Travel

articolul anterior

Haiducia salvează pe moment comunitatea locală, dar nu duce departe

0
5 Oct 2021 10:14:54
Alexandru Codreanu

În puţine ţări europene noţiunea de „egalitate de şanse" are un caracter mai abstract decât în România. Crevasa între marile centre urbane şi restul ţării inhibă dezvoltarea locală şi stimulează migrarea masivă către oportunităţi economice aflate la distanţă. Reţelele informale de emigraţie, consolidate prin hemoragia de populaţie activă către Occident, au lăsat în urmă un deficit major de braţe şi creiere şi localităţi depopulate.

Recent lucrurile au început să se schimbe. Marile oraşe au început să facă „export" de capital, (şi) prin achiziţionarea de servicii sportive, recreative şi turistice.

Concomitent cu creşterea nivelului de trai şi a apetitului pentru călătorii în România (a se citi exclusiv pentru acea parte a populaţiei considerată utilă, nu pensionarii sau cei deveniţi prematur şomeri), comunităţile locale aflate în zone cu potenţial turistic au început să-şi ia soarta în propriile mâini şi să profite de ceea ce locul natal avea de oferit.

Din păcate, lipsa unui plan coerent şi a unei viziuni pe termen lung a născut de multe ori monştri. Dezvoltarea haotică a staţiunii Rânca şi a Defileului Dunării sunt cazuri clasice despre cum nu ar trebui mutilate turistic zone naturale fabuloase.

Pentru aceşti antreprenori individuali sau colectivi, fluxul auto de turişti puţin sofisticaţi, care nu par deloc deranjaţi de Babilonul arhitectonic şi gunoaiele din jur, este mană cerească. Spaţiile de cazare au avut şi au, în special în pandemie, un grad de ocupare foarte bun, ceea ce le-a permis perceperea unor tarife occidentale de multe ori nejustificate.

În această cursă pentru atragerea capitalului urban către turismul local s-au înscris recent şi experienţele de aventură şi sporturile extreme.

Furnizorii de astfel de servicii, huliţi în trecut de cei cărora le călcau iarba şi le alungau greierii, sunt acum adoptaţi şi primeniţi cu bulz, ţuică şi pastramă în pensiuni tot mai dichisite. Şi pentru că timpul nu mai are răbdare, pe coastă se găseşte mereu loc pentru câteva corturi de glamping.

Nu în ultimul rând, primăriile locale încurajează amenajarea turistică a peşterilor şi trasee de via ferrata oriunde pereţii de stâncă se pretează.

Dar asta nu e tot! Succesul agenţiei de turism a Patriarhiei - Basilica Travel - a obligat numeroase agenţii de turism specializate în pelerinaje să se reorienteze către drumeţii montane cu parfum de aventură. Noul flux de turişti avizi de mişcare şi socializare în aer liber a pus o presiune şi mai mare pe zonele protejate, neobişnuite să fie vizitate cu trollerul.

O abordare originală a avut comunitatea din Azuga, care a transformat traseele turistice din zona Sorica în trasee de mountain bike (MTB). Prin această iniţiativă, aflată în zona gri a legii şi eticii montane, s-a dorit înlocuirea montaniarzilor mai strânşi la pungă cu consumatorii de mountain bike mai potenţi financiar.

Din păcate, caracterul sezonier al MTB-ului şi riscurile de accident în cazul interacţiunii dintre practicanţii de MTB şi „drumeţi” pe aceeaşi potecă nu au fost luate în calcul.

Alte comunităţi, aflate chiar sub incidenţa parcurilor naturale, au trecut bariera legii, închiriind ATV-uri pentru a fi folosite în arii protejate. Exemple clasice de haiduci pe 4 roţi, toleraţi de autorităţile locale, se pot găsi în parcurile naturale Porţile de Fier, Bucegi şi Buila-Vânturariţa.

Cu ani 5 ani în urmă îmi amintesc chiar de organizarea unei etape a Campionatul European de Enduro Extrem, care a funcţionat şi ca etapă a Campionatului Naţional de Hard Enduro în Predeal. S-a nimerit ca în perioada respectivă să am un proiect Outdoors pentru copii în zonă. Pentru a evita interacţiunile periculoase, am sunat Salvamontul Prahova, partenerul oficial al evenimentului, pentru a afla ruta concursului. Am fost asigurat că rutele de Enduro vor evita toate potecile turistice.

Din păcate la faţa locului lucrurile au stat cu totul altfel. Accesul turistic spre Susai şi Vârful Piatra Mare au fost folosite tot weekendul respectiv de motociclişti. Evenimentul însă a fost aplaudat de presa iubitoare de rebeli pe două roţi, dar şi de comunitatea locală, care a găzduit timp de 3 zile de un flux mai mare ca de obicei de turişti în zona Cioplea.

Dacă la acest tablou adăugăm şi iubitorii de offroad care în mod ilegal se bucură de bogata reţea de drumuri de exploatare forestieră, avem o imaginea completă a conflictului de interese dintre ţara în care „codru-i frate cu românu” şi locuitorii ei.

Înfiinţarea unui for care să reglementeze turismul montan şi de aventură ar fi relativ uşoară; România nu duce lipsa de sinecuri sterile, care parazitează bugetul de Stat. Însă ce impact real ar putea avea o astfel de iniţiativă într-o ţară unde se fură de peste 15 ani versanţi întregi de păduri? Sau în care localităţile din Defileul Dunării îşi evacuează apele uzate direct în Dunăre, iar Primăria din Moroeni vinde la bucată terenuri din zona Piatra Arsă, Dichiu şi Peştera?

În lipsa ordinii de facto şi a sprijinului şi a planificării centralizate, indivizii şi comunităţile locale sunt silite să adopte atitudinea „fiecare pentru el". Se transformă cu toţii în nişte haiduci care iau de la bogaţi şi îşi dau lor. Sub umbrela antreprenoriatului în zona serviciilor de ospitalitate, totul devine permis.

Dincolo de dilema morală şi financiară, este critic însă să înţelegem că despăduririle şi degradarea căilor de acces montane prin activităţile pe 2 şi 4 roţi este un drum care într-o primă etapă va descuraja turismul clasic, iar ulterior chiar pe practicanţii de sporturi auto care vor dori ca roţile maşinii să muşte din iarbă verde.

Din păcate, atâta timp cât Statul se uită în altă parte când se fură-n codru, aceste lucruri vor fi greu de oprit, iar comunităţile locale, condamnate să supravieţuiască pe cont propriu, vor rămâne în timp fără „obiectul muncii” şi eventual cu plata directă sau indirectă a daunelor.

Când ţi-e foame eşti dispus să faci orice. E greu să judeci haiducia locală în aceste condiţii. Însă putem spera ca pâinea pusă pe masă cu orice preţ să fie augmentată cu dorinţa unei dezvoltări durabile, în care turismul să funcţioneze şi să fie susţinut de o natură cât mai puţin afectată de om.

Nu în ultimul rând, sarea şi piperul acestor servicii de ospitalitate - activităţile de aventură -  trebuie să aibă zone bine delimitate de practicare a fiecărei discipline în parte; numai aşa vor putea fi evitate accidentele şi, ideal, conflictele de interese ale practicanţilor acestora.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările