FOTO VIDEO Aventură în Cozumel: vacanţa unde totul este de cumpărat
0Coasta de est a Mexicului şi insula Cozumel reprezintă locul perfect pentru nunţi, petreceri pentru tineri, mâncare sănătoasă şi bere ieftină. Cozumel este un paradis pe pământ, în Marea Caraibelor, exotic pentru europeni şi ieftin pentru americani.
Cozumel este cea mai mare insulă locuită a Mexicului. Este locul ideal pentru cei care iubesc scufundările, pescuitul şi plajele liniştite, dar şi raiul recifelor de corali.
Insula Cozumel are o suprafaţă de aproape 650 de kilometri pătraţi şi este situată în partea de est a Peninsulei Yucatan, de care este despărţită prin canalul Yucatan, cu o lăţime de 10 kilometri. În apropierea insulei se află reciful Palancar, o formaţiune muntoasă aflată sub apă, motiv pentru care Cozumel este considerată unul dintre cele mai bune locuri din lume unde se pot face scufundări. Zeci de mii de specii de peşti, care de care mai exotici şi mai coloraţi, populează apele din jurul insulei.
Băştinaşii locuiesc într-un oraş numit San Mi guel, cea mai importantă aşezare de pe insulă.
"Puţin picant"
Cel mai uşor, dar şi mai pitoresc fel de a ajunge în Cozumel este la bordul unei nave de croazieră. Şi sunt câteva zeci care vin acolo în fiecare săptămână. Primul lucru pe îl observi atunci când păşeşti pe digul din Cozumel este apa limpede. Atlanticul este spectaculos, iar turiştii de pe navele de croazieră pot avea senzaţia că vapoarele care transportă câte 5.000 de oameni nu plutesc pe apă, ci în aer. Apa este destul de adâncă la mal, tocmai pentru a face loc vapoarelor uriaşe.
Stereotipurile mexicane nu se prea întâlnesc în apropierea digului. Nu vei vedea nici mariachi, nici pălării mari şi nici nu vei auzi muzică tradiţională. Pe International Pier, în partea sudică a insulei, zona unde acostează în general navele de croazieră, vei trece mai întâi pe lângă barul „Senor Frog’s“. Cunoscuta cârciumă are cel puţin trei „filiale“ în Cozumel. Le identifici de departe datorită broscoiului uriaş de la intrare şi a cântecelor nebuneşti dinăuntru. După 10 minute de mers pe jos, traversând digul, ajungi într-un adevărat mall: este zona Downtown. Grupurile de turişti încolonaţi câte doi şi conduşi de un ghid sunt peste tot în Downtown.
Mâncarea mexicană din Cozumel este pentru toate gusturile. Prima întrebare pe care ţi-o adresează un chelner este cât de picant vrei să mănânci. Şi mexicanii ştiu ce înseamnă picant.Dacă eşti în Downtown, ai de unde să alegi. Unul dintre cele mai bune restaurante este „Las Palmeras“.
A devenit popular pentru că îl desparte doar o şosea de ocean. Toate mesele sunt cu faţa spre apă şi câteva fete mai că te trag de mânecă să intri în local. Nu există uşi sau geamuri şi nici nu ai nevoie de ele când te aşezi între căldura bucătăriei şi cea a soarelui de pe malul oceanului.
În „Las Palmeras“ ai salsa şi nachos din partea casei. Chipsurile de făină neagră sunt calde când îţi sunt aduse la masă şi până vine mâncarea te saturi cu ele. Aici găseşti fajitas (fel de mâncare specific bucătăriei mexicane care conţine orice grill, ideal de vită. Se aseamănă cu shaorma, însă umplutura este diferită) foarte bune, iar fripturile de vită cu unt se topesc în gură. Dacă te gândeşti să ceri „pico de gallo“, un sos mai picant, s-ar putea să ai o surpriză: este atât de picant încât îţi amorţeşte limba imediat.
Traversând piaţeta care se desfăşoară lângă „Las Palmeras“, ajungi la „Abuelo Gerardo“ („Bunicul Gerardo“), un local pe cât de bine ascuns, pe atât de bine aprovizionat cu sea food (fructe de mare). Calcanii, caracatiţa şi creveţii îţi sunt aduşi în sos de usturoi, iar quesadillas şi guacamole au aici gustul cel mai bun.
„Hello“ – 10 dolari. „Hola“ – 7 dolari
Mexicanii ştiu să-ţi vândă orice. Te vei întoarce acasă cu o pălărie uriaşă, cu statuete, bijuterii şi chiar şi cu o sticlă de tequila. Nu trebuie să te simţi vinovat pentru că le-ai cumpărat, dar trebuie să ştii să negociezi pentru ele.
Am văzut magazine de pe coasta de est pe care scria mare: „Hurricane Sale! Everything must go!“ („Reduceri de uragan! Totul trebuie vândut!“) Şi nu glumeau.
Cozumelul este lovit măcar de două ori pe an de o furtună tropicală şi, o dată la câteva sezoane, pe acolo trece un uragan. Localnicii ştiu că ultimul mare uragan a distrus digurile, navele de pasageri şi a dărâmat hoteluri cu zece etaje. Natura face ravagii, dar şi ei pot să golească buzunarele turiştilor. Atunci când negociezi cu vânzătorul mexican, asigură-te că ai pe cineva care îi vorbeşte limba. Dacă îi spui „Hola“ şi preţul pe care vrei să-l dai în limba lui, vei obţine din prima cea mai mare reducere.
România din Cozumel
Dacă ai ajuns în Cozumel, merită să faci un test: urcă-te într-un taxi şi spune-i şoferului doar atât: „A Dracula“ (adică „Du-mă la Dracula“). Îţi va zâmbi şi va şti că eşti est-european. Cinci minute mai târziu vei trece în viteză pe lângă supermarketul Chedraui şi pe lângă cinematograf, iar după alte două străduţe vei fi debarcat în faţa unei case cu piscina în curte.
Este restaurantul românesc din Cozumel şi orice român, sârb, croat, bulgar, ungur sau rus care ajunge în Mexic la bordul unei nave de croazieră a fost acolo cel puţin de două ori. „Dracula“ nu este un restaurant în adevăratul sens al cuvântului. A fost ideea lui Istvan Nagy – un român plecat din Braşov în urmă cu mai bine de 12 ani. Lucrează cu o mexicancă şi îi place să gătească pentru românii care vin acolo ca turişti şi pentru europenii care lucrează pe navele de pasageri. Toată lumea îl ştie drept Pişti. Meniul este oarecum fix.
Nu există broşuri, chelneri sau fiţe. Pişti e cel care găteşte şi o face genial. Când te aşezi la masă te întreabă ce vrei, dar ciorba de burtă şi cea de perişoare sunt specialităţile casei. Urmează salata de boeuf şi cea de vinete, iar grătarul este deja încins pentru mici şi pentru ceafa de porc. Frigiderul cu suc este mereu plin, iar berea poţi să o cumperi de la un chioşc din apropiere. Pişti găteşte pentru prieteni. Îi ştie pe toţi şi le face poftele româneşti acolo, departe de casă.
Minunile Mexicului
Nu contează cum ajungi în Cozumel, dar asigură-te că odată ce eşti acolo îţi faci rezervare la o excursie cu un ghid. Una dintre cele mai populare excursii este „Caverns and Beach by Jeep“. Nu se desfăşoară pe insulă şi durează până la 12 ore, dar vei avea parte de o experienţă unică. Ghidul ne face un instructaj şi ne spune ce vom vedea.
„Este o excursie care cere condiţie fizică, permis de conducere şi puţin gust pentru aventură. Pleci de pe Cozumel la bordul unei ambarcaţiuni care face 40 de minute până pe continent (mainland, cum îi spun ghizii). Abia acolo ţi se dă în primire un Jeep descoperit. În fiecare maşină pot urca patru persoane. Dacă ştii să conduci, eşti şoferul zilei pentru alţi trei prieteni“, ne-a spus ghidul. Este prietenos şi mereu pus pe glume. Vorbeşte engleză suficient de bine ca să se facă înţeles de turişti. O astfel de excursie costă 120 de dolari de persoană, dar amintirile şi peisajele sunt unice.
Am plecat la drum, dinspre Calica (un port în care nu vezi decât o carieră de piatră şi două nave de croazieră mai mici). Ghidul stă primul în coloana de şase autoturisme şi trebuie să ţii pasul cu el. Fiecare maşină are câte o staţie radio pentru urgenţe.
Pe traseu ne-am rătăcit prin junglă şi apoi am ieşit direct pe o plajă. După două ore de la plecare, cu tot praful din Mexic, ne era deja foame, aşa că ghidul ne-a dus la barul-restaurant de pe plajă. Scaunele erau nişte leagăne agăţate de tavanul de lemn şi stuf, iar tequila, berea locală şi mâncarea erau incluse în preţul excursiei.
Acru şi iute
Nisipul de pe plajă este brăzdat de frunze de palmier căzute. Apa este călduţă şi la fel de limpede, iar pe plajă nu ai decât şezlonguri de plastic şi un bar. Ghidul ne invită la masă, dar, înainte de orice, face o demonstraţie de gătit.
Cere doi voluntari din grup şi îi pune la treabă. Unul are misiunea să taie un fruct de papaya în felii, iar altul să taie lămâile. Ghidul pregăteşte ingredientele. Reţeta e simplă: pe un platou sunt cel puţin 30 felii de papaya presărate cu piper măcinat şi spălate cu zeamă de lămâie.
Un alt voluntar este ales să guste primul minunăţia şi, după reacţia lui, toată lumea vrea aperitivul pregătit de ghid. Piperul nu mai e iute, iar lămâia nu mai e acră. Combinaţia celor trei ingrediente îţi dă şi poftă de mâncare, şi energie.
Masa propriu-zisă este, cum altfel?, cu specific mexican. Turiştii se aşază în jurul barului şi îşi pun în farfurii. Meniul este variat: începe cu salsa, orez alb şi nachos. Urmează apoi tacos, vită şi pui fajitas, fasolea mexicană şi sosurile. Cine mai are loc pe farfurie poate să adauge fructe şi să „stingă“ cu o bere.
Şi tequila are ritualul ei. Nu îl prezintă ghidul pentru că el conduce, dar barmanul este dornic să te înveţe. Are o solniţă, un sfert de lămâie şi un păhărel cu tequila de aloe sau de cactus. El îţi arată şi tu îi urmezi paşii: pui sarea pe mână, pe conturul degetului mare şi al arătătorului, o lingi, dai pe gât păhărelul şi apoi storci lămâia în gură, după tărie. La final, te ia de cap cu ambele mâini, ţi-l roteşte de trei ori şi strigă „Ole!“.
Sub rădăcinile copacilor
Următoarea destinaţie a excursiei este Chac Tun. Numele nu ne spune nimic, dar ghidul ne dă asigurări că vom avea acces într-un loc unde vizitatul este interzis. „Mda, probabil că spune asta tuturor grupurilor“, glumesc turiştii între ei în timp ce se întorc la Jeep-uri.
Chac Tun este o grotă. Peisajul anost nu trădează nimic din ce urmează să vezi. După aproape 30 de minute de mers prin junglă, ieşi, în sfârşit, la un drum cu două benzi. Mai mergi pe el câţiva kilometri şi ajungi... nicăieri. Pe stânga este o femeie care vinde suc şi bere dintr-o găleată metalică plină cu gheaţă. Chiar şi acolo, în mijlocul drumului, nu dai mai mult de un dolar şi jumătate pe ea. Aceeaşi bere pe care în supermaketurile americane o găseşti cu şase dolari.
Ghidul ne lasă să ne răcorim şi apoi ne invită să trecem strada pentru adevăratul scop al vizitei noastre – o cavernă. Intrarea este mică, iar de o parte şi de alta sunt afişe care avertizează asupra pericolelor. Am coborât pe o scară cu trepte inegale către o platformă de lemn şi apoi am păşit în grotă. Cavernă sau peşteră, poţi să-i zici cum vrei, dar nu vei reuşi să cuprinzi frumuseţea ei.
Peştera se întinde pe 30 de metri şi are cel puţin 15 metri înălţime. Din tavanul peşterii atârnă rădăcinile copacilor de la suprafaţă. În mijloc, o gaură cu un diametru de patru metri te lasă să vezi lumina de afară printre frunzele arborilor. Ghidul ne spune că după orice ploaie, acolo nu are voie să intre nimeni timp de o săptămână. Şi plouă destul de des. Solul de deasupra peşterii este format dintr-un calcar care se poate surpa oricând, aşa că ne simţim norocoşi că am putut să intrăm. În zona de sud a peşterii, podeaua de lemn este amplasată deasupra unei bălţi în care înoată peştişori coloraţi ca de acvariu.
Lacul transparent
Părăsim grota pregătiţi pentru a merge înapoi, dar ghidul ne spune că adevărata aventură începe abia acum. Ajungem la intrarea unui parc natural unde vom înota într-un lac subteran. Primim căşti de protecţie, veste gonflabile şi papuci speciali – „wet shoes“ – şi plecăm spre intrarea în peştera cea mare. Afară sunt 35 de grade Celsius, dar aici temperatura scade cu cel puţin 5 grade. Fiecare se echipează şi sare în apă. Ne aflăm la 20 de metri sub pământ, lângă un lac subteran. Totul este iluminat artificial de sub apă. Apa este mult mai rece decât ne aşteptam. Te obişnuieşti cu ea şi pleci după ghid, pe canalele luminate difuz. Ai senzaţia că pluteşti. Atât este de clară apa. Căldura de pe plajă şi praful de pe traseu se spală aici. Totul e natural şi a fost creat în mii de ani.
Vă mai recomandăm:
FOTO Prima oară la Miami. Secrete de călătorie într-un mare oraş american
VIDEO Descoperire rară în Mexic: doi gemeni siamezi de balenă gri
Se încarcă comentariile...
