Unde aleg românii să petreacă sărbătorile de iarnă şi ce sume sunt nevoiţi să scoată din buzunare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: shutterstock
Foto: shutterstock

Nivelul de rezervare pentru perioada de Crăciun şi Revelion a ajus, până în prezent, la circa 70%, faţă de numai 25-30% în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar Sinaia, Poiana Braşov, Egiptul şi Bulgaria sunt cele mai căutate destinaţii, arată un studiu al touroperatorului IRI Travel.

„Dintre cei care nu mai pleacă în afară pentru vacanţă, 60% se vor orienta către staţiuni montane româneşti. Am primit foarte multe cereri de ofertă pentru staţiuni cu pârtii precum Azuga, Buşteni, Rânca şi Straja. De asemenea, pentru Poiana Braşov sunt foarte multe cereri anul acesta. Faţă de anul trecut, rezervările au început să se facă din septembrie, pentru vacanţa de iarnă, însă continuă şi în prezent, pe fondul situaţiei încă neclare, deşi rata de incidenţă COVID este cea mai mică din Europa. Ne aşteptăm la o relaxare, în perioada sărbătorilor”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel, transmite News.ro.

Potrivit studiului, în acest an, pachetele preferate de turişti nu mai sunt cele ieftine, aceştia alegând variante de pachete turistice la hoteluri de patru şi chiar cinci stele.

Conform consultanţilor Iri Travel, topul rezervărilor pentru sărbătorile de iarnă, pe plan intern este condus de Valea Prahovei, în special Sinaia şi de Poiana Braşov, urmate de staţiunile balneoclimaterice Băile Herculane şi Băile Felix, respectiv de zonele de turism rural Bucovina şi Maramureş.

Pe plan extern, Egiptul este pe primul loc, iar în topul cererii urmează vacanţele la schi în Bulgaria - Bansko şi Borovets, sau Austria şi Italia.

Ca tipologie a turistului, marea majoritate a călătorilor este, în această perioadă, vaccinată şi posesoare a certificatului verde.

„Se observă o schimbare radicală, în sensul că acum turiştii sunt mult mai dispuşi să aleagă destinaţii mai îndepărtate, calde într-o mai mare măsură. Aceştia preferă în continuare all inclusive şi optează în special pentru hoteluri de minim 4 stele, deci hoteluri bune şi foarte bune. De sărbători, turiştii aleg pachete cu toate mesele incluse, cu cine festive, cu acces la centre şi facilităţi de spa şi relaxare. Anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de iarnă tarifele au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", anunţă compania.

Potrivit sursei citate, de Crăciun, un pachet cu 3 nopţi cazare cu mic dejun în Sinaia, la un hotel de trei stele, costă 700 lei de persoană şi 740 lei de persoană cu mic dejun şi cină de Crăciun. Preţul urcă la 820 lei de persoană pentru 3 nopţi cu mic dejun şi cină festivă la un hotel de patru stele.

În Poiana Braşov, la un hotel de patru stele, preţul unui pachet este de 650 lei de persoană pentru 3 nopţi, cu mic dejun, iar în Buşteni este 780 de lei.

În Băile Herculane, pachetul la un hotel de trei stele costă 1.130 de lei de persoană pentru 3 nopţi cu toate mesele incluse (prânz festiv, cină de Crăciun), respectiv 1.200 de lei de persoană la 4 stele, cu toate mesele incluse.

În Bucovina, preţul este 460 de lei de persoană pentru 3 nopţi cu mic dejun la trei stele, respectiv 580 de lei la 4 stele.

În Bulgaria, la Bansko pachetul de vacanţă cu 3 nopţi cazare la hotel de trei stele costă 114 euro de persoană şi 170 euro la patru stele cu demipensiune.

În Italia, preţul unui pachet la un hotel de patru stele din Val di Fassa ajunge la 1.415 euro/ cameră cu demipensiune/ 2 persoane, patru nopţi.  O cameră cu mic dejun, 2 persoane, patru nopţi la un hotel de trei stele în Livigno costă 470 euro.

În Austria, pachetul la un hotel de trei stele costă 345 euro de persoană, pentru cinci nopţi, cu mic dejun şi 479 euro la patru stele, cinci nopţi cu demipensiune şi cină de Crăciun.

În ceea ce priveşte preţurile de Revelion, în Sinaia, pachetul la hotel de trei stele, trei nopţi cu mic dejun şi cină festivă costă 1.450 lei de persoană şi 1.780 lei de persoană la patru stele.

În Poiana Braşov, la patru stele, pachetul pentru 3 nopţi cu mic dejun şi cină festivă este 2.140 lei de persoană.

În Bucovina, 3 nopţi cu toate mesele şi cina de Revelion costă 1.500 lei de persoană la trei stele şi aceleaşi servicii la patru stele sunt 2.130 lei de persoană.

În Maramureş, la un hotel de trei stele, pachetul pentru 3 nopţi cu pensiune completă şi cină de Revelion este la preţul de 1.230 lei şi la patru stele 3 nopţi cu all inclusive costă 3.100 lei de persoană.

În Bulgaria, preţurile de Revelion, la trei stele, sunt de 225 euro de persoană pentru un sejur 3 nopţi cu demipensiune şi cină de Revelion şi de 287 euro la patru stele.

În Italia, pachetul de vacanţă la Val di Fiemme costă 1.350 euro pe cameră cu demipensiune, şapte nopţi, la patru stele, şi 1.267 euro la trei stele, la Val di Fassa, o cameră cu demipensiune, 7 nopţi.

În Egipt, pachetul la hotel de cinci stele cu all inclusive, bilet de avion inclus, transferuri de la aeroport, taxe de aeroport porneşte de la 740 euro de persoană.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite