Reîntoarcerea în Maramureş

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt şi lucruri mai interesante decât politica. De pildă, să te întorci în Maramureş. Chiar dacă o faci ca pe o datorie, pentru a ajunge şi în locurile pe care, până acum, nu ai avut timpul, nevoia, răgazul sau oportunitatea să le vezi.

Şi nici răbdarea de a sta la volan vreo 9-10 ore, pe drumuri mereu surprinzătoare.

Sigur, dacă se prognozează 3 zile cu ploaie din cele 6 pe care ţi le-ai dedicat cunoaşterii acestor locuri, pare un pariu, aşa, la limită.

Dar, da, interesant nu este doar să te scalzi, într-o zi însorită, în peisajul de căpiţe şi garduri de lemn cu care sunt decorate dealurile şi văile.

Poţi privi peisajul şi prin fereastra unei frumoase case de vacanţă, de lemn, mulţumesc de întrebare, şi să-ţi placă să plouă, pentru că picăturile îţi cântă sacadat, ca într-un dans al locului, când se lovesc de pereţii şi de acoperişul de brad rindeluit.

Am mai fost în Maramureş o singură dată, prin anii 90, venind din Bucovina, unde seara trebuia să ne întoarcem, şi am ajuns doar până la Moisei, la Monument.

Atât a putut atunci Dacia noastră roşie şi nesigură.

Acum am stabilit baza la Vişeul de Sus, câteva nopţi la un hotel cu de toate, dar şi cu şoseaua naţională sub geam, alte câteva  nopţi într-un chalet cochet, aruncat într-o livadă de meri, dar aflat la capătul unui drum de piatră, gropi, şi atât de îngust încât orice întâlnire cu o căruţă sau maşină venind din sens invers provoca negocieri aprinse şi manevre în marşarier.

De această dată am început vizitele cu un alt Monument, al evocării cruzimii faţă de semeni, Memorialul Victimelor Comunismului.

O imagine care conţine interior, patDescriere generată automat
O imagine care conţine interior, patDescriere generată automat

Nu e un spaţiu în care să te simţi confortabil.

Şi nu e un loc exilat departe, să nu se audă în oraş rutina gălăgioasă de închisoare, între celula lui Iuliu Maniu şi centrul Sighetului nu sunt decât câteva zeci de metri.

Afară se construia un viitor incert, înăuntru era pedepsit un trecut considerat vinovat.

Da, Memorialul este un popas obligatoriu, după care, însă, îţi revii cu greu.

O imagine care conţine sol, măr, aşezat, fructDescriere generată automat
O imagine care conţine sol, măr, aşezat, fructDescriere generată automat

Ajută la aceasta dacă următoarea oprirea este la Muzeul Satului Maramureşean, tot în Sighet.

Care este chiar un sat. Cu totul şi cu totul de lemn. Mesteceni şi nuci, mere putrezind în iarbă, case cu strugurii copţi în jurul cerdacului.

O imagine care conţine iarbă, exterior, câmp, arboreDescriere generată automat
O imagine care conţine iarbă, exterior, câmp, arboreDescriere generată automat

Următorul popas, la ieşirea din oraş, în drum spre Săpânţa.

Cimitirul Săracilor, un nume aproape de adevăr până spre anii 40 ai secolului trecut, după care a început să primească şi trupurile celor împuşcaţi de horthyşti, şi pe cele ale morţilor din închisoarea de la Sighet.

E un loc cu verdeaţă, de Biblie, în care conturul de gard viu, al locului, reconstituie harta ţării, în interiorul căreia cruci de fier marchează localităţile unde au fost închisorile şi penitenciarele.

O singură cruce de piatră, pentru Sighet.

Maramures

La Săpânţa, moartea zâmbeşte vieţii, într-un cimitir în care, dacă e senin, albastrul de pe cruci se uneşte cu cel de deasupra satului.

Pe uliţa din faţa noii biserici (ortodoxă, construită controversat peste fostul aşezământ greco-catolic), e o mare de chinezării, combinate cu sticle de pălincă şi scoarţe colorate de lână.

Cumperi bilet ca să intri la cimitir şi, dacă eşti curios, afli istoria locului citind mesajele de pe cruci.

Te uiţi la noua biserică, parcă, mult prea strălucitoare şi ornată ca să îmbie la credinţă adevărată.

Afară, în dreapta intrării, pe contraforţii laterali şi mai mult decorativi, câte o familie maramureşeancă pentru fiecare anotimp, pictată în contur de mozaic aurit.

Femeile poartă opinci, bărbaţii pantofi, cineva mi-a semnalat asta, m-am făcut că nu înţeleg dar am pozat de la brâu în sus.

O imagine care conţine textDescriere generată automat
O imagine care conţine textDescriere generată automat

Şi gata.

Încerci, pe urmă, o incursiune către mai multă sfinţenie, la mănăstirea Peri.

Locul e frumos şi somptuos.

O imagine care conţine arbore, iarbă, exterior, plantăDescriere generată automat
O imagine care conţine arbore, iarbă, exterior, plantăDescriere generată automat

Dincolo de biserica mănăstirii, însă, te întâmpină o barieră, până aici!

Mai departe sunt casele pentru prea înalţii oaspeţi.

Biserica mănăstirii este, probabil, cea mai înaltă construcţie de lemn din lume, iar peste lemnul ei se află şi câteva kilograme de aur, inclusiv crucea fiind placată cu metalul strălucitor, plăcut credincioşilor, dar şi ereticilor.

Raţiunea supraînălţării bisericii ar fi, poate, speranţa ca ea să fie vizibilă şi pentru românii din dreapta Tisei, care îi pot zări, astfel, de la 5 kilometri, turnul ridicându-se protector deasupra pădurii.

Venit dinspre Bucureştiul cu parcurile lăsate de izbelişte, parcul mănăstirii îmi apare ca o bijuterie peisagistică, ce va fi replicată, în zilele următoare, şi în alte locuri de închinare.

De exemplu, la Bârsana. Pe Valea Izei, paralelă cu cea a râului Vişeu. Acolo unde se află complexul monahal cel mai fotogenic din  Maramureş.

O imagine care conţine iarbă, exterior, cer, casăDescriere generată automat
O imagine care conţine iarbă, exterior, cer, casăDescriere generată automat

Tot o construcţie nouă, la câţiva kilometri mai sus de localitate, vechea biserică fiind mutată de câteva decenii în vatra satului.

Acelaşi arhitect ca la mănăstirea Peri, Dorel Cordoş.

Cu un turn mai puţin înalt decât cel de pe malul Tisei.

57 de metri faţă de 78 de metri.

De aici - vorbeşte lumea - o oarecare frustrare, evidentă şi în autoprezentarea online în care se spune că mănăstirea avea ”până nu demult, cea mai înaltă biserică de lemn din lume”.  

Bârsana este mai numeroasă din punct de vedere monahal (11 măicuţe, faţă de 6 la Peri), un adevărat sat bisericesc şi artistic, având inclusiv o Casă a Artistului.

La Bârsana se pictează icoane şi se ţes pânzeturi.

Şi se face, indirect, şi istorie, prin Muzeul de Icoane şi Carte Veche.

Eu am rămas cu ochii prinşi în scenele pictate în interiorul bisericii, diferite de pictura  bizantină care caracterizează majoritatea lucrărilor de acest gen din bisericile ortodoxe româneşti.

O imagine care conţine plafonDescriere generată automat
O imagine care conţine plafonDescriere generată automat

Dacă e după ceea ce am citit fugar, lucrarea e influenţată de stilul pictural al bisericii vechi (acum mutată în satul Bârsana), creat de zugravul Toader Hodor, pe la anul 1806, cu influenţe baroce şi rococo.

Dacă e după ceea ce am auzit, tot aşa, fără a mă documenta profund, o contribuţie a avut-o şi arhitectul ansamblului.

Când am plecat de la Bârsana, deja una din măicuţe începuse să bată toaca.

O imagine care conţine arbore, iarbă, exterior, împăduritDescriere generată automat
O imagine care conţine arbore, iarbă, exterior, împăduritDescriere generată automat

Se apropia seara, urma slujba de vecernie, se încheia prima zi în Maramureş.

Până la hotelul de la şosea mai erau 50 de kilometri.

Foto: Laurenţiu Sfinteş

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite