Prima călătorie – 4900 km, 10 zile, 85 €.(Cluj – Paris – Cluj) Oraşe vizitate: Viena, Praga, Leipzig

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostopul spre Viena
Autostopul spre Viena

În mai 2012 aveam circa un an de când lucram la un studiu în care am demonstrat că primul român care a realizat o hartă pentru un teritoriu locuit de români este Dimitrie Cantemir, nu Constantin Cantacuzino cum se credea până atunci.

Povestea stă în felul următor: Constantin Cantacuzino care „avea curtea lui Brâncoveanu la degetul mic”, la cererea lui Brâncoveanu se îngrijeşte ca cei mai mari învăţaţi ai curţii acestuia să realizeze o hartă a Valahiei. Cei doi erau preoţi, geografi, matematicieni şi astronomi greci! Deci aveau cunoştinţele necesare pentru a realiza o hartă! Pentru că la vremea respectivă a realiza o hartă era ceva cu adevărat foarte dificil! Munca e făcută iar în titlul hărţii trebuie pomenit şi Cantacuzino „Pomenire” foarte subtilă şi rezonabilă, totuşi!

Se menţionează în titlul hărţii că harta e realizată de unul din cei doi greci conform cu descrierile lui Constantin Cantacuzino şi că e printată prin îngrijirea celuilalt grec. Această banală menţiune/contribuţie a fost suficientă pentru naţionalistul de Giurescu ca să îl transforme pe Cantacuzino în autorul hărţii. A găsit 4 „surse” suplimentare care să îi sprijine teza şi „să rezolve” problema! De la 1943, an în care Giurescu a decis cine e primul român care a făcut o hartă pentru un teritoriu românesc, nimeni nu s-a sinchisit să îi verifice calitatea muncii.

Au existat câteva lucruri care mi-au atras atenţia şi m-au făcut să încep acest studiu. În final Cantacuzino nefiind autorul hărţii Valahiei de la 1700, primul român ce a realizat o hartă pentru un teritoriu locuit de români e Dimitrie Cantemir cu a sa hartă a Moldovei realizată undeva la 1710-1711 şi printată în 1737 la Amsterdam. Dimitrie Cantemir care pentru mine e cel mai mare savant pe care l-a avut vreodată România! Toată epopeea explicată elegant, nu vulgar precum mai sus, e de găsit în articolul în care s-au concretizat rezultatele studiului meu.

Pentru acest studiu aveam nevoie să consult două cărţi: una care se află doar în nişte biblioteci din Viena, Liepzig şi Paris şi încă una care se află doar la Paris dar, şi o hartă veche (1707) care se află doar la Viena. Să le fi comandat un scan costa mult - cca 300 euro - aşa că am îmbinat utilul cu plăcutul şi, după moda veche, când pentru a scrie ceva trebuia să călătoreşti la toate arhivele din ţară şi/sau străinătate, am luat-o la drum cu 90 €, rucsacul şi sacul de dormit în spinare, cu fularul lui Dinamo şi cu Barcelona în suflet pentru că fularul Barcei mi l-au furat în Janis după eliminarea din UCL (semifinala cu Chelsea).

Am călătorit gratuit cu autostopul şi m-am cazat gratuit prin intermediul programului de couchsurfing. Cineva spunea acum ceva vreme despre mine că sunt ca duhul din lampa lui Aladdin, apar şi dispar când vreau, nimeni nu ştie niciodată unde sunt. La fel şi cu expediţia asta! M-am decis ieri, pornesc peste 3-4 zile, fără vreun plan anume!

Itinerariul primei călătorii - linia roşie (4900 km)

Itinerariul primei călătorii - linia roşie (4900 km)

Satisfacţie mai mare ca cea pe care o oferă posibilitatea de a o lua oricând vrei pe orice cărare vrei este greu de întâlnit! Nu i-am înţeles niciodată pe cei care planifică astfel de excursii cu mult timp în avans.

Sâmbătă, 5 mai 2012, am participat la Simpozionul Naţional al Tinerilor Geografi de la Timişoara, aici am prezentat studiul mai sus menţionat la stadiul la care se afla în momentul respectiv. Simpozionul s-a terminat pe la ora 16:00 şi imediat după el, îmbrăcat la patru ace şi cu ditamai rucsacul în cârcă - de se uita lumea la mine ca la urs - am luat-o cu autostopul spre Arad ca să ies pe Nădlac cu direcţia Budapesta-Viena.

Am fost lăsat la intrare în Arad, chiar în extremitatea de sud, am traversat tot oraşul până în extremitatea sa vestică cu tramvaiul fără să îmi iau bilet, iar de la ultima staţie de tramvai am luat-o încet pe jos ca să ajung la sensul giratoriu unde drumul pe care mă aflam întâlnea centura ocolitoare a Aradului. Astfel am ieşit în calea maşinilor ce veneau dinspre Deva, Sibiu, Braşov, dar şi din toată jumătatea estică a sudului ţării.

Mergând la pas entuziasmat şi curajos de vreo jumătate de oră, cineva sus şi-o fi zis că mă cred prea jupân! Aşa că au început să se adune nişte nori de te luau durerile de cap şi îţi amorţea ceafa de preocupare, la modul cel mai serios!

Ei bine, cât vedeam cu ochii nu exista nicio posibilitate de adăpostire de vreo foarte probabilă furtună ce avea să vină - şi pelerină sau umbrelă aveam… nevoie! Şi deodată a început să picure rar...şi tot picura aşa, parcă în ciudă, de vreo 5 minute când a început să se înteţească şi, ca picat din cer, îmi vine din spate un taxi. Îi sar în faţă disperat şi îi zic: „Până la primul peco/prima parcare (care nu ştiam cât de apropiată e), dar am doar 12 lei!”.

timotei rad

Tipu îmi zice că „are comandă”, dar pentru 12 lei mă duce. Era să îl refuz? În cele 15 secunde în care am schimbat cuvintele de mai sus cu el, deja turna cu găleata! Şi surpriză! Primul peco era la cca 2 km, imediat după sensul giratoriu care făcea legătura cu centura ocolitoare a Aradului - 12 lei pentru 2 km! Dar a meritat! A fost un potop cum nu am mai văzut în viaţa mea! După cca 1 minut ce am urcat în maşină, tipul trebuia să conducă cu 20-30 km/oră ca să aibă ceva vizibilitate! Noroc că a durat doar 15-20 de minute! Dacă mă prindea, uda tot ce era în mijlocul rucsacului în maximum 2 minute! Dacă mă prindea, trebuia să mă întorc acasă, vă daţi seama - prima „cursă lungă” să fi început aşa rău, poate renunţam şi nu aş mai fi încercat niciodată acest sport!

Dacă nu era acel taxi să mă salveze, nu mi-aş fi întâlnit dragostea vieţii mele! Cât de mult depind în viaţă toate de noroc! De momentul şi locul potrivit!

Trebuie doar să ştii să profiţi de ce îţi oferă viaţa! A trecut aproape un an de când am fentat potopul la Aradşi – de atunci tot zic că îmi iau pelerină. Mi-oi lua!

După ce s-a oprit ploaia, am scos marker-ul din borsetă, am cerut un carton în peco şi am scris mare: „Wien”. Am stat 2 ore până când a oprit un tir care mi-a zis că merge la Praga, dar mă poate lăsa într-o parcare înainte de graniţa Ungaria-Austria. Omul nostru m-a lăsat duminică pe la ora 4 AM într-o parcare pustie în mijlocul câmpiei Panoniei pe un vânt deloc primitor. Mi-am zis că am de stat şi zgribulit acolo câteva ore bune. Da’ de unde! Prima maşină care a trecut m-a luat! Un cuplu maghiar de vârsta a treia. Ce mult contează că ştiu maghiară! Cum m-au luat, cum am adormit iar. Le spusesem că merg în Viena, ei ocoleau Viena şi mergeau spre Linz, aşa că atunci când au ajuns într-o parcare pe centura Vienei m-au trezit. Am stat în parcarea aceea mai bine de o oră fără să fiu luat, aşa că am luat-o la picior pe marginea autostrăzii pentru că nu putea fi prea departe o primă staţie de autobuz, metrou (Ubahn la ei) sau Schnellbahn.

Viena - Ostereichische Nationalbibliothek

Viena - Ostereichische Nationalbibliothek

Mergând eu aşa agale pe marginea autostrăzii încălţat cu adidaşi şi la pantaloni de gală şi cămaşă - că îmi nenorociseră pantofii picioarele - m-a luat un tip cu o limuzină Mercedes şi m-a dus până la prima staţie de tramvai. De unde în aproximativ o oră am fost la fratele meu Cosmin, i-am dat trezirea în stil mare, cu o cană de apă rece în ureche.

Luni am mers la ONB să văd harta şi pentru a o vedea trebuia făcută o cerere directorului. Am făcut cererea, iar marţi am văzut harta Valahiei de la 1707, o capodoperă! De asemenea, am văzut şi cartea lui Notaras, dar era mult prea scump să îi xeroxez paginile sau să mi se facă un scan, iar să îi fotografiez paginile nu mi s-a permis. Sala de carte veche a ONB – unde am găsit cartea lui Notaras este pur şi simplu din altă lume, cea mai frumoasă „biserică”! Nu am avut voie să îi fac poză…

În episodul următor vă povestesc cum am ajuns la Leipzig.

Mai multe pe http://www.autostopmagellan.ro/

Mai multe fotografii aveţi aici.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite