Insula Eghina, o ilustrată a Greciei adevărate
0
Insula Eghina (Aegina) este una dintre cele mai „curate“ din Grecia. Pentru că aici nu se face turism de masă, ci doar individual, este preferată de cei care caută liniştea şi autenticitatea spiritului grecesc. În Eghina a locuit o perioadă scriitorul Nikos Kazantzakis şi tot aici a scris cartea „Zorba Grecul“
Suntem într-un feribot care ne duce din Insula Eghina (Aegina) spre portul Pireu. Suntem bronzaţi, odihniţi şi totuşi o tristeţe ca un puf de păpădie pluteşte în aer. Ne întoarcem pe continent, vom face apoi 1.200 de kilometri spre vieţile noastre urbane, consumate în nevroze, nelinişti şi incertitudini. Privim apa de la ultimul nivel al navei, în timp ce pescăruşii care îi dau ocol „fură“ bucăţile de pâine şi biscuiţii pe care turiştii li-i oferă peste bord. Unii iau hrana direct din mâini, alţii le prind din zbor. Unui adolescent imprudent, o pasăre lacomă îi smulge iPhone-ul cu care fotografia peisajul vivant şi gălăgios. Lumea de pe feribot râde de insolitul situaţiei, dar tatăl copilului, un grec de vreo 40 de ani, îl bruschează şi îl ceartă.
În spatele nostru, Eghina, insula care ne-a găzduit, se subţiază uşor, ca fumul de tămâie. Ne uităm la ea şi simţim în interior, chiar dacă săptămâna de tihnă insulară ne luminează feţele bronzate, acea lovitură interioară de cuţit pe care am regăsit-o într-o frază din „Zorba Grecul“: „A prelungi despărţirea de cei dragi este otravă curată; mai bine să o tai dintr-o lovitură de cuţit şi să rămâi iarăşi singur de tot, în starea firească a omului, singurătatea“.
Selfie-uri cu casa lui Kazantzakis
Ca şi romancierul Nikos Kazantzakis, autorul romanului „Zorba Grecu“, gustasem o felie (foarte subţire, pentru noi) de viaţă grecească autentică. În Eghina, Kazantzakis a locuit şi a scris, în 1947, romanul care i-a adus faima.
În cea de-a doua zi a şederii în Eghina, am zărit de departe casa scriitorului – o locuinţă de piatră austeră, aşezată pe malul mării, în faţa căreia câţiva turişti îşi făceau selfie-uri. Casa nu este un muzeu memorial, moştenitorii nu au dorit asta. Nu se vizitează, doar se priveşte – este suficient să o vezi „lipită“ de imensitatea mării din spatele ei ca să simţi, inspiraţional, atingerea muzei.
Dacă ceva m-a frapat în Eghina, ei bine acel ceva este puritatea locului şi a oamenilor: încă neinvadată de turismul de masă, încă neintrată în circuitul agenţiilor, Eghina pare o ilustrată a Greciei autentice care redă perfect spiritul şi culoarea acestei naţiuni.
Ca şi Zorba, locuitorii insulei nu tânjesc la lucruri mari – casele lor sunt modeste, dar utilate modern – şi se bucură de viaţa simplă pe care natura le-o oferă: femei înalte, arse de soare, bărbaţi frumoşi, ca în reclama Gilette, dans, tavernă, muzică, nopţi mângâiate de un vânticel blând, care adie dinspre mare. Şi mai este cerul de deasupra Aeginei, cu Calea Lactee saturată de stele, noaptea, şi de un albastru care îţi intră în suflet, la amiază.
Un tip ars de soare, pe scuter
În Eghina am reîntâlnit un vechi coleg şi prieten, fost jurnalist, Sorin Andreiana, care administrează de doi ani Sissy Hotel, o pensiune cochetă, impecabil de curată, cu 17 camere, înconjurată de o livadă de lămâi, situată lângă plaja Marathonas. Din lămâile culese cu mâinile noastre Sorin ne-a preparat cea mai proaspătă limonadă cu miere.
De la el am aflat următorul fapt, care ar putea fi neobişnuit pentru muritorii de rând: uneori, oamenii din insulă văd un tip pe scuter, cu şapcă albă şi tricou, ars de soare, mergând ca mulţi alţii pe străduţele înguste. Pare unul de-al lor, dar doar pare – omul acesta este patronul celui mai mare lanţ local de supermarketuri din Grecia, Kritikos.
Casele de vacanţă ale politicienilor
Ca şi patronul Kritikos, pe insula Eghina au case de vacanţă oameni care intră frecvent în topuri financiare sau pe care îi vezi la ştirile Euronews ori CNN. Alexis Tzipras şi Yanis Varoufakis, politicienii-vedetă ai ultimilor ani, au case de vacanţă în Eghina. Şi nu doar ei: o casă din lemn, aproape fortificată, dincolo de zidurile căreia intuieşti luxul şi opulenţa, este reşedinţa de vară a patronului casei de modă Hermès. O întrebare se naşte, în consecinţă: ce îi mână aici pe aceşti oameni, care au atâtea resurse – de bani şi de timp – şi care sunt, iată, la propriu, stăpânii luxului? Ce îi face să-şi dorească să se apropie atât de mult de frumuseţea creată de Dumnezeu, şi să se depărteze, preţ de câteva săptămâni pe an, de frumuseţea creată de om?
Eram la o tavernă singuratică şi am privit într-o seară, de pe o stâncă de pe malul mării, oraşul Atena. Marea nu avea niciun val – era o linişte care te însingura. Atena era luminoasă, scânteietoare, vie. Şi cred că am găsit răspunsul la întrebare. Cei care se cred stăpânii acestei lumi materiale au nevoie, din când în când, să simtă deopotrivă infinitul şi vremelnicia fiinţei lor pentru a nu uita că sunt, şi ei, trecători prin această viaţă. În definitiv, ipotetic, Eghina dă un răspuns pentru fiecare întrebare.
Delicii greco-franceze
În Eghina am mâncat cea mai bună caracatiţă marinată, cel mai gustos şprot (gavros) marinat, cea mai fragedă friptură de miel la proţap la „Taverna lui Christian“. Chistian este, probabil, cel mai iubit francez din insulă. Popularitatea sa se datorează faptului că el şi soţia sa pregătesc mâncarea după reţete proprii şi îmbină perfect bucătăria grecească cu la cuisine française. Au venit în Eghina ca turişti şi au revenit în anul următor cu dorinţa de a începe o afacere şi o nouă viaţă aici. Probabil şi ei, ca şi alţii, au descoperit starea aceea lăuntrică pe care o descrie naratorul Kazantsakis atunci când a trăit alături de Zorba
Grecul: „Eram fericit şi o ştiam. De obicei, nu ne dăm seama când ne cuprinde fericirea; abia după ce trece şi privim în urmă, abia atunci ne dăm seama brusc – uneori cu surprindere – cât de fericiţi am fost“.
Pelerinaje, călătorii istorice, croaziere
Catedrala „Sf. Nectarie“ (foto sus). Insula Eghina este cunoscută turiştilor şi credincioşilor ca Insula Sfântului Nectarie, făcătorul de minuni şi vindecătorul. Acum, pe locul unde a vieţuit monahul, se află Catedrala „Sf. Nectarie“. Este o mănăstire de maici care desfăşoară o intensă activitate socială şi este căutată de credincioşi pentru că aici este înmormântat Sfântul Nectarie.
Situl arheologic de la Kolona (foto dreapta). Numele său provine de la singura coloană rămasă în poziţie verticală dintr-un templu închinat zeului Apollo. Până în anul 1802, mai rămăseseră pe poziţie două coloane, dar, în urma unei furtuni puternice, una dintre ele s-a prăbuşit. Situat pe o colină de pe o peninsulă aflată la nord de port, situl arheologic de la Kolona este principalul obiectiv turistic al Eghinei.
Mănăstirea „Sfânta Maria“, lăcaş de cult construit de greci în secolul al XVI-lea, într-un fel de căldare naturală aflată pe vârful unui deal, pentru a fi ferit de invadatori în secolele trecute, atrage zeci de mii de turişti anual. La icoana făcătoare de minuni vin, de Sfânta Maria, în fiecare an, peste 80.000 de turişti, în condiţiile în care insula are doar 17.000 de locuitori.
Mănăstirea „Sf. Mina“, aflată în apropiere de Catedrala „Sf. Nectarie“ este, de asemenea, un lăcaş de cult vizitat de turişti.
Templul Zeiţei Afaia (foto dreapta) se află în Attica şi este singurul din Grecia închinat acestei zeităţi locale. Templul a fost construit în jurul anului 495 î.Hr., pe locul unui alt templu, mai vechi, care a fost distrus la sfârşitul aceluiaşi secol. Faimoasele sale sculpturi ce ilustrau scene din războaiele troiene au avut o soartă asemănătoare cu ale Partenonului de pe Acropola Atenei: astazi se află într-un muzeu din München, după ce au fost cumpărate de regele bavarez Ludwig I, la începutul secolului al XIX-lea. La faţa locului au rămas vestigii de coloane şi ruinele altor construcţii din jurul templului.
Insula Moni. Din Perdika – un sat pescăresc tradiţional – se fac zilnic traversări cu vaporaşul spre Insula Moni, o rezervaţie naturală în care păunii se plimbă printre şezlongurile turiştilor, iar căprioarele sunt atât de blânde şi de obişnuite cu prezenţa oamenilor, încât se lasă mângâiate de copii. Insula Moni are o plajă cu nisip foarte fin şi o tavernă, pe malul mării, unde poţi mânca preparate din peşte proaspăt.
Camera obscură din Eghina este singura din lume cu panoramă de 360 de grade asupra peninsulei Perdika. Camera se află într-o zonă presărată cu cazematele construite de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Festivalul fisticului. În Eghina se cultivă cel mai gustos fistic din Grecia, calităţile sale datorându-se climei şi particularităţilor solului. De altfel, în fiecare an, la jumătatea lunii septembrie, locuitorii insulei celebrează această plantă printr-un Festival al Fisticului.
Cea mai veche plantaţie de măslini din Europa, cu copaci vechi de 2.500 de ani, se află în Eghina.
Cum se ajunge pe Insula Eghina
Eghina este cea mai mare dintre insulele Golfului Argo-Saronic, aproape de portul Pireu şi de Atena (la aproximativ 60 de minute de mers cu feribotul). Se poate ajunge cu maşina, pe la Makaza, sau cu avionul (cu aterizare la Atena), apoi cu feribotul. Preţul unui bilet la feribot este de 9 euro de persoană. Preţul biletului pentru maşină variază în funcţie de capacitatea autovehiculului. Pentru cei grăbiţi, există şi o alternativă rapidă la feribotul clasic – cursele Flying Dolphin (14 euro de persoană biletul), care scurtează timpul călătoriei la jumătate de oră.
Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“.
Se încarcă comentariile...
