O stewardesă a fost arestată după ce a fost surprinsă beată în timpul unui zbor. Ce au povestit pasagerii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O însoţitoare de zbor a fost arestată, după ce pasagerii au reclamat faptul că stewardesa se afla într-o evidentă stare de ebrietate, în timpul unui zbor dinspre Chicago spre South Bend, Indiana.

Incidentul a avut loc în data de 2 august, când femeia identificată drept Julianne March a fost surprinsă în stare de ebrietate în timpul zborului, potrivit CNN

Potrivit documentelor din instanţă, femeia a fost acuzată că a pus în pericol viaţa pasagerilor de la bord.

Potrivit mărturiilor făcute de pasageri, stewardesa se sprijinea ca să rămână în picioare şi evita contactul vizual cu ei. 

Mai mult, atunci când a început să le comunice pasagerilor instrucţiunile de siguranţă, aceasta şi-a întrerupt brusc explicaţiile, iar piloţii au fost nevoiţi să o sune de mai multe ori până când aceasta a răspuns.

După aceea, femeia s-a aşezat pe un scaun şi a dormit pe tot parcursul zborului, iar momentul a fost filmat. La aterizare, mai mulţi pasageri şi-au exprmat îngrijorarea cu privire la comportamentul femeii, mărturisind că s-au temut pentru vieţile lor. Ei au speculat că femeia fie consumase alcool, fie avea o problemă medicală.

Stewardesa, care a fost reţinută de poliţişti la aterizare, le-a mărturisit acestora că băuse vodkă înainte să se prezinte la muncă şi a fost supusă unui test. Acesta a revelat într-adevăr faptul că stewardesa consumase alcool, de cinci ori peste limita admisă. Ea a fost concediată. 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite