Travel

articolul anterior articolul urmator

Probleme în budă, la templul lui Buddha din Rio de Janeiro

17
29 Mar 2013 20:44:24
Dr. Dan
Rio de Janeiro
Rio de Janeiro

Stimaţi cititori, sunt medic oncolog şi vă propun ca experiment social să radeţi pe seama mea. Este felul meu de a mă răzvrăti împotriva cultului personalităţii care încă există în medicina românească. În plus, am fost criticat pentru bloguri prea serioase.

Eram în Rio de Janeiro cu Joao. El e brazilian, locuieşte în Manhattan şi este prietenul meu. Este economist de succes, vicepreşedinte la o companie de asigurări, simpatic de mori, om de viaţă, nonconformist şi cu minte destupată. A învăţat şi româneşte. Alternăm vacanţele România - Brazilia. Eram în vacanţă la Rio, la familia lui.

Joao are o prietenă bună, fostă colegă de facultate, care s-a lăsat de economie şi s-a făcut îngrijitoare la un templu budist din Rio. O cheamă Eliza. Abia aşteptam să o revedem. Am mers la ea la templu. În primul rând, ne-a impresionat clădirea - pe o stâncă din centrul Rio, cu acoperişuri din ţiglă cu curbe nurlii. Părea o copie în miniatură a unui palat de-al lui Dalai Lama - cum am văzut în film. La intrare - o poartă imensă din lemn. Înăuntru - o grădină cu o statuie în mijloc reprezentându-l pe Buddha, iar pe fundal o privelişte minunată a muntelui Corcovado cu Iisus pe el. O frumuseţe. Pe ambele laturi ale grădinii erau două clădiri gemene care coborau 3 etaje în josul stâncii. 

Cum Eliza era singură în templu, ne-a făcut turul clădirii. Foarte interesant şi liniştitor - ferestrele erau deschise, vântul mişca perdelele portocalii. Vizita a început la etajul iniţial, cu grădina, după care am coborât pe nişte scări spirale din metal, ca-n submarinele sovietice, la etajele inferioare. Eliza era prinsă cu totul în explicaţii. 

Şi papaya din mine a început să dea semne de nerăbdare chiar în inima templului budist.

Problema mea era că în dimineaţă aceea Dona Ely, mama lui Joao, mi-a servit la micul dejun papaya, care e un leac băbesc împotriva constipaţiei. Şi papaya din mine a început să dea semne de nerăbdare chiar în inima templului budist. Cum mi s-a părut prea groazic să spun ce se întâmplă, am întrebat dacă poate să-mi arate unde e o toaleta să mă schimb în slip, ca să mergem direct la plajă. Nicio problemă, clong-clong înapoi pe scările în spirală până în grădina de sus, unde Eliza m-a îndrumat spre o toaletă mică din curte. Iar ea şi Joao s-au aşezat pe o băncuţă din lemn, foarte budistă. 

În gândul meu, budişti-nebudişti, eu să fiu sigur.

Toaleta era aşa de mică încât trebuia să ai grijă cum te apleci să nu dai cu fundul de pereţi. Cum m-am văzut înăuntru am început ritualul meu de turist obsesiv - compulsiv şi m-am apucat să acopăr colacul cu hârtie igienică. În gândul meu, budişti-nebudisti, eu să fiu sigur. Faptul că am lungit-o cu pavoazarea colacului a făcut ca momentul descătuşării să fie aproape divin. M-am lăsat pradă porţilor larg deschise şi m-am poziţionat ca gânditorul de la Hamangia. Natura a fost mai generoasă ca de obicei cu mine, mulţumită micului dejun. Papaya era destul de zgomotoasă, iar Joao şi Eliza erau aşa de aproape că le auzeam şi respiraţia dintre cuvinte. 

După ce extazul iniţial şi-a mai pierdut din efect, am deschis ochii şi - surpriză! Chiar în nasul meu, pe perete, era un anunţ lipit de Eliza. Mi-am îndreptat spatele să citesc şi, teroare!!! Atâta portugheză ştiam şi eu să înţeleg mesajul: "Vă rugăm cu gentileţe să nu aruncaţi NICIUN FEL DE HÂRTIE ÎN WC să nu se înfunde. Vă rugăm să puneţi hârtiile în coşul de sub chiuvetă". Imediat m-am cârmit să văd ce e sub chiuvetă - un coşuleţ împletit de mână de călugări budişti, superb, părea mai mult bombonieră, bineînţeles că fără nicio hârtie în el.   

Am tras aer în piept şi m-am gândit că mă descurc eu, că doar pe dealurile din Năsăud m-am uşurat în locuri şi mai neprielnice decât un templu budist din Rio de Janeiro. Am stabilit un plan strategic: întâi am tras apa, din două motive - să scap de corpul major al delictului şi să evaluez calităţile WC-ului. WC-ul s-a dovedit anemic în puterea de curăţare şi leneş în umplerea bazinului. Dar asta avem, cu asta defilăm! Am început un algoritm de trasul apei cu minim de hârtie, apoi aşteptatul umplerii bazinului, apoi iarăşi trasul apei. Încet, încet sistemul meu a devenit foarte punctual şi ritmatic. 

Afară, pe băncuţa lor de lemn tibetană, Eliza şi Joao au epuizat toate subiectele de conversaţie şi se reculegeau în linişte, pe fundalul meu de trasul apei, cu minţile lucrând frenetic. Joao se gândea ce Dumnezeu oi fi făcut de va trebui să traducă, iar Eliza trecea în revistă tot felul de scenarii mai mult sau mai puţin groteşti. Când am terminat, m-am spălat viguros pe mâini, mi-am şters mâinile cu hârtie, pe care apoi am împăturit-o cu reverenţă şi am aşezat-o gingaş în coşuleţul de sub chiuvetă, să vadă toţi că ştiu ce trebuie. Am ieşit din WC cu un aspect timid, dar în sinea mea mă simţeam mai glorios ca Mihai Viteazul. 

Dacă-i bal, bal să fie!

Am respectat liniştea lui Joao şi a Elizei şi m-am aşezat pe o buturugă. Cei doi s-au uitat la mine cu priviri cam speriate, iar Eliza m-a întrebat, aşa, într-o doară, dacă toate au mers bine cu schimbatul în slip. Iar eu am răspuns tot aşa, într-o doară, că au mers toate ca pe roate. Dacă-i bal, bal să fie!

La plecare ne-am pupat, ne-a condus la maşină şi ne-a făcut cu mâna. Cum a intrat în maşină, Joao m-a întrebat ce nenorociri am făcut. Când i-am povestit, a râs să facă pe el. Ne-am imaginat-o pe Eliza închizând uşa masivă de lemn şi fugind la WC, aşteptându-se la ceva carnagiu.

A doua zi ne-am văzut cu Eliza într-un bar. Eu sorbeam zgomotos caipirinha cu un pai. Eliza povestea iarăşi despre templu. A spus că sunt toţi vegetarieni stricţi în templu. Şi că stricteţea merge până în punctul de a interzice oricărui vizitator nevegetarian folosirea WC-urilor din templu, ca să nu spurce locul. M-am oprit din sorbit brusc.

Bineînţeles că a fost doar o glumă a Elizei pe seama mea. Dar, pentru o clipă, mi-au trecut prin faţa ochilor imaginea templului evacuat în grabă, a Elizei şomeră pe străzile din Rio, a clădirii căzute în paragină şi toate acestea din cauză că Dona Ely mi-a servit cu toată dragostea papaya. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

Vk P.
30.03.2013, 08:35:33

Multumesc! Mi-am inceput ziua cu un ras sanatos!

0 (4 voturi)
GD Toma
30.03.2013, 10:21:18

... e, mai degrabă, filosofie, decât simplu umor. "Cunoaşte-te pe tine însuţi", spunea Socrate...

Mandy
30.03.2013, 12:45:20

Foarte tare articol, n-am mai ras asa de mult... Drept sa va spun, d-le coctor, va asteptam de cateva zile sa mai scrieti, ca sa va spun ceva. Si pentru a nu suna dur, am sa las mesajul langa alte idei, asa cum le-am postat alaturi, la articolul anti-fumat. O cunostinta mi-a povestit cum, aflata la un moment dat in tranzit intr-un aeroport,nu mai stiu unde, a vrut sa se aseze si ea undeva sa bea o cafeluta. A trebuit sa umble in disperare prin aeroport in cautarea unei cafenele unde sa poata si fuma. In sfarsit, victorie! A gasit locul, si-a savurat cafeluta in fum de tigara, si bineinteles ca la final a venit si momentul notei de plata... Stupefactie!! Cafeaua costa 7.5 euro!!!... Doamna s-a simtit revoltata, doar pentru ca s-a bucurat si ea de un mic viciu trebuie sa plateasca asa mult, dar ce sa faca, a inghitit in sec si a platit... Acum nu stiu cat costa cafelutele la nefumatori, dar asta e. Pe de alta parte, aici pe forum, li s-ar putea adresa un mic mesaj fumatorilor: "Bai, nenorocitilor, voi stiti cati copaci sunt taiati ca sa vi se produca voua hartia in care va infasurati tutunul??.. Si pentru pachetele voastre de tigari, cartonate sau nu?".. In incheiere, ceva putin mai trist. Intr-o emisiune o doamna a marturisit care a fost un ultim sfat primit de la mama ei, de pe patul de moarte, suferind de o boala teribila (cancer): "In viata, orice iti doresti sa faci, fa-o ACUM!"... Foarte adevarat, si bun sfat. Cand cineva ajunge in ghearele unei boli incurabile, apar si regretele, il coplesesc lucrurile pe care ai fi vrut sa le faca dar a amanat, a ezitat, si au ramas in final nefacute, trecute in stadiul de regrete.

+2 (4 voturi)
gigione
30.03.2013, 19:50:45

Da! Mai bine scrieţi în continuare despre lumea cancerului..se pare că morbidul şi necazul altuia atrag mai mult publicul comentator.

+1 (1 vot)
Mandy
30.03.2013, 21:48:56

Gigione, in primul rand, eu sunt o persoana oarecare, care si-a permis sa faca o remarca. Ceea ce nu te indreptateste pe tine deloc sa tragi concluzia ta sinistra, legata de "publicul spectator"... In al doilea rand, de ce ti-e frica de cuvinte, si preferi sa vezi jumatatea goala a paharului? Mi s-a parut extraordinar sfatul acelei femei pentru fiica ei: "In viata, orice iti doresti sa faci, fa-o ACUM!" Daca vrei sa te bucuri de viata, sa nu ramai cu regrete, ai curaj si lupta pentru ceea ce-ti doresti! Motiveaza-te sa faci ACUM ceea ce-ti doresti! Nu amana. Ce vezi tu morbid aici? O mama, din dragoste pentru fiica ei, a indemnat-o sa nu faca aceeasi greseala pe care o facuse ea. Iar sfatul ei cred ca este valabil pentru multi dintre noi. De aceea l-am si reprodus. Ai tu ceva mai frumos de spus? Spune, prietene, spatiu e destul! Nu cred ca ai ajuns tu, Giogione, la perfectiune, ca sa poti fi atat de grabit sa-i judeci pe ceilalti.

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (17)

Modifică Setările