Un bărbat a fost arestat după ce şi-a cumpărat bilet de avion doar pentru a-şi conduce soţia la porţile de îmbarcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook/Jewel Changi Airport
FOTO Facebook/Jewel Changi Airport

Un bărbat a fost arestat pentru că a cumpărat un bilet de avion, iar apoi nu s-a îmbarcat: el voia doar să o conducă pe soţia sa care zbura de pe aeroportul Changi, din Singapore. Acesta a fost desemnat, la începutul lui 2019, cel mai bun aeroport din lume pentru al şaptelea an consecutiv.

Forţele de ordine din Singapore au avertizat populaţia să nu folosească în alte scopuri permisele de zbor, după ce un bărbat care a cumpărat bilet de avion doar pentru a-şi conduce soţia la porţile de îmbarcare a fost arestat.

Acest lucru este o infracţiune în Singapore unde zonele de tranzit sunt considerate „spaţii protejate”, relatează CNN.

Oricine intră în aceste zone ale aeroportului Changi fără intenţia de a zbura poate fi pus sub acuzare conform Legii de Protecţie a Infrastructurii în Singapore şi amendat cu până la 14.300 de dolari sau să execute o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani.

Poliţia a spus că bărbatul de 27 de ani şi-a luat bilet doar pentru a o însoţi pe soţia sa până la porţi fără nicio intenţie de a pleca din Singapore.

Changi nu este un aeroport obişnuit, aşa că nu e de mirare că oamenii vor să petreacă cât mai mult timp în el, iar pentru asta recurg la tot felul de tertipuri. În aprilie anul acesta a fost deschis complexul Jewel în care se află o cascadă înaltă de 40 de metri, cea mai mare cascadă interioară din lume, un parc de 14.000 metri pătraţi, un pod suspendat şi una dintre cele mai mari grădini interioare din Asia, cu 3.000 de copaci şi 60.000 de arbuşti.

În 2016, un bărbat din Malaysia a fost închis după ce a petrecut 18 zile pe aeroport, el falsificând permise de zbor pentru  avea acces în mai multe zone de relaxare ale aeroportului. La scurt timp după acest incident, un cuplu a fost arestat după ce a rezervat bilete flexibile pentru a avea acces la mall-ul aeroportului, de unde au cumpărat un iPhone 7.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite