Vacanţa din ţară: trei gospodării de închiriat, în care dormi ca la bunici acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
a

După experienţa Covid, turismul nu va fi mai fi la fel. Libertatea de mişcare este umbrită de restricţiile legate de distanţarea socială, felul în care călătorim se schimbă, aşa că ne putem orienta spre destinaţii locale în care să ne relaxăm. De data asta poposim în gospodării de la ţară, ca la bunici, pe care le poţi închiria.

În vacanţele din ţară poate fi bine şi frumos, dacă ştii unde să cauţi. În acest episod am găsit trei case ca ale bunicilor din poveşti, cu grădină şi paturi confortabile, cu mâncare bună şi multă linişte.

Villa Rihuini: o gospodărie săsească din Richiş

 Curtea perfectă pentru zile leneşe.

Curtea perfectă pentru zile leneşe.
Curtea perfectă pentru zile leneşe.

Dacă ai bunici prin Transilvania sau satele săseşti sunt pe placul tău, cu siguranţă o să-ţi placă Villa Rihuini. Casa de oaspeţi tradiţională din satul Richiş are peste 200 de ani vechime şi a fost restaurată de noii proprietari cu ajutorul meşterilor locali şi cu materiale 100% ecologice (ulei de in, ceară naturală, vopsea pe bază de apă, soluţii pe bază de apă şi var).

Mobilierul este în cea mai mare parte cel original, fiind la rândul său recondiţionat pentru a-şi păstra farmecul autentic, specific artizanatului săsesc. Multe dintre obiectele din interior sunt şi ele lucrate manual.

Casa are trei camere, cu intrări separate, o baie, două bucătării complet mobilate şi utilate, dar şi un şopron acoperit. Dar cea mai frumoasă parte este curtea, o oază de verdeaţă în care te poţi relaxa în balansoar sau în hamac şi admira florile din primăvară până-n toamnă. Villa poate găzdui şase persoane, are un loc de joacă special amenajat şi dispune de Wifi pentru cei dependenţi de conectare.

Preţ: de la 40 euro/noapte pentru o cameră.

Casa lu’ Ion: tradiţii maramureşene

Casa lui Ion
Casa lui Ion

O casă ca în poveştile copilăriei, sus de tot pe hartă, tocmai în Maramureş, unde tradiţiile se transmit de la bunici la nepoţi. E Casa lu’ Ion. În Vişeul de Sus, la poalele munţilor împăduriţi, tocmai de unde porneşte faimoasa Mocăniţă.

Ion şi soţia sa, Angelica, au descoperit casa veche moroşenească părăsită acum ceva ani, s-au îndrăgostit de ea şi au decis să o cumpere şi să o restaureze. Au păstrat lemnul original de stejar şi fundaţia de piatră, au intervenit cu lut acolo unde era cazul şi au modernizat interiorul pentru a oferi tot confortul.

Continuarea articolului, aici

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite