TRAVEL Rătăciri pe străzile din Cracovia: din confortul şezlongului în agonia istoriei şi retur

În fosta capitală a Poloniei – astăzi, cu titlul informal de „capitală culturală“ –, călătorul n-are de ales: merge pe bulevarde istorice şi pe străduţe lăturalnice, merge în grabă să înţeleagă ce-a fost acum aproape un veac în Europa, iar când totul devine prea copleşitor mai face scurte popasuri în dulcele stil polonez. Aşa merg lucrurile în Cracovia, zilele se scurg în ritm allegro şi sunt întrerupte numai de seri andante.

Acorduri răguşite de trompetă răsună din turnul mare al bisericii Sfânta Maria în piaţa centrală a Cracoviei. E fix, o oarecare oră în pragul serii, când soarele încă mai răzbeşte pe străduţe lăturalnice, înguste, pietruite, şi dă o uşoară tentă de gălbui clădirilor istorice ce înconjoară piaţa. 

Oamenii încep să se adune în piaţă, parcă la o chemare, în grupuri, în familie sau chiar singuri, tineri şi bătrâni deopotrivă, localnici şi turişti. Stau pe numeroasele bănci amplasate în toată piaţa, pe marginea unei fântâni arteziene ori pe soclul monumentului dedicat lui Adam Mickiewicz, poet naţional. Stau şi vorbesc, privesc aiurea în jur şi ascultă muzica instrumentală a unui grup de trei tineri care s-au instalat în mijlocul pieţei. 

Aerul răcoros al serii se umple de un miros înţepător de cal, de la zecile de perechi de cai care, toată ziua, trag în trăsuri vizitatorii dornici să exploreze centrul vechi al Cracoviei în timp record. Când cade noaptea, animalele îşi trag sufletul, fornăie, dau din picior, se ceartă între ele sau pur şi simplu stau cuminţi să fie mângâiate de trecători. 

Pentru oaspetele Cracoviei, e plăcut acest scurt moment al zilei, mai ales după o călătorie lungă, de cinci ore, în scaunul unui autocar (căci din Bucureşti, drumul spre Cracovia trece prin aeroportul „Frederic Chopin“ din Varşovia, de unde se poate achiziţiona un bilet de tren sau unul la autocarele Flixbus către Cracovia).

Cea mai bună piaţă din lume

Despre Rynek Główny, cum se zice în poloneză, se poate afirma – şi, cu uşurinţă, observa – că este cea mai mare piaţă medievală din Europa. Scrie pe toate pliantele de promovare turistică, trebuie să fie adevărat. Ce nu scrie acolo, însă, şi ceea ce numai un călător care face o scurtă cercetare prealabilă ştie, este că în 2005 această piaţă centrală a primit titlul de World’s Best Square (Cea mai bună piaţă din lume). După o cercetare roată a perimetrului, călătorul poate să înţeleagă cât de întemeiat este acest premiu. Toată viaţa culturală şi socială a Cracoviei se coagulează în acest loc. E o forfotă continuă în Rynek Główny, până se stinge ultimul bec, în toiul nopţii. Oamenii petrec, ascultă şi urmăresc tinerii artişti care cântă, se joacă cu focul ori fac giumbuşlucuri aruncând în văzduh diverse obiecte.

Pe marginea pieţei, se află case vechi, îngrijite, restaurate, la parterul cărora funcţionează resturante, baruri şi taverne pentru toate poftele, în toate stilurile: tradiţional polonez, britanic, italian, fusion, rustic, modern, cu şi fără ifose. Prânzul cel mare deja începe să aglomereze terasele, iar până la lăsarea serii se ocupă totul. Polonezii sunt neam vesel şi iubitor de palavre în jurul unei halbe de bere, consolidată adesea cu un păhărel de votcă. Curg râsetele şi glumele – de înţeles pentru străini, bineînţeles. Apropo de limba poloneză: este, într-adevăr, greu de priceput în conversaţii, dar călătorul se poate orienta intuitiv, se descurcă bine. În plus, poate găsi cu uşurinţă polonezi care vorbesc bine engleza – în cazul în care nu e atras într-o conspiraţie a Universului, în care niciunul dintre cei zece oameni abordaţi nu sunt din Cracovia, nu vorbesc engleza, nu pricep pronunţia lui în poloneză sau sunt, pur şi simplu, ursuzi. Se poate şi aşa. S-a întâmplat, totuşi, şi ca un trecător cracovian să se oprească de bunăvoie, să se întoarcă din drumul lui şi să conducă turiştii cât mai aproape de destinaţia lor. În plus, cracovianul vorbea cea mai pură limbă spaniolă şi cunoştea şi vreo cinci expresii româneşti, „de la o prietenă din Braşov“. În fine, nimicuri de călătorie.

Centru comercial pentru suvenire

Revenind, însă, în Rynek Główny, mai trebuie spus că există şi aici câteva atracţii turistice. În centrul pieţei se află Sukiennice, o clădire-simbol a Cracoviei (foto jos). Sukiennice se traduce prin „Hala postăvarilor“, căci, în perioada Renaşterii, când a fost construită, aici era un târg mare pentru negustori din toate părţile Europei. Astăzi, a devenit locul în care se găsesc buticuri cu tot felul de suvenire – şi-a păstrat, practic, o parte din funcţionalitate. La etajul clădirii, se găseşte un muzeu, parte a Muzeului Naţional din Cracovia, în care se găseşte cea mai mare expoziţie permanentă de artă poloneză din secolul al XIX-lea. Oricum, cei neinteresaţi de pictura poloneză, pot urca la etaj pentru un pahar de vin la restaurantul muzeului, care oferă o privelişte panoramică asupra pieţei centrale.

În spatele clădirii Sukiennice, se află Turnul Primăriei din Cracovia – rămăşiţă a fostei clădiri a primăriei, care a ars într-un incendiu, după ce a funcţionat în acelaşi loc între secolele XIV şi XIX. Astăzi, Turnul este muzeu şi a rămas unul dintre puţinele exemple de arhitectură gotică poloneză din oraş. Sigur, în centrul vechi al Cracoviei se găsesc şi numeroase biserici – s-a estimat că în oraş există în jur de 100 de locaşuri de cult, iar în zilele de sărbătoare sunt toate pline-ochi. Orişicât, nu ne ocupăm în detaliu de acest aspect, dar unele dintre bisericile care ies în cale ar putea fi vizitate, măcar pentru că au stiluri arhitecturale extraordinar de frumoase.

Capitala Guvernământului General

Când vine vorba de vizitat obiective turistice în Cracovia, probabil că primul gând merge către fabrica lui Oskar Schindler, măcar pentru că toată lumea a văzut filmul lui Spielberg „Lista lui Schindler“. Fabrica de pe strada Lipowa 4 este astăzi un muzeu care spune mai mult decât povestea lui Oskar Schindler şi a evreilor pe care acesta i-a salvat. Într-un mic cinematograf amplasat într-una dintre camerele  fabricii, rulează continuu un documentar de o jumătate de oră, cu mărturiile celor care au trecut prin fabrică, care l-au cunoscut pe industriaşul german şi care arată cât de mult le-a schimbat viaţa în vremea războiului şi a Holocaustului.

Totuşi, muzeul spune povestea pe larg a dramei poloneze din secolul trecut. La intrarea în muzeu, prima oprire este la un teatru stereoscopic, în care se pot vedea imagini din Cracovia secolului al XIX-lea – viaţa de zi cu zi a copiilor, a evreilor, a şcolarilor, a afaceriştilor –, precum şi imagini din timpul Anschluss-ului. În următoarele camere, se trece la război: în fotografii de arhivă, obiecte de muzeu din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în mărturii video ale supravieţuitorilor, precum şi în videoclipuri grafice se arată cum a căzut Cracovia în mâinile naziştilor, fără să ducă o bătălie. După ce naziştii au invadat Polonia pe 1 septembrie 1939, forţele Wehrmacht-ului au intrat în Cracovia pe 6 septembrie. Aici s-a stabilit capitala Guvernământului General.

Pe lângă numeroase drapele, plăcuţe şi ziare răspândite de nazişti în acea perioadă, muzeul spune şi drama locuitorilor Cracoviei. La început, au fost arestaţi profesori universitari şi studenţi, preoţi şi funcţionari publici. Apoi, s-a purces la segregare – „Nur für Deutsche“ era un slogan adesea întâlnit pe străzi. Iar în final, s-a început construcţia zidului pentru înfiinţarea ghetoului din Cracovia. „Am înţeles brusc: trebuia să rămânem în interiorul zidurilor. M-am simţit groaznic şi am izbucnit în lacrimi“, a scris în acele zile micul Roman Polanski, în vârstă de 8 ani.

Lui Oskar Schindler îi este adus un omagiu în camerele în care funcţiona biroul său. Aici, a fost ridicată o construcţie circulară, care în exterior are zidite oalele şi cănile emailate pe care le confecţionau evreii din fabrică, iar pe zidul interior sunt gravate numele celor peste 1.000 de persoane salvate de el în timpul războiului.

Foto: În biroul lui Oskar Schindler încă se păstrează bibliorafturile cu fişele personale ale foştilor săi angajaţi din perioada războiului mondial

În amintirea lui Lech Kaczyński

De la fabrica lui Schindler nu se pleacă cu inima uşoară. Ba, dimpotrivă. Pentru a mai schimba puţin ritmul gândurilor, drumurile merg către castelul Wawel, prin cartierul Kazimierz, care înainte de război fusese locuit predominant de evrei şi în care Spielberg a filmat pentru „Lista lui Schindler“. În fine, la Wawel, se schimbă complet atmosfera.

E un castel cu o curte mare, foarte mare, cu grădini liniştite, din care se poate privi în tihnă cum curge Vistula, cum oamenii se plimbă fără grabă şi fără ţintă pe malurile ei. În cadrul castelului pot fi vizitate mai multe obiective – cu bilet la intrare, corespunzător. Apartamentele regale sunt una dintre atracţiile principale. Ghidul vorbeşte o engleză bună, are umor şi trece prin mai mult de zece încăperi, unde spune istoria dinastiei Jagiellonilor – vremuri ceva mai bune, aşadar.

Foto: La Wawel vin, adesea, grupuri de şcolari care învaţă istoria naţională la faţa locului

E intrarea liberă, însă, la Catedrala din incinta castelului, iar aici se formează zilnic cozi lungi. Şiruri de oameni încă vin cu flori să-l plângă pe fostul preşedinte polonez Lech Kaczyński, care a decedat în accidentul aviatic de la Smolensk, în 2010. Însă în catedrală sunt înmormântaţi numeroşi regi polonezi, precum şi alte personalităţi importante, precum poetul Adam Mickiewicz, Władysław Sikorski, şeful guvernului polonez în exil, şi mareşalul Józef Piłsudski, fondatorul celei de-a doua Republici Poloneze.

O ascensiune de neuitat

Înainte de a încheia vacanţa în Cracovia – ceea ce pliantele de turism numesc city break –, trebuie găsit un loc din care să se spună „adio“ cum se cade. Şi probabil că nu e nimic mai potrivit decât Movila Kościuszko (foto sus). Aflat într-o zonă verde şi înaltă a Cracoviei, monumentul e prilej de relaxare şi discuţii la înălţime, cu o frumoasă panoramă a Cracoviei desfăşurându-se în faţă. Drumul, concret: se urcă aproximativ un kilometru pe o alee umbrită, într-o zonă aproape împădurită, după care se coteşte la dreapta către Movilă, încă vreo câteva zeci de scări. Monumentul, în sine, este un fel de mic deal construit artificial, pe care se urcă pe o potecă şerpuitoare până în vârf. Aici se stă, se priveşte cel mai frumos apus de pe pământ, se analizează Cracovia, se discută viaţa cu bune şi cu rele şi se coboară.

Movila Kościuszko e un monument dedicat lui Tadeusz Kosciuszko (1746-1817), un erou naţional, care a organizat o insurecţie împotriva Rusiei şi a Prusiei, în 1794. Nu a reuşit să elibereze Uniunea polono-lituaniană, însă a rămas în istoria naţională ca o piatră de hotar. În plus, Kościuszko a luptat şi în Războiul American de Independenţă, iar Thomas Jefferson l-a numit „cel mai adevărat fiu al libertăţii, pe care l-am întâlnit vreodată“. Movila a fost construită la iniţiativa locuitorilor, după moartea lui Kościuszko, fiind gata în 1823. Două decenii mai târziu, în jurul movilei s-a construit o fortăreaţă şi o capelă – care se păstrează şi astăzi şi, în plus, li s-au  adăugat o cafenea şi un restaurant.

Foto: Auschwitz (foto sus) şi Birkenau (foto jos) sunt singurele muzee din Cracovia din care unii vizitatori ies cu lacrimi în ochi. Şi poate că aşa-i bine să fie.