Travel

articolul anterior

Un sfârşit e un început

1
20 Sep 2013 18:59:49
Puţin Plecaţi
14 septembrie: cei trei temerari
au ajuns la 
destinaţie – nisipul plajei de la Vama Veche
14 septembrie: cei trei temerari au ajuns la destinaţie – nisipul plajei de la Vama Veche

FINAL Cei trei biciclişti „puţin plecaţi“ au ajuns acasă după o călătorie de 49 de zile. Andrei Lescae îşi aminteşte cu nostalgie traseul din ultimele şapte săptămâni, cocoţat pe biclă.

„Puţin plecaţi“ este povestea a trei bărbaţi care au renunţat la scaunele comode şi aerul condiţionat de la birou, la patul confortabil de acasă, dar şi la stresul şi problemele cotidiene, pentru provocarea unei călătorii-maraton pe bicicletă. Laurenţiu, Sebastian şi Andrei au reuşit ca, pe parcursul a şase săptămâni, să străbată la pedale Europa, de la Oceanul Atlantic până la Marea Neagră. Plecarea s-a petrecut pe 27 iulie, din localitatea franceză Arcachon, iar punctul terminus a fost Vama Veche, pe litoralul Mării Negre, unde au ajuns duminică, 14 septembrie.

Şi iată-ne ajunşi la finalul a 4.116 kilometri de stat în şa, 49 de zile de pedalat, şase ţări tranzitate. O fi bine, o fi rău? În orice caz, piesa e gata. Trag obloanele asupra celor mai interesante şapte săptămâni din viaţa mea şi încerc să recapitulez aspecte, momente şi trăiri din această călătorie. Acum e mult mai simplu, stând pe canapea şi învârtind un vinil într-un colţ al camerei.

Rememorez momentele din aeroport şi cât ne-am chinuit cu bagajele noastre agabaritice, îmbarcarea în avion şi faptul că nu reuşeam atunci să realizez că „acum plecăm, chiar plecăm…nu mai este doar o discuţie“. Odată ajunşi în Porte Maillot, îmi vin în minte imaginile cu despachetarea bicicletelor, asamblarea lor şi montarea bagajelor şi bineînţeles, întâlnirea cu vechiul meu prieten, Claudiu, care acum locuieşte în Paris.

Aventura noastră începea cu Episodul I: Franţa. Locuri pline de istorie, de boem, de linişte şi perfecţiune turistică. Am ajuns la o concluzie drăguţă, dar de altfel logică, în modul de abordare a plecatului de-acasă franţuzesc: o călătorie nu înseamnă doar destinaţia, ci şi drumul până acolo. Şosele impecabile, piste pentru biciclete peste tot, o infrastructură şi o logistică de invidiat.

Franţa a mai însemnat şi cea mai înaltă trecătoare rutieră din Europa şi implicit din călătoria noastră prin Route de la Bonnette, la 2.802 metri altitudine. Dar şi cea mai scumpă mâncare, dar şi cele mai alese vinuri.

27 iulie: prima poză, înaintea călătoriei, după ce au coborât din tren în punctul de plecare, gara D’Arcachon

După aproape două săptămâni şi după ce ne cam săturasem de tot ce înseamnă brânză mucegăită, croissant şi accente franţuzeşti, am învârtit roţile pe coasta Mediteranei, înspre Episodul II: Italia. Şi odată cu ea, am lăsat liniştea şi beatitudinea în urmă pentru roiuri de scutere, vorbit tare şi temperament coleric, tipic latin.

Meleagurile fostului Imperiu Roman aveau să ne înveţe despre ce înseamnă să trăieşti în viteză, fără să te speteşti prea tare cu prea multe, ce înseamnă să mănânci o pizza bună şi cum se manifestă arta automobilistică prin design şi condus ofensiv. Dar şi cum arată şi se simte arhitectura renascentistă, emoţia oraşelor despre care citeam în cărţi sau despre care nu ne puteam imagina cum ar putea „pluti“ pe apă.

AVENTURI DE O NOAPTE

Slovenia punctează Episodul III pentru mai puţin de o zi, tot pe coastă, întruchipată în oraşul Portoroz. Dichisit şi animat, briza marină de aici avea parcă o altă mireasmă şi, odată cu ea, primele semne ale apropierii de casă: mâncarea aşa cum o ştiam noi.

Episodul IV sau Croaţia, care pentru mine a reprezentat o surpriză frumoasă. O diversitate a peisajelor naturale şi sociale foarte puternic evidenţiată de la Vest la Est. Coasta Adriaticii, o bijuterie turistică având un litoral atrăgător şi complex, pe de o parte, iar de cealaltă parte o ţară încă zdruncinată de un război de independenţă ce a scos din oameni dorinţa de a trăi în armonie, de a se bucura de viaţă şi de a nu mai repeta greşelile trecutului.

Serbia – Episodul V – a reprezentat aventura noastră de o noapte, datorită faptului că am tranzitat-o în mai puţin de două zile. Emoţii la vamă, după multele povestiri şi avertizări pe care le primisem şi, mai ales, după proaspetele idei preconcepute pe care mi le-am format traversând regiunea Slavonija din Croaţia. Emoţii care s-au dovedit a fi inutile într-un final, deoarece sârbii ne-au găzduit cu atenţie şi ospitalitate, ne-au servit mâncăruri alese în Novi Sad, un splendid oraş la Dunăre.

„Am făcut-o şi pe asta!“ 4.116 kilometri de pe malul Atlanticului până la intrarea în Vama Veche

EMOŢII PENTRU ACASĂ

Episodul VI şi, deci, România. Întoarcerea pe meleaguri mioritice, exact aşa cum le ştiam şi noi. Trafic nebun, oameni de toate felurile, mâncare şi bună şi mai puţin bună, dar totuşi un sentiment de alinare pe care îl simte orice călător când se apropie de casă.

Îmi este încă foarte proaspătă amintirea ultimilor metri înainte de final, a găştii de prieteni, părinţi, bunici şi copii care ne-au întâmpinat în Vamă, aproape de plajă. Deşi în ritm de pedală ai destul de mult timp să te gândeşti şi să te acomodezi cu gândul surprizei – dacă o mai putem numi aşa –, timp să-ţi imaginezi cam câtă lume va fi prezentă şi cum vor reacţiona sau cum vei reacţiona, nimic nu te poate pregăti exact pentru momentul care o să urmeze.

Întâlnirea cu cei dragi, după atâtea zile lipsă, are un impact direct asupra stării mele de balans şi încerc cu dificultate să mă ţin pe picioare pe mine şi bicicleta de 40 de kilograme ce m-a cărat atâta drum. Îmi tremură tot corpul parcă în acelaşi ritm cu vocile uşor umezite de bucurie şi linişte… în sfârşit, linişte… pentru că sunt acolo, pentru că suntem acolo, întregi şi sănătoşi.

Nu pot să zic despre mine că aş fi un naţionalist convins sau vreun patriot atipic, dar pot spune că momentul în care drapelul naţional mi-a acoperit spatele, pe malul mării, am avut cel mai complex bufeu emoţional, un sentiment de apartenenţă şi de mândrie.  Momentul final s-a rezumat la o simetrie care a reprezentat această călătorie: o tură din apă în apă. Deci, ce a început în Arcachon, Franţa, cu roţile umezite pe malul Atlanticului, trebuie să se sfârşească în acelaşi stil: cu roţile umezite, pe malul Mării Negre, în Vama Veche, România.

Cu gândul la următoarea călătorie, îmi sună în cap versul unei piese dragi mie: „Un sfârşit e un început”.

Adio, deci, pe curând!  

Acest text a fost publicat în „Weekend Adevărul“.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Mama imbecililor
21.09.2013, 06:27:58

putin someri...

+2 (2 voturi)
Modifică Setările