Travel

articolul anterior articolul urmator

Episodul 2. Primele lecţii de călătorit cu autostopul în Europa

7
23 May 2013 17:31:42
Timotei Rad
„Am ajuns în Paris, după 17 ore de mers, 8 maşini schimbate şi 1000 km” FOTO Arhivă personală
„Am ajuns în Paris, după 17 ore de mers, 8 maşini schimbate şi 1000 km” FOTO Arhivă personală

Miercuri, 9 mai, am pornit spre Leipzig, cu „haltă” în Praga. Am fost foarte plăcut surpins de Cehia! Cu un an înainte fusesem în Moravia – Brno, şi era plin de cerşetori! M-am simţit ca acasă! Ei bine, în Boemia, e cu totul altă treabă! Secole avans faţă de Brno şi România. Praga m-a surprins! E extraordinară!

Având şi experienţa de cu un an înainte din Brno şi gândindu-mă şi că bine no! E Cehia! Slavi! Est! Dar nu! Am vizitat oraşul cu rucsacul în cârcă, apoi am schimbat 10 euro si mi-am luat mâncare dintr-un supermarket, am luat masa într-un parc, pe o bancă, împreună cu o nemţoaică hitchhikeră ce tocmai mâncase şi ea, iar amu îşi bea liniştită berea. Apoi m-am cazat la Andrei, un tip foarte amabil şi liniştit. Cam opus mie. Dar am conversat foarte fain!

Joi de dimineaţă am luat metroul până la o staţie ce se afla în apropiere de autostrada ce ducea spre Dresda – Leipzig, iar de acolo pe jos, pe marginea autostrăzii, preţ de vreo 5 km până la primul peco. De aci m-a luat dl. Iulian, un şofer de tir din Neamţ! Un om super!

Printre altele mi-a zis: „Măi, copile, eu nu mă duc nici după pâine fără maşină si tu te duci la Paris?” Undeva în Cehia, ne-a depăşit maşina poliţiei şi ne-a făcut semn să îi urmăm într-o parcare, l-a întrebat pe dl Iulian eu cine sunt, iar dumnealui a răspuns: „globetrotter”; vă închipuiţi că a crescut inima în mine cât o pită! Nu au avut nimic de obiectat, mi-au cerut doar buletinul, au verificat în baza de date, iar apoi l-au pus pe dl Iulian să treacă camionul pe sub un „braţ” ca de macara - chestie destinată să detecteze dacă nu cumva dl Iulian avea droguri, clandestini etc. Normal că nu avea. Am vrut să fac poză întregii operaţiuni, dar s-a sărit pe mine ca pe butelie. Nu mi-au dat voie, dar după ce am urcat în tir l-am întrebat pe dl Iulian dacă e ok să fac poză, şi mi-a zis că da. Am coborât geamul jos în timp ce întorceam ca să ieşim din parcare am prins un unghi bun.. şi ţac! Moment Kodak!

Dl Iulian m-a lăsat undeva într-o foarte mică parcare pe autostradă după ce deja trecusem de Leipzig în direcţia Hamburg. Deci a trebuit să traversez ambele sensuri ale autostrăzii ca să o pot lua la pas spre Leipzig. În timpul traversării primului sens de mers, deşi am fost foarte atent, pe banda a treia (cea mai din stânga) a apărut de nicăieri un BMW ce avea minim, minim 150 km/h, a trecut razant pe lângă mine.

Praga      FOTO: Arhivă personală

Mi-a stat inima în loc preţ de câteva secunde până am dat switch şi am început o nouă viaţă, că sigur trebuie să am mai multe vieţi. După ce am traversat în viaţă ambele sensuri, nu am mers mult până m-a luat un pakistanez. Să îi dea Dumnezeul în care crede sănătate! Că deja eram în criză de timp, era 15:30 şi îmi era frică că nu o să ajung la timp la bibliotecă, nu ştiam la cât se închide biblioteca.

Eram rupt de oboseală, nu mâncasem nimic toată ziua. Tipul m-a lăsat undeva la intrare în oraş şi mi-a explicat cum dau de o primă staţie de tramvai. După aproape 15 minute eram în tramvai. Dar am luat o linie ce ocolea tot oraşul până să ajungă la biblioteca mea, pur şi simplu, m-a exasperat la culme! Am stat cel puţin o oră în tramvaiul ăla! Închipuiţi-vă cum e să fii în criză de timp şi după ce te plimbă 45 de minute, să te întoarcă printr-un loc în care ai mai fost.

Apoi, de unde m-a lăsat tramvaiul, trebuia să am foarte puţin de mers până la bibliotecă, dar nimeni nu ştia unde e! Sau cine avea impresia că ştia, mă sfătuia aiurea. Într-un final am reuşit să o găsesc de unul singur după „pozele mintale” a ceea ce am văzut pe Google Maps. Am intrat în bibliotecă la 16:55 transpirat şi gâfâind ca un porc şi roşu ca racu’.

Închidea la 18:00, dar cărţile mai vechi de 100 de ani puteau fi consultate numai cu acordul directorului. Toţi sfinţii/dracii/arhanghelii şi orice altă specie/încrengătură/ramură a acestor creaturi mi-au străfulgerat prin creier în cele 2-3 secunde până mi-a zis să aştept că merge sa îl cheme pe director. Directorul îşi respectă orarul? La ora 17:00 mai e la lucru!?! Da, eşti în Germania! Tot respectul meu pentru poporul german!

Şi directorul „s-a speriat” de ciudatul animal gâfâind ce îi stătea în făţă, dar după ce i-am povestit pentru ce am făcut cei 1200 km de la Cluj până la Leipzig a fost foarte impresionat şi m-a copleşit cu amabilitatea lui, lăsându-mă să fotografiez toată cartea, pagină cu pagină, gratuit! Mi-a cerut doar să nu folosesc blitzul.  

Omul chiar îşi iubea biblioteca şi a fost foarte plăcut surprins să ştie că biblioteca lui deţine o carte atât de rară! După cunoştiinţele mele, cartea se găseşte în doar 6 exemplare la: Edinburgh, Paris, Leipzig, Viena, Atena şi Ierusalim! Când m-am apucat de fotografiat cele 190 pagini ale cărţii era cam 17:10 şi treaba mergea extraordinar de încet pentru că, neavând voie să folosesc blitz-ul, pozele ieşeau neclare. Nu e necesar să menţionez că pozele trebuiau să fie cât de clare dată fiind greaco-chineza de mână în care era scrisă cartea. Deci fiecare pagină trebuia pozată de 5-6 ori până să am o poză bună. Panică iar, îmi trebuiau ore, dar mai aveam minute.

Vă daţi seama că din cauza oboselii şi a stresului am uitat că aparatul are funcţie „detaliu”. Şi când m-am prins, mi-am dat un pumn în cap, la propriu! După care mi-a venit mintea la loc şi am rezolvat totul foarte repede. I-am mulţumit omului din nou din tot sufletu! El m-a felicitat iar şi mi-a urat ca traducătorul să îmi găsească tot ceea ce îmi doresc în textul ăla! Şi aici e un moment potrivit să mulţumesc tuturor celor trei persoane ce m-au ajutat gratuit să traduc tot ce am avut de tradus din greaca veche! Nu am habar cât ar fi costat, dar dacă o banală engleză e 19 lei pagina…nici nu vreau să ştiu! Deci traducători sunt, dar poate e mai înţelept să nu îi pomenesc! Cine ştie care o să se apuce să le bată pe la uşi pentru tot felul de gratuităţi. Oricum le mulţumesc mult!

Am ieşti din bibliotecă pe la 17:50 şi în primul parc m-am trântit la păscut. Eram rupt, rupt, rupt! Dar eram atât de fericit că am reuşit să fac pozele! De puţine ori în viaţă am fost mai fericit! A fost o zi extraordinară! Am mâncat, m-am ohihnit şi mi-am zis că nu mai rămân peste noapte în Leipzig la Konrad, şi o iau mai departe spre Paris, aşa ca am intrat în primul Internet Cafe pentru a intra pe Google Maps şi a vedea cum e de ieşit cu autostopul din Leipzig… şi e foarte greu! Aşa ca m-am dat bătut, l-am sunat pe Konrad să îi spun ca până la urmă vin. Îi spusesem dinainte că e posibil să nu vin, credeam că cei 300 km din Praga în Leipzig şi vizitatul bibliotecii va fi o banalitate pe care o voi termina cel târziu la ora 15:00. Dar nu a fost aşa!

La Konrad, un apartament cu vreo 5 camere, în fiecare cameră era câte un student, dar aveau şi o debara mai mare în care aveau o saltea pentru couchsurferi! Nu pot să vă spun ce bine m-am simţit în casa aia! Cea mai faină experienţă couchsurfing de când sunt eu!

Vineri, la 09:00, am pornit din Leipzig spre Paris, am ajuns următoarea zi la 02:00 în Paris, după 17 ore de mers, 8 maşini schimbate şi 1000 km. Recorduri la vremea respectivă în materie de ore merse în continuu cu ocazia şi kilometri străbătuţi fără întrerupere. Înainte de plecare, Konrad, un hitchhiker cu experienţă, m-a sfătuit cum să ies din Leipzig, oraş în care el locuia de mult timp. Tot Konrad a fost cel care mi-a dat primele lecţii de călătorit cu autostopul în Europa. Eu plecasem din ţară fără să îmi închipui că în Europa se călătoreşte cu autostopul de o manieră diferită, am plecat fără hărţi la mine, am plecat fără să dau o banală căutare pe Google legată de sfaturi despre cum să călătoreşti cu autostopul în Europa de Vest. Şi am avut şansă până în Leipzig! În Viena am avut noroc, în Praga la fel, ca să aflu că de fapt în Europa se stă la ocazie în parcări şi peco-uri intrând în vorbă cu oamenii, schimbând 2-3 vorbe ca astfel să le câştigi încrederea.

Leipzig - Gara centrală        FOTO: Arhivă personală

Prima maşină care m-a luat era condusă de o studentă la 20 de ani ce mergea la facultate, la Berlin. Eu trebuia să o iau spre Nurnberg, deci exact în direcţia opusă. Mi-a zis că stau aiurea pentru Nurnberg, dar să urc că mă pune pe drumul bun. Şi treceau kilometri şi eu mă simţeam tot mai prost, a deviat vreo 20-25 km de la traseul ei doar pentru a mă lăsa într-un loc bun pentru a prinde ocazie spre Nurnberg-Paris, aşa că, dacă am învăţat ceva în excursia asta e faptul că lumea în care trăim şi oamenii din jurul nostru sunt mult mai buni decât credem!

De unde m-a lăsat tipa asta, m-a luat un turc, mergea să-şi ia şeful de pe aeroportul din Munchen, mergea cu un Mercedes limuzină. Foarte amabil tipul! Ne-am înţeles greu pentru că ştia numai germană, iar germana mea e foarte apropiată de mulţimea vidă.

Mai departe am prins pe bucăţi mici. Pe la 15:00, într-o parcare fiind, m-am aşezat pe iarbă să mănânc, eram undeva la 200 km de Stuttgart. Şi deodată apar doi rromi de la noi care işi fac zilele şi câştigă traiul prin parcările europene. Or fi gândit că e pont, dar înainte să apuce să îmi zică ce aveau de vânzare, l-am întrebat pe cel care era mai aproape: eşti român? Da. M-au întrebat ce fac, câţi bani am. Le-am răspuns sincer şi când au auzit unul din ei i-a spus celuilalt „Hai mă să facem şi noi un bine şi să îl luăm pe omu ăsta cu noi!”. Şi m-au dus 200 km până in apropiere de Mannheim. Pe drum, unul din ei mi-a zis: „Tu ai faţă de om bun, dar pe mine cine m-ar lua la ocazie cu faţa asta?

Pe la 19:00 am ajuns la graniţa Germania – Franţa (Saarbrucken), de aici m-a luat un tirist turc. M-a dus vreo 250 km până în apropiere de Reims, unde a trebuit să înnopteze într-o parcare. Era în jur de 20:00 când am ajuns acolo şi a insistat să dorm în patul de la etaj că e târziu, dar în pofida faptului că omul nost m-a copleşit cu amabilitatea lui, am refuzat.

După 3 ore am prins maşină de Paris, am adormit şi am avut un coşmar groaznic: am visat că la fel ca alţii după ce am atins destinaţia (în cazul meu Parisul), m-am întors cu avionul. Ce coşmar! Din fericire era doar un vis care încerca să îmi năruie visul-realitate. Am ajuns sâmbătă la 02:00 în Paris, iar de aici nu ştiam cum să o iau cu autostopul spre Beauvais, unde urma să mă cazez la nişte prieteni. Fiindcă metrourile şi trenurile urbane circulau doar de la 05:00, m-am urcat într-un autobuz de noapte şi m-am plimbat cele 2-3 ore trăgând şi un pui de somn. Dimineaţă am luat trenul de Beauvais.

M-am odihnit şi m-am refăcut până duminică seara şi am decis să las Parisul şi cartea ce o aveam de văzut în biblioteca pentru altădată. Prietenii la care am stat porneau duminică seara spre Salzburg unde aveau de lucru, aşa că am decis să mă întorc cu ei. Din Salzburg m-au luat două doamne românce: mamă şi fiică, ele m-au dus până în Timişoara, dar nu fără peripeţii. Într-un final am ajuns în Timişoara de unde am fost prea obosit ca să mai întreb dacă mă iau gratis şi deci am plătit şi eu autostopul ca navetiştii ca să pot dormi liniştit.

 

Mai multe citiţi pe blogul personal. 

Mai multe imagini găsiţi pe pagina de Facebook.

http://www.autostopmagellan.ro/

Citeste mai mult: adev.ro/mmhm2d

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Alexa Alexandru
23.05.2013, 20:32:01

Ma asteptam sa ne vedem. N-am primit nici un e-mail. Poate data viitoare. Cehii sunt cei mai civilizati dintre toti ai fostului bloc est.

0 (2 voturi)
Timotei Rad
23.05.2013, 21:02:12

Călătoria e de anul trecut. Sunt postate cu întârziere încă. Dacă veneam îţi spuneam! :D Mersi oricum din nou! :D

+1 (3 voturi)
Alexa Alexandru
23.05.2013, 21:09:59

Am realizat cu intarziere ca este din vechi. 9 mai anul asta a fost joi, nu miercuri. Ramane valabil oricand invitatia.

+1 (3 voturi)
Timotei Rad
24.05.2013, 06:34:54

Da! În regulă! Mersi mult!!! Probabil în vreo 2-3-4 ani când îs aproape de a completa turul lumii venind dinspre Americi :D

+1 (3 voturi)
calu
23.05.2013, 21:48:13

Ai "tupeu",nu gluma.Iar increderea ta in oameni pe care nu-i cunosti te face un om cu mult curaj.Este de apreciat curajul,esti un om sigur pe tine.Tine-o tot asa...,si ca o gluma :poate le dai idei...col....tilor care merg prin occident,nu de alta dar ar face bani si la dus si la...intors.

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările