ticsită cu toate fanteziile culinare, după care altădată ne-am fi dat în vânt. Amabilitatea lor a fost fără cusur, iar ordinea dintr-un oraş civilizat îţi dădea o stare de siguranţă nemaiîncercată. Şi totuşi, lipsea ceva: sentimentul familiar că eşti împreună cu cei dragi.
Când am aterizat pe Otopeni, aveam încă starea aceea zen. Trecem de ghişeul de paşapoarte, când, la biroul unui terminal, auzim un sunet ascuţit, specific. Românii îl recunosc dintr-o mie. Acel zgomot scurt, de lemn subţire care crapă sub strânsoarea unei menghine. Am întors capul instantaneu spre sursă, cu stupoare. Un bărbat şi o tânără, în uniformă de vameşi, spărgeau seminţe.
Ne-am luat bagajele de pe bandă, iar când uşile s-au deschis, hărmălaia aeroportului ne-a luat în primire.
De fapt, nimic nu semăna cu peisajul grandios pe care încă îl păstram pe retină. Dar ochiul s-a acomodat rapid. Gălăgia contagioasă s-a revărsat în spaţiul vindecat de linişte. În aer pluteşte clinchetul de zurgălăi şi bucuria revederii. Slavă Domnului, aici încă e sărbătoare!
Prima grijă e să sunăm acasă. De data asta, împăcaţi: „Venim!“.
Vă mai recomandăm
Tina Turner a renunţat în mod oficial la cetăţenia americană pentru cea elveţiană
Oslo, oraşul în care spui „A-ha“
Gibraltar, stânca lui Hercules. Mica Britanie de pe coasta Spaniei
1 Mai cu vikingi. Noaptea Valpurgiei, sărbătoare printre vamaioţii Suediei
Se încarcă comentariile...
