Soluţia controversată găsită de o companie aeriană pentru ca pasagerii să poată evita copiii gălăgioşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O companie aeriană a luat controversata decizie de a introduce opţiunea prin care pasagerii pot verifica, înainte de rezervarea biletelor, locurile ocupate de copii. Decizia a fost criticată de părinţi, aceştia făcând apel la toleranţă.

Pentru a veni în sprijinul pasagerilor care vor să evite copiii gălăgioşi, compania aeriană Japan Airlines a introdus o nouă opţiune în sistemul de rezervare a biletelor. Sistemul arată locurile ce urmează a fi ocupate de copii mai mici de doi ani, lucru ce poate permite călătorilor să-i evite, relatează BBC.

Deşi decizia companiei aeriene a fost primită bine de pasagerii care în trecut au avut experienţe neplăcute din cauza gălăgiei celor mici, aceasta a stârnit şi reacţii negative. Părinţii au cerut mai multă toleranţă.

„Sunt doar copii, cum am fost cu toţii. Trebuie să învăţăm să fim toleranţi sau vom avea în curând nevoie de o hartă pentru oameni cărora le curge salivă, care beau în exces sau multe altele“, a declarat un pasager pe Twitter.

Compania aeriană a transmis că opţiunea le permite pasagerilor să afle că „un copil ar putea sta aici“, dar a avertizat că opţiunea nu este 100% exactă, mai ales în cazul în care biletele sunt achiziţionate printr-o aplicaţie terţă.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite