Ocnaş de weekend în Vâlcea

N-ai poftă de schi. Vremea de afară nu te atrage spre excursii pe munte. Mânăstirile nu te inspiră. Ai avea chef de o ieşire la aer curat, jocuri, masă, stat cu prietenii, dar umezeala şi frigul de afară te fac să renunţi repede la idee. Soluţia e una singură, luminoasă, salvatoare, ca o gură de aer proaspăt (la propriu): un week-end de ocnaş. Într-o salină.

Dacă eşti bucureştean, când spui salină, spui Slănic Prahova. Şi invers, când spui Slănic Prahova, spui salină. Dar ceea ce n-au reuşit nici măcar lifturile înguste de fier în care orice om, cât de sănătos, ajunge să-şi revizuiască dispreţul suveran faţă de persoanele care au claustrofobie, anume să mai scadă din popularitatea locului, reuşeşte concurenţa vâlceană: salina Ocnele Mari.

S-o luăm pe rând. Cum ajungi acolo? Din Râmnicu Vâlcea o apuci pe drumul de Târgu-Jiu, şi după câţiva kilometri faci dreapta spre Ocnele Mari. Există indicatoare spre salină care-şi fac treaba foarte bine. Din Bucureşti până aici sunt fix 185 de kilometri, dintre care 115 pe autostradă, iar restul trec pe la micii de Deduleşti. Deci mai puţin de două ore de mers. Din Sibiu sunt 105, pe Valea Oltului. Tot sub două ore.

Reamenajată relativ recent, salina Ocnele Mari este exact contrariul a ce este şi cum arată Slănic Prahova. Într-una (Slănic) accesul se face prin cuşti de fier care te strecoară în măruntaiele pământului, în cealaltă (Ocnele Mari) se intră cu microbuze, printr-un tunel de acces destul de larg. Asta după ce treci printr-o zonă teribil de dezolantă – îmi închipui că peste mulţi ani, când se vor organiza safariuri cu vânători de zombi prin Prîpiat, cam aşa ar trebui să arate locurile. Revenind la comparaţie, într-una tavanul e atât de sus încât de gândeşti dacă nu de aici s-or fi inspirat Guess Who şi Moga când au scris versurile unui faimos hit, în cealaltă tavanul e chiar aproape. În cea prahoveană apa la toaletă este un lucru opţional. În cea vâlceană, obligatoriu. La Slănic ai impresia de mult spaţiu irosit, care s-ar fi putut folosi pentru amenajarea a mai multe spaţii de joacă şi de petrecere a timpului liber, la Ocnele Mari e o adevărată inflaţie de „puncte de interes“, astfel încât chiar nu ştii cum să te mai împarţi. Şi tot aşa.

O plimbare la pas prin cotloanele Ocnelor Mari te poartă pe lângă terenuri amenajate pentru copii, băncuţe, balansoare, multe, foarte multe (şi foarte libere de multe ce sunt) mese de pingpong, biliard, hochei, terenuri de fotbal şi baschet, o biserică în adevăratul sens al cuvântului, în care se ţin slujbe şi unde există şi o bibliotecă de unde fiecare poate citi în linişte ce vrea (chiar nu sunt exclusiv volume cu specific religios, dintr-o ochire am văzut laolaltă Sadoveanu, Umberto Eco, Dan Brown, Ileana Vulpescu).

Două restaurante, o cramă şi numeroase citate (despre vin, despre sare, despre sufletul omului) completează peisajul.

A, să nu uit, şi nişte brazi împodobiţi, verzi şi la datorie chiar şi la mai bine de o lună şi jumătate de la Crăciun. (Motiv pentru care am auzit mai mulţi copii întrebând de ce pe aici încă mai vine moşul şi la ei acasă nu!)

Există totuşi şi ceva neajunsuri, fiindcă n-ar trebui să se creadă că oricine ajunge în salina Ocnele Mari a aterizat direct într-un soi de Shambală românească unde curge lapte şi miere. Principala problemă te izbeşte la intrare: în coridorul îngust, gazele de eşapament produse de microbuzul care aduce vizitatorii la intrare sunt ceva mai multe şi mai dense decât oxigenul. Izul puternic şi înecăcios de motorină dispare destul de târziu, fugărit de aerosoli. A doua problemă o bagi de seamă abia când limbile ceasului trec de ora 14 şi vezi cum rând pe rând magazinele se suveniruri sau tonetele de unde se pot închiria mese de joc se depopulează. Personalul pare că iese din tură şi turiştii rămân cam singuri pe tarla, unicele opţiuni rămase fiind biserica, restaurantul şi credincioasele balansoare.

Una peste alta însă Ocnele Mari e un loc foarte prietenos, în care e plăcut de mers cu prietenii pentru o zi întreagă. Revii garantat şi iei şi niţică sănătate la pachet. Din partea casei.

Cifre

20 000 de metri pătraţi este suprafaţa salinei Ocnele Mari.

Când să mergi

În principiu oricând. Medicii recomandă totuşi mai degrabă perioade din an în care temperatura exterioară este apropiată de cea din interiorul salinei, pentru ca şocul termic generat de diferenţele considerabile de temperatură asupra organismului să fie minim.

Nu rata

Să dai o fugă şi la cetatea dacică Buridava aflată la o aruncătură de băţ. Din păcate însă din ceea ce acum 2000 de ani era capitala tribului burilor, astăzi nu mai stau în picioare decât câteva biete ziduri. Pierdute prin bălării, cu ceva furnale pe fundal, într-o vecinătate sordidă.