Sao Paulo cu a sa „mică Japonie” şi „piaţă Obor” braziliană

Abia am aşteptat vacanţa. Când m-am văzut în avion, după ce mi-am înghesuit hainele groase în bagaj şi mi-am pus şlapii în picioare, mi-a venit să cânt ca pe vremuri: „a venit vacanţa cu trenul din Franţa”. Zborul spre Sao Paulo a fost confortabil. Bucuria călătoriei a făcut ca înţepeneala ore în şir pe scaun să devină ceva complet neglijabil. Sao Paulo ne-a îmbrăţişat cu caldura lunii martie şi a prietenilor brazilieni.

Sao Paulo este o metropolă gigant. Privind pe fereastra avionului la aterizare parcă priveam pe gaura cheii spre o lume diferită, care se dezvăluia doar parţial, doar atât cât gaura cheii te lasă să descoperi. O lume diferită şi puţin intimidantă. Cât vedeam cu ochii beton peste beton, clădiri înalte şi joase, zgârie-nori şi cocioabe, înghesuială întinsă la nesfârşit ca untul întins pe o felie cenuşie uriaşă. O pădure împietrită.

Am aterizat în inima pădurii împietrite. Iar realitatea de jos este diferită de cea de sus, din cer. Ca un furnicar văzut de sus, părea monotonă şi fără suflet. Dar, dacă ai norocul să cobori în stomacul furnicarului, nimic nu e monoton şi nimic nu e fără suflet. Sao Paulo m-a cucerit.

Ca orice oraş gigant, este un organism făcut din bucăţi, piese de puzzle îmbinate mai mult sau mai puţin potrivit, dar fără îndoiala cu mult farmec. Cartierele sunt foarte diferite. Jardins este o zona verde care respiră a vacanţă. Liberdade este „mica Japonie”, un cartier împânzit de tot ce vrei şi ce nu vrei cu condiţia să fie japonez. Se mănâncă pe stradă ciudăţenii japoneze, se beau ceaiuri de tot felul, se vând leacuri pentru orice, de la chelie la bube dulci, de la reumatism la pasiune sub cearceaf. Şi se vorbeşte japoneza.

Liberdade

Avenida Paulista este „5th Avenue” din Sao Paulo. Iar muzeul MASP este echivalentul muzeului Metropolitan din New York, cel mai important muzeu de artă din America de Sud.

Muzeul MASP din Sao Paulo

Mercado este piaţa Obor în variantă braziliană. O hală imensa cu arhitectură deosebită şi cu vitralii uriaşe. Este aşa de mare încât este organizată pe străzi. Tejghelele au adresa: mergi pe strada cutare, la numărul cutare dacă vrei cel mai bun peste cod uscat. Găseşti tot ce vrei, de la fructe uscate la mirodenii nemaiauzite, de la peşte uscat la prospaturi, vinuri şi tării, bomboane făcute în casă, brânzeturi mai mult sau mai puţin puturoase, peşte proaspăt, scoici, homari, produse de măcelarie, cârnaţi, flori, ce mai, tot ce vrei şi ce nu vrei. Mirosurile se iau la trânta care mai de care încercând să îţi câştige atenţia măcar un minut.

Piaţa Mercado

Deasupra pieţei, la etajul doi, ca nişte loje la opera, atârnă restaurante unde se gătesc produse proaspete din piaţa de dedesubt. Se bea bere şi se bea capirinha. Capirinha făcută cu tot felul de fructe proaspete, de la cea clasică, făcută cu lămâie verde, la cele făcute cu fructul pasiunii, cu „jabuticaba”, „caju”, guava, mango, kiwi, fructul dragon şi tot felul de alte minunăţii tropicale.

Dar cei mai frumoşi sunt oamenii. Dacă ai norocul să te împrieteneşti cu brazilienii, descoperi o căldură, o bucurie de viaţă, o sinceritate, o dragoste adevarată şi „neeuropeană”.

După o zi plină prin înghesuitul Sao Paulo ne-am întors obosiţi si ghiftuiti acasă în Jardins. Pe seară a tras şi o ploaie răcoroasă şi binecuvântată. Ascultând ropotul ploii, mi-am pus în picioare şlapii noi din bambus cumpăraţi în Liberdade, şlapi cu formă dreptunghiulară - că doar sunt japonezi -, şi am dat drumul la televizor fără sonor.

Cu priviri serioase, crainicii îşi mişcau buzele într-o portugheză fără sonor. În spatele lor se proiectau hărţile Ucrainei, Rusiei, Crimeei, iar în stânga jos se vedea clar şi coada de peşte a României. Mi s-a strâns inima în piept.

Afară prin ploaie se auzea un ritm de samba fără griji.