FOTO Antalya, un mix perfect între all inclusive şi aventură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când spui „Antalya“, imediat te duce gândul la plajă, leneveală şi relaxare. Această oază de lux din sudul Turciei a devenit însă mai mult de atât, în ultimii ani, oferind turiştilor o experienţă „all inclusive“ nu doar în limitele complexurilor hoteliere.

Suc de rodii, aromă de cafea proaspăt măcinată, îngheţată servită cu măiestrie de vânzătorii stradali, toate te îmbie pe străzile din centrul vechi din Antalya, chiar dacă la hotelul all inclusive bufetul ar putea sătura chiar şi armata otomanilor.

La poarta lui Adrian, una dintre vechile intrări în oraşul vechi Antalya, ne întâmpină un câine gras. De fapt este greu de spus „ne întâmpină“: stă tolănit la soare şi mai deschide câte un ochi atunci când un turist dornic să facă poza perfectă se aproprie prea mult. El este doar unul dintre sutele de animale durdulii care te întâmpină la turci, fie prin magazine, fie prin restaurante. Dorm leneşi pe preşul de la intrare şi nu se sinchisesc de vizitatorii grăbiţi. Doar grija faţă de animalele adoptate depăşeşte grija turcilor faţă de turişti, pentru că în Turcia orice oaspete se simte sultan.

Imagine indisponibilă

Oraşul vechi, unul din punctele de atracţie din Antalya

Odată ce treci de poarta lui Adrian, construită în cinstea împăratului roman, nimereşti în oraşul vechi – Kaleici -, practic „în castel“. Centrul vechi este o combinaţie de istorie între perioada otomană şi perioada greacă, însă acum pe aceste străduţe înguste îţi vor face cu ochiul şi zeci de cafenele moderne decorate cu modele orientale. Nu trebuie să îţi faci griji că te vei rătăci, toate semnele duc spre mare, către un punct de belvedere. De aici, pe acordurile unui cobzar îndemânatic, poţi admira un splendid port din epoca romană în timp ce deguşti clasicii covrigi turceşti. 

Imagine indisponibilă

Vânzătorii de covrigi îşi cară marfa pe cap

La plajă în octombrie

Este octombrie, sunt 30 de grade afară şi este numai bine pentru a vizita Antalya. Cu 300 de zile de soare pe an, însă, este greu să nu găseşti un moment bun. Acum totuşi a trecut canicula, a trecut perioada umedă, este cel mai bun moment pentru a face plajă. Nici apa nu este mai prejos şi are peste 18 grade în toiul zilei. Numai bine să pluteşti printr-o salinitate de 3,8 (grame de sare la suta de grame de apă de mare) la Marea Mediterană, faţă de numai 1,8 la Marea Neagră.

Imagine indisponibilă

La plajă şi în octombrie, pe nisip sau la baldachinele de pe pontoane

Românii vor să fie regi în vacanţă

Anul acesta, Turcia şi-a depăşit propriul record în turism: peste 18 milioane de turişti au ajuns în Antalya, deşi această zonă are o populaţie de 2 milioane de persoane. Poate ajută şi faptul că aeroportul este unul dintre cele mai mari din Turcia.

Nici românii nu au stat mai prejos: peste 243.000 au ajuns în Antalya până la mijlocul lui octombrie. De ce le place românilor în Antalya? Pentru că este de ajuns să nimereşti într-un all inclusive să vezi cum se face turismul la alt nivel. Camere impecabile, plaje curate, piscine încălzite la tot pasul, ospătari care vin lângă şezlong să-ţi aducă băuturile, pe scurt, tot ce ai nevoie fără să trebuiască să ieşi din zona resortului. Bufetul este parcă un concurs MasterChef, iar alegerea este dificilă tocmai din cauza prea multor opţiuni. Calitatea este, de asemenea, de netăgăduit. Asta pentru că legumele şi fructele servite în resorturile din Antalya vin direct din solariile cooperativelor locale.

Peste 60% din hotelurile din Antalya sunt de 5 stele, iar la un sejur care poate costa chiar şi 500 de euro, oferta este de neratat.  Românii însă caută excursiile mai scumpe şi vor să fie regi în vacanţă. Românii sunt genul care cumpără lux. De exemplu, un hotel căutat de către aceştia este Kaya Palazzo din Belek, care include 650 de camere, piscine, baruri, restaurante cu specific, terase, centru Spa şi plajă proprie.

Imagine indisponibilă

Negocierea şi bacşişul, ritualuri sacre

Pe turci îi jigneşti dacă nu negociezi. Chiar dacă tot mai mulţi comercianţi au început să afişeze preţurile produselor, negociatul încă le-a rămâs în sânge şi este puţin probabil că va dispărea. Nu mai vorbim totuşi neapărat de o tradiţie, ci de un „brand“ pentru Turcia.

Dacă eşti un bun negociator, turcii îţi pot scădea chiar şi 80% din preţul de etichetă. Turcul nu ştie iniţial care îţi este puterea de cumpărare. Drept urmare, aşteaptă să îi dai un preţ, ca să ştie cum să se poarte cu tine. Dacă ajunge la acest nivel, este imposibil să nu facă o ofertă de neratat.

                                                                                                     Turcii îţi pot scădea chiar şi 80% din preţ

Antalya mai este şi ţara bacşişului. Nu este vorba neapărat de suma în sine, ci de gest. Chiar şi un euro oferit şoferului care te-a dus la aeroport contează, în condiţiile în care mulţi turci lucrează pe salariul minim. Bacşişul, pe scurt, a devenit un ritual în Turcia.

12 motive să te ridici de pe şezlongul din Antalya

Antalya nu mai înseamnă doar vacanţe „all inclusive“ unde principala activitate a turiştilor este să stea pe plajă. Turcii au descoperit potenţialul uriaş pe care îl are ţara lor în materie de activităţi outdoor şi au profitat de el. Şi turiştii au intrat în joc, iar pe lângă vacanţa obişnuită de odihnă îşi rezervă acum adesea excursii opţionale, în mare parte care implică activitate fizică.

Am trecut în revistă principalele variante de excursii opţionale pe care le pune la dispoziţie Turcia pentru turiştii care vor să mai iasă din hotel şi să facă şi puţină mişcare. Pentru iubitorii unui ritm mai lent, există de asemenea câteva opţiuni de excursii care necesită mai puţin efort. Costurile pentru excursiile suplimentare se duc în general la 150-200 euro, în funcţie de ce anume alegem.

1. Rafting. Râurile din Turcia şi mai ales cele din zona muntoasă oferă mediul perfect pentru o excursie plină de adrenalină. Raftingul este activitatea preferată a turiştilor care preferă o excursie opţională în Antalya. Două ore la vale pe un râu într-o barcă gonflabilă sunt de ajuns să crească oricui nivelul de entuziasm.

Cost excursie: 45 euro de persoană. Preţul poate scădea în funcţie de dimensiunea grupului.

2. Master jet. O excursie 3-în-1, pentru turiştii într-adevăr activi şi în căutare de senzaţii extreme. Pe lângă clasicul rafting, ei sunt provocaţi să descopere prin jeep safari experienţa condusului offroad prin râuri şi cratere uriaşe. Aventura pe apă nu se încheie la barca gonflabilă, ci se trece la excursia cu  speed boat. Mai precis, pe un râu îngust, un şofer dibaci face tot felul de manevre cu o barcă de mare viteză.

Cost excursie: 99 euro de persoană.

3. Buggy cross. ATV-urile sunt o jucărie în comparaţie cu maşinuţele „buggy“ care te vor plimba pe cărările de munte din Antalya. O excursie caracterizată de viteză, noroi, praf, râuri, adrenalină şi pe alocuri frică. Fie din postura de şofer, fie din cea de pasager vei experimenta plimbatul în viteză pe circa 15 kilometri de drumuri şerpuite care aduc din când în când surpriza unei gropi mari cu noroi. Secretul este să le traversezi în trombă şi să te umpli din cap până în picioare de noroi, pentru a te bucura ca la carte de aventura buggy cross. Hainele de schimb sunt de nelipsit, pentru că nu vei scăpa curat nici dacă te vei chinui. Un apus mirific proiectat pe crestele munţilor din jur va completa perfect această experienţă, dacă eşti norocos.

Cost excursie: 54 euro de şofer, 85 euro de şofer şi pasager. O alternativă la acelaşi preţ este buggy safari.

Imagine indisponibilă

Buggy cross, probabil cea mai murdară aventură

4. Plimbare cu submarinul. O vacanţă opţională deja de mare succes chiar dacă a fost inaugurată abia în acest an este plimbarea cu un submarin în largul Antalyei. Peisajul nu va fi cel obişnuit, cu peşti coloraţi şi cu forme ciudate. În schimb, turiştii vor putea ajunge la o epavă de război aflată la 35 de metri adâncime. Plimbarea durează două ore.

Cost excursie: 75 euro în sezon. Preţul poate scădea la 65 euro, dacă este combinată cu shopping în Antalya.

5. Shopping în Antalya. Deşi nu pare o excursie opţională activă, femeile vor înţelege de ce o încadrăm aici. Odată ce ieşi de pe străzile boeme din centrul vechi al Antalyei, ajungi pe un bulevard flancat pe ambele părţi de magazine. Aici începe o cursă pentru a găsi cele mai frumoase cadouri pentru tine şi cei dragi la cele mai bune preţuri. Pregăteşte-te să negociezi la sânge cu vânzătorii, deoarece şi ei se vor bucura. Turcia este un producător renumit de textile şi pielărie, aşa că oferta este generoasă şi variată. Dacă nu eşti fan al unor astfel de cadouri, sigur te vor îmbia mai mult numeroasele arome de ceai şi cafea, dar şi cele de rahat sau baclava.

Cost excursie: Depinde câtă dare de mână ai, dar în general turiştii cheltuie circa 30-35 euro.

6. Acvariul din Antalya. Un acvariu cu al doilea cel mai lung tunel din Europa (131 metri lungime, 3 metri lăţime), acvariul din Antalya este un obiectiv de neratat. Peste 40.000 de specii de peşti îşi au casa aici.

Cost excursie: 10 euro.

Imagine indisponibilă

Acvariul are al doilea cel mai lung tunel din Europa

7. Land of Legends. O excursie care se va potrivi mănuşă familiilor cu copii, dar nu numai. La doar câţiva kilometri de staţiune există un univers al apei, toboganelor şi aventurii. Tărâmul Land of Legends este o oază de distracţie la propriu. Cei care ajung aici se pot bucura de 50 de tobogane, 3-4 rollercoastere, spectacole cu balene, piscină cu valuri şi multe altele. Hotelul este special creat pentru copii, dar şi adulţii pot da în mintea copiilor.

Cost excursie: 22 euro adult (13 ani+), 17 euro copil (4-12 ani).

Imagine indisponibilă

Land of Legends este un parc acvatic mare cât un oraş

8. Side, Aspendos şi cascada Manavgat. Iubitorii de cultură pot face o vizită la ruinele oraşului antic Side, cu oprire pe drum la teatrul roman de la Aspendos, construit sub conducerea lui Marcus Aurelius şi al doilea ca mărime din Turcia. Tot în această excursie se poate ajunge la cascada Manavgat, cea mai cunoscută din Turcia. Această cascadă care îţi va tăia răsuflarea cu turcoazul apelor sale are o lăţime de circa 40 de metri şi poate fi admirată chiar de la masa unui restaurant. Cei care vor mai mult de atât pot face chiar şi o croazieră pe râul Manavgat, iar pe vas se serveşte şi o masă.

9. Perge şi cascadele Kursunlu şi Duden. O atracţie culturală deosebit de interesantă, acest fost oraş antic grecesc este acum o atracţie turistică datorită sit-ului arheologic de ruine. În apropriere se regăsesc două cascade impresionante, Kursunlu şi Duden.

Imagine indisponibilă

Cascada Duden îi lasă pe turişti cu gura căscată

10. Canionul Koprolu. Dincolo de faptul că este locul perfect pentru iubitorii de rafting, acest canion este o încântare şi pentru pasionaţii de drumeţii, care se pot răcori aici într-o zi toridă de vară.

11. Mormintele liciene. Vechii licieni au lăsat o moştenire grea în stâncile din vestul Antalyei: o vastă zonă de morminte săpate în piatră, sub forma unui fagure. Acestea pot fi descoperite chiar în apropierea oraşului antic Myra.

12. Croazieră pe Marea Mediterană. Această excursie opţională este una în stilul all inclusive, cu restaurant, bar şi piscină pe vas, de care turiştii se pot bucura preţ de circa şase ore, pe mare. O petrecere cu spumă va încununa ziua.

Cost excursie: 60 euro.

Imagine indisponibilă

Croaziera pe Mediterană culminează cu o petrecere cu spumă

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite