TOP 2013 Bucureştiul e unul dintre cele mai ieftine oraşe din lume

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tokyo e cel mai scump oraş din lume în 2013
Tokyo e cel mai scump oraş din lume în 2013

Anual, „The Economist” face o listă a celor mai scumpe oraşe din lume. În 2013, Asia şi Australia urcă vertiginos în top, Europa e din ce în ce mai accesibilă, iar Bucureştiul e printre cele mai ieftine locuri din lume.

Criza a ieftinit Europa. Aceasta pare a fi concluzia ultimului studiu Worldwide Cost of Living Survey 2013, realizat anual de publicaţia „The Economist”. Zurich era anul trecut cel mai scump oraş din lume, acum a coborât pe locul 7. În 2012, Paris era pe locul 6, acum e un pic mai ieftin, coboară pe 8. Geneva, care anul trecut era în primele trei locuri, a pierdut şapte locuri.

Londra e în continuare scumpă, dar nu la fel de scumpă ca acum cinci ani, de exemplu. Capitala Marii Britaii era pe locul 3 în top cele mai scumpe oraşe din lume, acum e pe poziţia 16.

În schimb, Asia urcă din ce în ce mai sus pe lista locurilor scumpe. La fel şi Australia. 11 dintre primele 20 de ţări din acest top sunt din Asia.

TOP 10 CELE MAI SCUMPE ORAŞE DIN LUME (2013)

1. Tokyo (Japonia)

2. Osaka ((Japonia)

3. Sydney (Australia)

4. Oslo (Norvegia)

4. Melbourne (Australia)

6. Singapore

7. Zurich (Elveţia)

8. Paris (Franţa)

9. Caracas (Venezuela)

10. Geneva (Elveţia)

(Economist Intelligence Unit's Worldwide Cost of Living Survey)

Studiul analizează costul vieţii pentru angajaţi şi turişti, din 130 de tări, comparând preţurile medii pentru 160 de produse şi servicii (cât costă o masă la restaurant, o sticlă de vin, o pâine, preţurile la utilităţi, etc).

Mai jos pe listă, mai atractiv pentru turişti? 

Banii sunt şi ei un criteriu când ne facem planuri de vacanţă. Poate măcar de aceea sau şi din acest motiv, Bucureştiul va avea mai mulţi turişti pe viitor. În topul din 2013 e printre cele mai ieftine oraşe din lume, ocupând locul 126.

TOP 10 CELE MAI IEFTINE ORAŞE DIN LUME (2013)

122. Teheran (Iran)

123. Jeddah (Arabia Saudită)

124. Panama City (Panama)

125. Colombo (Sri Lanka)

126. Bucureşti (România)

126. Alger (Algeria)

128. Kathmandu (Nepal)

129. New Delhi (India)

130. Mumbai (India)

130. Karachi (Pakistan)

(Economist Intelligence Unit's Worldwide Cost of Living Survey)

image

Centrul Vechi al Capitalei, o zonă atractivă pentru turişti   FOTO: Adevărul

La ultimele două vizite în Bucureşti, am fost uimită de numărul mare de străini. Muzeul Satului era plin de spanioli, francezi şi germani. Iar în Centrul Vechi m-am lovit de câteva ori de englezi şi francezi. Evident că mai avem mult până să zicem că facem bani din turism, dar e un început.

Şi ca să scoatem bani probabil că trebuie să şi investim. Şi nu doar în infrastructură, cazare, muzee, clădiri, ci şi în mentalitate şi bun simţ. 

La Muzeul Satului o angajată tricota de zor pe un scaun, la intrarea în biserică, atât de atentă la fire şi ochiuri încât nu putea răspunde la salutul celor care intrau să viziteze. Nu mai zic că probabil ea era cea care trebuia să salute. Sau că poate ar trebui să ştim măcar un minimum de engleză când lucrăm în turism ca să nu mai dăm din mâini ca apucaţii.

La acelaşi muzeu, o doamnă ce vindea produse tradiţionale striga după un englez, care tocmai cumpărase o mască: Alo! Alo! Na o pungă!. Omul s-a întors, a zâmbit, a luat punga, mai mult aruncată decât oferită, a spus „thank you”, dar nu a primit niciun „mulţumesc” sau „cu plăcere”.

Ceva mai încolo era un domn care vindea icoane (îl ştiu din vedere, de la diverse târguri). Zâmbea, vorbea un pic de italiană, saluta şi mulţumea în engleză, era plin de oameni la taraba lui.

Despre cum nu ştim să ne păstrăm turiştii

Cineva îmi povestea că la Muzeul Tehnic s-a trezit luat la rost, ca la piaţă, de un angajat zelos. A făcut o poză cu telefonul fără să ştie că pentru asta trebuia să platească, există o taxă foto, de multe ori mai mare ca taxa de intrare. Nu ai voie să faci poze! Nu ai voie, adică ne ştim de ceva vreme. Acelaşi angajat a trecut apoi la o turistă străină şi a zbierat la ea până când fata a şters pozele de faţă cu păzitorul imaginii muzeului. Asta după ce a luat-o de braţ, urlând taxa, taxa, hai cu mine să plăteşti taxa!

Eu, la Muzeul Ţăranului Român, am fost atât de încântată de ceramică încât am scos telefonul să fac o poză. M-a trezit din admiraţie o voce acră: Nu aveţi voie să faceţi poze în galerie! Apoi am văzut că scria şi la intrare - fotografiatul interzis. Dar chiar aşa, de ce să faci poze, poate mai văd şi alţii şi vor şi ei să vină.

Şi sincer nu înţeleg comportamentul. Şi nu mă refer la faptul că ar trebui să ţinem în puf puţinii turişti care ne calcă pragul, că nu există nicio strategie, promovare, un plan de investiţii pe termen lung, ci la cei 7 ani de acasă. Nu suntem oameni răi, suntem primitori, darnici, când am devenit oare atât de încruntaţi, răi, nesimţiţi, acri? Ştiu, sunt o mulţime de motive şi explicaţii, dar turistul, străin sau român, nu are nicio vină. 

Voi cum v-aţi simţit ca turist în România? 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite