Topul celor mai vizitate oraşe în 2016: cine a reuşit să detroneze Londra şi pe ce locuri sunt Paris, Roma şi New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bangkok, capitala şi cel mai mare oraş al
Thailandei, a devenit cea mai populară destinaţie de vacanţă din lume în anul
2016 FOTO Arhivă
Bangkok, capitala şi cel mai mare oraş al Thailandei, a devenit cea mai populară destinaţie de vacanţă din lume în anul 2016 FOTO Arhivă

Londra nu mai este cel mai vizitat oraş al lumii, aşa cum se întâmpla în 2015, după ce Bangkok a intrat în topul preferinţelor turiştilor. Capitala Thailandei poate să primească până la sfârşitul anului până la 30 de milioane de vizitatori.

Bangkok, capitala şi cel mai mare oraş al Thailandei, a devenit cea mai populară destinaţie de vacanţă din lume în anul 2016, devansând Londra. Se estimează că metropola va primi până la sfârşitul anului 21,47 milioane de vizitatori internaţionali, trecând astfel peste Londra, care primeşte în jur de 20 de milioane de vizitatori. Capitala Thailandei, cunoscută drept „oraşul îngerilor“, a ocupat acest loc onorant într-un top realizat de Mastercard, întrecând astfel oraşe precum Paris şi Dubai, alte atracţii celebre ale lumii, notează „Daily Mail“. Realizatorii topului nu au specificat de ce o parte a strălucirii Londrei s-a dus şi a pus oraşul pe locul al doilea. Bucureştiul nu a a fost specificat în top 20 cele mai importante destinaţii turistice din 2016.

Bangkok poate fi destinaţia de top a lumii 

Pe de altă parte, oficialii din Thailanda se aşteaptă ca până la finalul anului să primească 33 de milioane de vizitatori, graţie numărului mare de turişti chinezi interesaţi de zonă. „Poluarea face ca şederea pe mai multe zile în acest oraş să fie ideală, da mâncarea nu prea e bună“, este de părere James Donnelly, un turist britanic care vizita Bangkok în drumul către Vietnam.

Turismul a fost unul dintre punctele forte ale Thailandei, a doua mare economie din Asia de Sud-Est, mai ales după ce turiştii nu s-au îngrămădit să viziteze ţara în condiţiile în care în 2014 armata a dat o lovitură de stat pentru a pune capăt tulburărilor politice care măcinau zona. De altfel, luna trecută o serie de explozii au distrus sudul Thailandei, poliţia punând responsabilitatea atacurilor pe seama separatiştilor musulmani. Dar evenimentele nu au afectat turismul.

„Nu e o întâmplare, Bangkok este într-o poziţie puternică pentru a fi destinaţia de top a lumii pentru o lungă perioadă de timp. Acolo banii au valoare, mai ales pentru vizitatorii care vin din ţări cu venituri ridicate“, spune Yuwa Hedrick-Wong, economist, pentru Reuters.

În altă parte a Asiei, oraşul japonez Osaka a arătat cea mai mare creştere a numărului de turişti din ultimii şapte ani. Osaka a început să atragă turişti din China şi Coreea de Sud, în mod special.

Top 20 cele mai vizitate destinaţii de vacanţă în 2016:

1. Bangkok - 21,47 milioane de turişti

2. Londra - 19,88 milioane de turişti

3. Paris - 18,03 milioane de turişti

4. Dubai - 15,27 milioane de turişti

5. New York - 12,75 milioane de turişti

6. Singapore - 12,11 milioane de turişti

7. Kuala Lumpur - 12,02 milioane de turişti

8. Istanbul - 11,95 milioane de turişti

9. Tokyo - 11,70 milioane de turişti

10. Seul - 11,20 milioane de turişti

11. Hong Kong - 8,37 milioane de turişti

12. Barcelona - 8,2 milioane de turişti

13. Amsterdam - 8 milioane de turişti

14. Milano - 7,65 milioane de turişti

15. Taipei - 7,35 milioane de turişti

16. Roma - 7,12 milioane de turişti

17. Osaka - 7,02 milioane de turişti

18. Viena - 6,69 milioane de turişti

19. Shanghai - 6,12 milioane de turişti

20. Praga - 5,81 milioane de turişti 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite