Lucruri interzise în Dubai. Chiflele cu mac, siropul de tuse şi sărutul în public te pot trimite direct la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucruri interzise in Dubai. Mulţi turişti sau expaţi ajung să aibă probleme grave în Dubai, după ce sunt arestaţi pentru încălcarea unor legi pe care nu le cunoşteau. Astfel, publicaţia Expatinfodesk.com prezintă cele şase reguli esenţiale pe care oricine trebuie să le respecte în această ţară musulmană.

Lucruri interzise in Dubai. Îmbrăcămintea indecentă

În primul rând, turiştii trebuie să fie foarte atenţi la modul în care se îmbracă. Toate hainele trebuie să fie decente, adică să acopere cât mai mult trupul. Femeile nu au voie cu haine decoltate, scurte sau transparente, fiind obligate să aibă umerii, spatele şi abdomenul complet acoperite. Şi bărbaţii trebuie să aibă pieptul acoperit, iar lenjeria intimă să nu se vadă. La plajă şi la piscină turiştii pot sta în costum de baie, dar bronzarea topless este interzisă.

Lucruri interzise in Dubai. Gesturile de afecţiune în public

Sărutările, mângâierile şi chiar ţinutul de mână nu este permis în public, nici măcar în cluburi sau baruri. Cei care încalcă această lege riscă să ajungă la închisoare, cum s-a întâmplat cu o britanică de 25 de ani, care a fost închisă o lună de zile pentru că şi-a sărutat prietenul în public. Un caz similar s-a întâmplat cu un cuplu din India. Tinerii au ajuns la închisoare după ce s-au sărutat într-un taxi.

Lucruri interzise in Dubai. Drogurile şi medicamentele

Există multe obiecte care nu pot fi aduse în ţară şi dacă sunt găsite la vamă asupra unor turişti le vor face serioase probleme acestora. Printre produsele ilegale se numără materialele pornografice, anti-islamice şi drogurile. La fel, unele medicamente sunt considerate ilegale: analgezicele şi remediile pentru răceală şi gripă. Cei care au aceste produse asupra lor vor primi cel puţin 4 ani de închisoare. Sunt interzise inclusiv seminţele de mac şi produsele de pâine care conţin aceste seminţe, macul fiind considerat drog. Este foarte important ca turiştii care merg în Dubai să cunoască din timp toate substanţele interzise la vamă.

Lucruri interzise in Dubai. Fotografierea fără permisiune

În Dubai nimeni nu are voie să fotografieze localnici fără să le ceară înainte acordul. Regula este extrem de importantă, mai ales dacă vreţi să pozaţi femei. De asemenea, este ilegală fotografierea unor clădiri guvernamentale.

Lucruri interzise in Dubai. Sexul în afara căsătoriei

Sexul în afara căsătoriei este ilegal nu doar pentru localnici, ci şi pentru turişti sau expaţi. Puţini ştiu din păcate acest lucru şi ajung la închisoare. Presa internaţională a scris despre unii turişti străini care au ajuns după gratii pentru că s-au cazat în aceeaşi cameră de hotel fără să fie căsătoriţi. Violul este de asemenea notat de obicei ca sex în afara căsătoriei. Cuplurile necăsătorite care sunt arestate pot fi eliberate după emiterea unui certificat de căsătorie.

Lucruri interzise in Dubai. Consumul de alcool în public

În Dubai, turiştii pot consuma alcoolul numai în unele restaurante şi baruri de 4 sau 5 stele. Consumul de alcool este absolut interzis în public, la fel şi afişarea în public în stare de ebrietate. În cazul conducerii sub influenţa alcoolului, pedepasa este închisoarea, indiferent cât de puţin alcool a fost găsit în sângele şoferului.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite