Travel

articolul anterior articolul urmator

Pe acoperişul României. Cea mai scurtă cale spre Vf. Moldoveanu

8
14 May 2014 21:29:14
Răzvan Năstase

Cuvântul „vişte“ nu figurează în DEX, dar ciobanii din Făgăraş îl folosesc de sute de ani. Sensul e de vârf plat, mică platformă la mare înălţime. Două vârfuri gemene, aflate la nici un kilometru unul de altul, s-au numit multă vreme aşa: Viştea Mare (pentru că are suprafaţa de pe vârf mai întinsă) şi Viştea Mică. Azi, doar numele celui dintâi mai e consemnat astfel pe hărţi. Cel de-al doilea se cheamă simplu: Moldoveanu.

 

Atracţia extremelor e mare. Din geografia claselor I–IV am rămas cu Everestul, Groapa Marianelor şi Pluto (care pe-atunci încă era planetă). Adică puncte  maxime. Nu se poate mai sus de-atât pe Terra, mai adânc în oceanele Pământului, mai departe în Sistemul Solar. În România, altitudinea maximă e de 2 544 m, în Vârful Moldoveanu. N-o fi el nici cel mai dificil de atins, nici cel mai vizual, nici vârful de care se leagă cele mai multe legende şi poveşti, dar înălţimea nu i-o poate contesta nimeni şi, cu siguranţă, figurează pe un „bucket list“ al multor români, pasionaţi de munte sau nu.

 

 

Să zicem că eşti din sudul ţării şi că n-ai la dispoziţie decât un weekend sau, şi mai rău, o singură zi, dar vrei neapărat să ajungi pe Moldoveanu. Se iau: una bucată maşină la care nu ţii prea mult, un rucsac cu ceva mâncare, o sticlă de apă, o frontală, o pelerină, nişte haine de schimb, în picioare o pereche de bocanci de nădejde şi pe chip un zâmbet larg. Goneşti cu 130 la oră pe autostrada spre Piteşti, apoi o apuci pe DN 7C, cunoscut mai ales sub numele de scenă de Transfăgărăşan. Treci prin Curtea de Argeş la fel de repede pe cât ar fi trebuit să treacă şi Ana dacă ar fi voit să aibă altă soartă, zbori peste Vidraru şi laşi bungee-jumpingul pe altă dată, şi continui până aproape de coada lacului, de unde se deschide Valea Buda. Până aici ar trebui să fie fix 200 de kilometri din Bucureşti, aproximativ 2 ore cu maşina. Intrarea pe Valea Buda e uşor de recunoscut după marcajul cu triunghi albastru care conduce către Podragu şi după puzderia de maşinării uriaşe (desprinse parcă dintr-un horror după Stephen King) care lucrează la microhidrocentralele de pe râul Buda.

 

 

Cu o maşină mai înaltă şi mai ales pe vreme bună, poţi ajunge până la prima stână din muntele Podul Giurgiului, loc din care pleacă trei poteci, toate marcate cu triunghi şi alcătuind un veritabil tricolor, cât să nu uiţi că ajungi în scurtă vreme pe acoperişul României şi că ar trebui să te înfioare niţel patriotism: triunghi albastru – spre Podragu, triunghi roşu – spre Orzănele, triunghi galben – spre Curmătura Moldoveanului.

 

 

Poteca marcată cu triunghi galben se orientează spre vest, nord-vest, trece pe lângă o altă stână şi-ncepe să urce tot mai opintit în serpentine strânse peste un pinten până când iese într-o vale glaciară uriaşă.

 

 

Aici, verde cât vezi cu ochii şi firişoare de apă care ba se strâng în mănunchiuri, ba dispar. Unele-s atât de puternice, încât te întrebi de ce a plâns aşa de tare cerul – or exista emisiuni lacrimogene şi-n stratosferă? Alte pâraie, dimpotrivă, abia curg, mai sleite de putere decât sudoarea care ţi se prelinge pe frunte. Deasupra văii, ochiul vede, în sfârşit, Vârful. Moldoveanu pare de aici o piramidă care spintecă blând cerul.

 

 

Traversarea văii glaciare e un plăcut şi necesar moment de respiro până la urcuşul dur care te scoate în Curmătura Moldoveanului, o şa de unde poteca se orientează direct spre nord, peste Piscul Roşu.

 

 

În dreapta, spre est, privirile sunt atrase magnetic de pereţii drepţi care se prăvălesc în Valea Rea şi de iezerul glaciar triunghiular care luceşte închis şi rece.

 

 

Fiecare pas e greu, ajungi să-ţi închipui că ai fi Luke Skywalker, pregătindu-se să devină Cavaler Jedi sub îndrumarea lui Yoda. Mă rog, cu muntele în locul lui Yoda, că-i la fel de verde şi de zbârcit.

Şi astfel, la patru ore de când ai plecat de lângă maşină, stors de vlagă, păşind realmente peste nori şi cer şi cu toată România la picioare, citeşti pe crucea de pe vârf o frază a lui Lucian Blaga: „Opreşte, Doamne, clipa cu care măsori eternitatea!”

 

 

Cifre: 421 de metri măsoară custura marcată cu punct roşu, care leagă Moldoveanu de Viştea Mare (2 527m) – cel mai înalt sector de creastă din România.

Când să mergi: Dacă vrei să eviţi zăpada, colţarii nu-ţi plac în mod deosebit, oboseşti să faci urme şi n-ai chef să iei avalanşa de ora trei, atunci ideal ar fi să urci undeva după jumătatea lunii iunie.

Nu rata: Să te opreşti pe la una dintre stânele din drum pentru o bucată de brânză, un pic de jintiţă cu mămăligă sau o partidă de mângâiat dulăii albi care par a fi rezultatul unei combinaţii genetice bizare de Saint-Bernard şi urs polar.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Preda Mihailescu
15.05.2014, 09:22:11

Frumos!

+3 (3 voturi)
Nic
15.05.2014, 10:52:27

Felicitări pentru articol . Tema excelent aleasă, bine scris, informații utile. Răzvan, continuă să scrii pe astfel de subiecte !

+4 (4 voturi)
t mihai
15.05.2014, 11:04:15

Mai mult entuziasm ar trebuit sa existe în articol, nu în comentariu :)))

Nic
15.05.2014, 11:09:54

Lipsa entuziasmului în articol nu e neapărat o carență. Poate autorul a vrut să evite implicările afective, pentru a nu lăsa loc la interpretări. În schimb noi, cititorii, cred că ar trebui - chiar și cu oarece risipă de entuziasm - să încurajăm astfel de articole. Nu-i așa? :)

+5 (5 voturi)
t mihai
15.05.2014, 18:56:29

Sunt partizanul încurajarii calitatii :)))

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările