Love & Hate sau... de ce nu are România (încă) o imagine bună deşi ar merita?

Articol dedicat haterilor de pe toate forumurile şi de pe toate reţelele social media. Pentru că sigur au timp să citească şi să comenteze, faţă de alţii care au timp doar să scrie cărţi sau articole şi să construiască. Aştept cu drag hate-urile, pentru a le adăuga la colecţie. Prin hate nu înţeleg critică constructivă ci insulte, calomnii, opinii injurioase şi atacuri la persoană.

Marele Ion Raţiu a spus foarte bine: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“. Pe de altă parte, cunoscuta formaţie Erasure are melodia ”Love to hate you”.

„Hater” e derivat de la verbul to hate = a urî, a simţi aversiune faţă de ceva sa faţă de cineva. Haterul este o persoană care pur şi simplu nu se poate bucura de succesul altei persoane. Şi care, dimpotrivă, îşi manifestă în scris şi adesori anonim dezaprobarea, uneori în forme violente şi calomnioase. Uneori, o campanie de hate poate demola ireversibil un om, o organizaţie sau chiar o ţară. De multe ori, un "hater" nu este o persoană invidioasă pentru că ea nu vrea neapărat să aibă succesul de care să bucură altul, ci nu suportă ca alţi oameni să fie fericiţi. De multe ori, haterul spune: ”eu stau în banca mea, nu vreau succes, dar tu, cu tot succesul tău, eşti varză”

 Participam, în 2010, ca jurnalist, la prezentarea brandului turistic al României, vestita frunză. Nu vreau nici să laud, nici să critic acel brand şi acea campanie. Părerea mea e că logo-ul turistic al României ar putea fi şi un simplu punct, dacă în spate ar fi bani, campanie puternică de promovare, colaborare public-privat şi mai ales, da, mai ales voinţă politică. Dar mi-a atras atenţia o altă situaţie. Un jurnalist întreabă experţii spanioli care creaseră brandul nostru: ”cu ce probleme se confruntă România?”. Acei experţi au răspuns: ”nu doriţi mai bine să vorbim despre cu ce iese în evidenţă în sens bun ţara dumneavoastră? Avem multe de spus. Probleme au toate ţările”.

Acum fac o introspecţie şi mai în trecut. Eram prin 1999, în Franţa, participând la o tabără culturală cu invitaţi din toată Europa şi nu numai, în marea lor majoritate, studenţi. Ne reuneam câte 15-20, stând în cerc, şi din partea fiecărei ţări participau maxim trei persoane. Fiecare ne prezentam pe noi şi ţara de unde venim. La un moment dat, o tânără scandinavă ne întreabă pe noi, românii: în afară de Dracula nu prea ştiu nimic despre voi. Ce are interesant România. Primul din grupul nostru începuse ceva gen ”Mmmm... păi nu prea are, nu prea...”. Noroc că noi, ceilalţi doi l-am întrerupt brusc şi am început să povestim despre turismul rural, despre oameni şi tradiţii... Şi ne aflam în 1999, după ultima mineriadă. Ei bine, majoritatea celor din grupul nostru au spus: ”Wow, păi trebuie să venim în România”. Iată ce înseamnă o prezentare pozitivă, atitudinea şi încrederea în sine. Iar un turist care vine în România cheltuieşte, lasă bani şi crează apoi o imagine pozitivă ţării.

Nu în ultimul rând, vă redau o experienţă avută chiar înainte de izbucnirea pandemiei, în ianuarie – februarie. Am petrecut zile în şir la un punct de informare turistică în centrul Bucureştiului. Am interacţionat cu sute, dacă nu mii de turişti străini, pornind de la ţările vecine până la australieni, canadieni ori argentineni. I-am întrebat pe toţi ce le place şi ce nu le place la Bucureşti. I-am rugat să fie sinceri. Toţi, fără nicio excepţie, nu au avut nicio critică. Au spus doar că, din păcate, nu ne promovăm în ţările lor şi nu prezentăm ce avem de oferit. Atât. Şi poate doar o critică legată de multitudinea de clădiri superbe, de valoare istorică, dar încă nerestaurate, deşi de la an la an creşte şi numărul clădirilor repuse în valoare.

În iulie 2016 am scris un articol tot pe respectabila platformă ”Adevărul”, în care lăudam Romania turistica. Majoritatea comentatorilor, ”hateri”. Iată exemple de comentarii: ” Am 42 de ani si acesta este, pentru mine, incepand de azi, articolul - etalon in ceea ce priveste PENIBILITATEA ! Despre autor ce sa mai zic, daca nu sunt de acord cu ceea ce sustine, sunt " hater "...”. ”penibil. cu Castelul lui Dracula şi alte asemenea tâmpenii...” ”Tu îţi dai seama ce prost neumblat eşti?!” (corect, la acea dată vizitasem peste 40 de ţări). ”Domnule Badulescu, va rog, opriti-va! Sunteti ridicol. Ati incorpit asa-zisul articol, ati mai si postat comentarii la comentarii de vreo 40-50 de ori, pe cine vreti sa convingeti ca nu sunteti altceva decat un diletant penibil, care (culmea!) se mai da chiar jurnalist "turistic" *(sic!) profesionist?”. Am redat doar câteva comentarii şi mă opresc. Am păstrat comentariile fără nicio modificare.

„La începutul a fost cuvântul, şi cuvântul era la Dumnezeu”. Cuvântul are o greutate imensă. Poate crea, dar şi poate dărâma, poate ucide. Aşa că aş face un apel în a fi atenţi la ce cuvinte folosim.

Apoi am scris un articol despre domnul Alexandru Mironov, poate cel mai cunoscut jurnalist de ştiinţă din România, cu ocazia aniversării a 80 de ani de viaţă şi un inteviu cu Miss International Romania, care urmează să ne reprezinte la finala din Japonia, o fată extrem de inteligentă şi deja cu o carieră, o fată care a făcut donaţii, acte caritabile dedicate copiilor cu probleme. Ce să spun... Domnul Mironov a fost făcut ”un caraghios (dar nu inocent si nici inofensiv)” iar la interviul cu Miss International, un comentator îşi amintea că noi, românii, generăm la greu prostituţie în occident. ”Interesante” abordări. Unele chiar de categoria penalului, fiind insulte şi calomnii, dar nu le redau aici.

Mă gândesc adesea unde am putea fi noi, românii, şi cât de sus ne-am situa dacă ne-am susţine şi nu ne-am demola reciproc. Dar când şi o parte dintre cei care ne conduc fac parte din categoria ”haterilor” şi nu au încredere în propria lor ţară, ce poţi să mai spui? Am făcut des această afirmaţie, chiar şi la posturile TV unde sunt invitat frecvent, în calitate de consultant în turism.

Din păcate, mulţi români au frustrări adânci în suflet. Trebuie să ne fie milă de ei, să avem empatie, nu să îi urâm şi detestăm. Căci vindecarea vine din iertare... Dar activând în domeniul turismului şi al comunicării de peste 25 de ani, mă gândesc că eram departe de tot dacă am fi avut mai mulţi conaţionali care să gândească pozitiv, să respecte oamenii şi realizările de succes şi să-şi mai pună şi în buzunar ego-ul. Nu zic, poate că şi eu am din când în când ego, dar măcar ştiu că am realizat ceva pentru ţară şi pot dovedi.

Este drept, m-au atenţionat şi prieteni jurnalişti că unii dintre comentatori sunt ”trolli”, plătiţi, neplătiţi dar cu anumite misiuni, ori sunt oricum puşi intenţionat să demoleze. Un troll este un provocator fără cauză, cineva care lansează o discuţie cu scopul de a recrea un conflict de idei. De asemenea, un troll poate fi definit precum o persoană care eronează anumite informaţii pe care le face credibile cu scopul de a fi amuzante. Unii ”cititori” şi ”comentatori” poate că nu sunt nici măcar români, ci puşi să discrediteze tot ce e românesc. Nu zic că toţi sau că majoritatea. Şi Simona Halep, să fim serioşi, de câte ori nu a fost criticată într-un mod grobian. Deşi a fost numărul unu. Bine, comentariile, clar, generează audienţă, fie ele de bine, sau de rău. Dar ”La începutul a fost cuvântul, şi cuvântul era la Dumnezeu”. Cuvântul are o greutate imensă. Poate crea, dar şi poate dărâma, poate ucide. Aşa că aş face un apel în a fi atenţi la ce cuvinte folosim.

Fireşte, voi primi comentarii de gen:

1. Îţi jigneşti cititorii. Nu, îi respect enorml pe cei care respectă la rândul lor. Uneori am avut polemici constructive şi le-am dat dreptate unor cititori. Nimeni nu e perfect. Nici măcar eu, departe de mine. Iar ”Adevărul” a creat, aici, o Agora excepţională şi îi felicit!

2. Vrei să fie totul ca tine. Total fals. Doar că vreau respect şi gândire pozitivă, constructivă. Cu toţii facem erori, îar în viaţă înaintăm învăţând din greşeli. Aşa înaintează navele maritime, corectând permanent erorile de traseu.

3. Promovezi non valori, eşti o nonvaloare. Bine, în acest caz, mi-aş scoate pălăria dacă aş fi criticat de cineva care îşi declină identitatea şi aş şti ce a realizat în viaţă. 

4. X sau Y, despre care scrii, nu sunt buni, alţii ar fi mai buni. 

Am oferit câteva exemple. Cred că mulţi oameni ai condeiului se regăsesc în această situaţie, referitor la reacţiile din social media. Mă uit cu tristeţe la radicalizarea oamenilor, la războiul între cei pro-vaccin şi cei anti-vaccin. Haideţi să ne respectăm, indiferent de alegerea făcută. Fiecare om are dreptul la o alegere, la o opinie. 

Ce crezi că face diferenţa între a fi pozitiv şi negativ? Da, nu e rău să criticăm constructiv. Dar uneori, mulţi oameni critică fără argumente. De ce să nu luăm mereu partea pozitivă? De ce unii dintre noi simt nevoia de a... demola? Oare cei care critică neargumentat cum ar acţiona dacă ar afla că ar mai avea de trăit... un pic? Sa spunem că o lună? Nu dorim nimănui aşa ceva, dar un asemenea exerciţiu ar merita.

Psihoterapeutul Ioana Agachi descrie haterii într-un mod interesant:

H – Having

A – Anger

T – To

E – Everyone

R – Reaching

S – Success

Sau, conform Urban Dictionary:

Hater: O persoană care nu se poate bucura de succesul alteia, astfel încât devine un scop pentru ea expunerea defectelor persoanei de succes.

Referitor la acest fenomen răspândit şi la noi, dar şi în toată lumea, evident că cel mai bine este să ne vedem de treaba noastră în continuare. Să realizăm că problema nu suntem noi, ci ei. Tot ce scriu ei urât acolo nu este despre noi, e despre ei, reprezintă imaginea lor, nicidecum a noastră.

În încheiere, vă propun un text de-al meu mai vechi. Citiţi şi reflectaţi.

Reţetă de succes: ce am face dacă am mai trăi o lună?

Chiar aşa: ce am face dacă am afla că mai avem de trăit o lună? Am îndrăzni mai multe sau am fi total deprimaţi şi ne-am retrage într-o cuşcă, înconjuraţi de nepăsare? Am trăi restul vieţii în excese şi răzbunări sau am încerca să facem ceea ce nu am reuşit până acum, în sensul bun?

Cred că majoritatea oamenilor, într-o astfel de situaţie, ar încerca să facă la maxim lucruri pozitive. Să ducă până la capăt proiecte nefinalizate, să facă mărturisiri, să fie mai buni. Pentru a rămâne ceva frumos în urma lor. Cei care ar proceda altfel… degeaba au trecut prin lumea asta. Dar vă garantez că puţini vor face altfel.

Era un film de succes al anilor ‘ 50, “Ultimul Ţărm”. Locuitorii Australiei ştiau că sunt singurii supravieţuitori, în urma unui război nuclear devastator. Dar norul radioactiv urma să vină şi peste ei. Aşa că, şi-au trăit viaţa, cât au mai avut timp. Dar vedeţi, acolo era vorba despre sfârşitul lumii, nimeni nu mai avea ce să lase cuiva. Filmul transmite totuşi un puternic sentiment de solidaritate, chiar şi în faţa sfârşitului lumii.

Ce am face dacă am afla această veste cruntă? Eu cred că:

-Ne-am suna prietenii apropiaţi, am spune „te iubesc” părinţilor şi celor apropiaţi

– Am îndrăzni să realizăm proiecte la care visam şi le tot amânam. Am scrie cartea pe care doream să o scriem, am picta tabloul pe care doream să îl pictăm, am face investiţia pe care doream să o facem în ceva anume

– Am da mai multe telefoane. Există o vorbă veche, atribuită chiar lui Iisus: „Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide”. Ceea ce, ca să fim oneşti, majoritatea nu o facem. Aşa cum nu mai ştim să iubim cu adevărat. Într-o astfel de situaţie am cere mult mai mult, cu curaj, în sensul pozitiv.

– Dacă am avea în spate o familie, am îndrăzni să cerem ceea ce ni se cuvine, pentru a lăsa ceva urmaşilor. Inclusiv dacă aveam de încasat bani, dacă puteam oferi ceva şi primi la rândul nostru, şi tot amânam…

– Nu am mai avea emoţii în a cere ceva, în general

– Am şti să şi refuzăm atunci când este cazul. Să nu uităm: timpul nostru este limitat!

– Am călători unde doream. Dacă nu avem bani, vă garantez că am face rost!

– Am deveni mult mai creativi. Cu toţii dorim să lăsăm ceva în urmă după ce dispărem fizic.

– Am deveni, clar, mai buni! Înainte dispariţiei fizice, ne cuprinde un sentiment mistic de a face bine, devenim, majoritatea dintre noi, mult mai spirituali.

– Având zile puţine la dispoziţie, am deveni mult mai programaţi şi mai organizaţi. Ne-am întâlni cu cine contează în viaţă, am face doar ceea ce contează. Nu am mai irosi un minut.

În concluzie, am şti să oferim şi să cerem, am face tot ce ne dorim în sensul bun, am avea un curaj mult mai mare, am fi mai deschişi, am şti să iubim cu adevărat, am fi recunoscători pentru ce am primit, am primi mai mult! Pe scurt, am ACŢIONA. Nu am mai privi atât la TV ci ne-am face noi o viaţă frumoasă, ca la televizor, pe care ar privi-o alţii.

Atunci… De ce nu o facem oricum, chiar dacă suntem bine sănătoşi şi ştim că avem o viaţă frumoasă în faţă? Haideţi să ne propunem să ACŢIONĂM mereu ca şi cum am mai avea puţin de trăit, şi vom trăi mult şi mai ales bine…

Aştept comentariile. Primul fără de păcat, să arunce piatra!