UNESCO | Cele mai frumoase staţiuni balneare din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe staţiuni au fost introduse pe lista patrimoniilor mondial în cadrul UNESCO. Sursă fotografii: Shutterstock
Mai multe staţiuni au fost introduse pe lista patrimoniilor mondial în cadrul UNESCO. Sursă fotografii: Shutterstock

Pe 25 iulie 2021, 11 staţiuni cu apă termală din şapte ţări europene au fost puse pe lista patrimoniului mondial. Aceste oraşe s-au ridicat şi au crescut  în jurul izvoarelor cu apă termală şi sunt martorele culturii spa care s-a dezvoltat în Europa, începând cu secolul al XVIII-lea şi până în perioada interbelică

  • Staţiune imperială

Oraşul german Bad Ems s-a dezvoltat pe malurile râului Lahn, având în prezent aproximativ 9.000 de locuitori, al căror trai se bazează, în mare măsură, pe companiile din industria balneară. Oraşul, cunoscut în perioada epocii moderne drept „spa-ul imperial“, are nu mai puţin de 15 izvoare de apă minerală care sunt folosite pentru tratarea diferitelor boli respiratorii, a alergiilor şi a bolilor cardiovasculare. Băile sale termale, menţionate pentru prima dată în secolul al XIV-lea, erau la modă în secolele XVIII-XIX, staţiunea fiind principalul rival al oraşului de pe Coasta de Azur, Nisa. În perioada verii, acolo întâlneai personalităţile Europei: de la capete încoronate şi politicieni până la artişti celebri sau simpli bogătaşi.

Cei care vor să îşi petreacă câteva zile în acest oraş pot ajunge cu trenul, şi încă de la coborâre vor fi întâmpinaţi de istorie: gara, denumită odinioară „Gara prinţesei“, datează de la jumătatea secolului al XIX-lea. Bad Ems se află în mijlocul Parcului Naţional Nassau, un beneficiu în plus pentru cei care merg acolo să îşi trateze bolile respiratorii.

a doua foto
  • Tărâmul fântânilor

În Baden-Baden (FOTO DESCHIDERE) există 12 izvoare cu ape curative, care izvorăsc de la 2.000 de metri adâncime, fiind considerat un paradis al fântânilor. Aici, temperatura apei poate ajunge chiar şi la 68 de grade Celsius, iar cei care vor să viziteze staţiunea se pot bucura de o grotă de sare de mare, precum şi de aromaterapie. Băile termale din Baden-Baden datează din vremea Imperiului Roman, iar în timpul La Belle Époque era cunoscută drept staţiunea nobililor.

Pe site-ul oficial al oraşului german se precizează că „efectul curativ al apei termale nu este evident doar în problemele cardiace şi circulatorii, tulburările metabolice sau bolile respiratorii: puterea vindecătoare a izvoarelor noastre termale promovează bunăstarea şi recuperarea şi vă avantajează frumuseţea. Efectul antibacterian al apei calmează pielea iritată, favorizează circulaţia sângelui şi îmbunătăţeşte oxigenarea. Rezultatul: o piele proaspătă şi sănătoasă. Apa termală funcţionează cel mai bine ca baie caldă în spa, dar se găseşte şi în multe produse de îngrijire – şi aici face minuni“.

main statiuni
  • Staţiunea tuturor

Apele din Bad Kissingen sunt bogate în minerale, care au efect de calmare a durerilor, dar ajută şi la vindecare. Turişti din întreaga lume vin cu drag în Bad Kissingen pentru a se bucura de efectele vindecătoare ale apei sub diferite forme – ca leac de băut, ca baie sănătoasă sau terapii cu vapori de apă.

Prima mărturie a staţiunii balneare Bad Kissingen a fost înregistrată în jurul anului 1500, iar primul oaspete i-a trecut pragul în 1520. Dacă în secolul XIX era unul dintre locurile preferate ale politicienilor germani, în frunte cu Otto von Bismarck, după Primul Război Mondial elita a fost înlocuită de oamenii simpli.

a şaptea
  • Perla din Ardennes

Oraşul Spa, cunoscut şi sub denumirile de „Cafeaua Europei“ şi „Perla din Ardennes“, datează din secolul al XVI-lea, însă izvoarele sale minerale sunt cunoscute de pe vremea romanilor, însuşi Plinius menţionându-le în scrierile sale. Legătura oraşului cu descoperirea proprietăţilor curative medicale ale apelor este atât de strânsă, încât datorită lui cuvântul „spa“ a fost introdus în dicţionarul limbii engleze.

Atracţia principală a oraşului belgian este spa-ul cu apă bogată în fier, la o temperatură de 33 de grade. Totodată, aici se regăsesc şi hamamuri (n.r. – băi turceşti cu aburi), saune tradiţionale sau naturiste, piscine interioare şi exterioare, precum şi băi cu ape minerale. Clienţii pot beneficia de expertiza profesioniştilor în masaje şi tratamente de înfrumuseţare.

prima
  • Băile de lângă Viena

Oraşul Baden bei Wien, în traducere liberă Băile de lângă Viena, este celebru pentru apele sale termale cunoscute încă de pe vremea romanilor, ei numindu-l Aquae Cetiae sau Thermae Pannonicae – iar ruinele încă sunt acolo să o confirme. Oraşul şi-a respectat renumele, devenind una dintre cele mai importante staţiuni ale Austriei până în prezent: băile termale se află sub cel mai mare acoperiş de sticlă suspendat din Europa. Oraşul este cunoscut cu precădere pentru apa minerală sulfuroasă care are o temperatură naturală de 36 de grade Celsius. Datorită efectului curativ, este folosită în diverse tratamente din aria prevenţiei, însă piscinele sunt un loc bun şi doar pentru simpla relaxare.

a patra shutt
  • Cel mai mare spa medicinal

Vichy este cunoscut încă din vremea romanilor datorită proprietăţilor vindecătoare şi terapeutice ale izvoarelor din zonă. De-a lungul vremii, a fost promovat de personalităţi precum Napoleon al III-lea şi Madame de Sévigné. Splendoarea atmosferei şi a clădirilor de altădată a fost conservată astfel încât cei care vizitează zona se vor întoarce în timp pe măsură ce explorează bogăţiile istorice. Aici se regăseşte cel mai mare spa medicinal din Europa, conectat la un hotel de cinci stele. Specialiştii în domeniu au creat chiar o metodă care poartă numele acestei localităţi, devenită brand internaţional: duşul Vichy, o metodă de hidratare ce stimulează circulaţia sangvină şi sprijină organismul în acţiunea de eliminare a toxinelor.

a sasea
  • În soarele fierbinte al Toscanei

Aflat la 48 de kilometri de Florenţa, Montecatini Terme este considerat cel mai mare şi mai cunoscut oraş balnear din Toscana. Primele băi publice au fost construite în secolul al XVIII-lea, de către Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana. Cu toate acestea, utilizarea organizată a apelor termale este cunoscută din secolul al XV-lea, când a fost realizată piscina înconjurată de faimoasa logie romană – şir de arcade exterioare. Il Tettuccio, devenit simbolul oraşului, a fost restaurat chiar şi de Cosimo I de Medici – astăzi, cei care îi trec pragul pot admira faţada restaurată în 1928 cu marmură de Carrara. În Montecatini se găsesc astăzi peste zece băi termale care sunt pline de vizitatori, mai ales în sezonul cald.

a noua
  • Băile romane cu semnătură celtică

Oraşul britanic Bath a fost fondat de romani drept un spa termal, însă treptat a devenit un important centru al lânii în Evul Mediu. Ulterior, oraşul a căpătat o nouă „faţă“, păstrându-se însă băile romane. Izvoarele de apă termală, motivul care a dus la dezvoltarea oraşului, şi ruinele romane atrag turişti în fiecare an. Printre obiectivele turistice din zonă se regăsesc Muzeul de Astronomie, Brasseria Green Park, Galeria de Artă „Victoria“, Muzeul Modei.  

Oraşul este vizitat anual de aproximativ 3,8 milioane de turişti. Cele mai importante etape istorice ale Marii Britanii sunt ilustrate în acest oraş, de la băile romane cu semnătură celtică, Bath Abbey şi Royal Crescent, la cea mai recentă – Thermae Bath Spa, deschisă în 2006. În fapt, se pare că acesta este singurul oraş englezesc în care oamenii se pot îmbăia în ape minerale calde.

a cincea
  • Apă minerală pentru toată Europa

Apele binefăcătoare din Franzensbad au fost atestate în perioada Evului Mediu, iar de la începutul secolului al XVIII-lea, oraşul ceh era în topul furnizorilor de apă îmbuteliată din Europa. Oficial, oraşul a fost fondat în 1793 şi numit iniţial Kaiser Franzensdorf, în onoarea împăratului Francisc I. Acum, apele sale termale atrag an de an mii de turişti dornici de relaxare, dar şi iubitori de artă – zona este renumită pentru arhitectura din perioada antebelică, îmbogăţită cu grădini frumos aranjate. Turiştii se pot bucura de tratamente spa şi de apele minerale, precum şi de tratamente cu nămol, şi pot alege din 3.500 de locuri de cazare.

a zecea
  • Baie la castel

Întemeierea oraşului ceh Karlovy Vary are la bază o legendă. Se spune că împăratul Carol al IV-lea se afla într-o expediţie prin acea zonă, când, deodată, calul său şi-a rupt piciorul. După puţin timp, oamenii lui au dat peste un izvor cu apă caldă, care, se pare, a vindecat rana animalului. La cinci ani după această întâmplare, în 1370, Carol al IV-lea oferă locului privilegii de oraş, iar noua aşezare avea să fie denumită în cinstea lui. Ca staţiune balneară, Karlovy Vary devine cunoscut abia prin secolul al XVIII-lea, din acea vreme rămânând celebre vizitele ţarului Petru I şi lungile plimbări ale prietenilor Ludwig van Beethoven şi Johann Wolfgang von Goethe.

Aici se găseşte şi unul dintre cele mai frumoase centre spa din Europa – Castelul Spa, unde sunt folosite ape minerale. Atracţia principală este locul cu apă termală Elisabeth, ridicat în 1906, numit astfel în amintirea frumoasei prinţese Sissi.

a opta
  • Un mozaic de istorii

Marienbad este considerat o bijuterie a băilor termale. Chiar dacă istoria sa merge până în secolului al XII-lea, chiar şi mai departe, oraşul ceh şi-a cunoscut strălucirea în perioada celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Până la începutul Primului Război Mondial, locul s-a umplut de clădiri care de care mai ochioase, devenind o bucurie arhitecturală. Se spune că peste 30.000 de oameni vizitau anual Marienbad, nu doar pentru bogăţia artistică, ci şi pentru frumuseţea naturii, dar şi pentru beneficiile apelor termale – peste un milion de sticle cu apă plecau anual de aici, în întreaga Europă.

a unsprezecea
Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite