Wellness şi noi surse de apă în cea mai veche staţiune balneară din Europa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baile Herculane Hotel Afrodita

Primăvara aduce în Herculane, ca în fiecare an, un nou eveniment al Asociaţiei „Pro Turism Herculane“. Ediţia a VIII-a  a „Conferinţei Naţionale Întoarcerea la Apă“ are loc în perioada 27-29 martie, la complexul de 4 stele Afrodita Resort & Spa – cel mai mare complex balnear de 4 stele din România precum şi primul complex de 4 stele din Băile Herculane.

Specialişti din România şi din străinătate s-au înscris deja pe lista de participare a sesiunii de discuţii şi a meselor rotunde ce vor avea loc pe parcursul celor trei zile de eveniment.

„Ne bucurăm să fim gazdă pentru atât de mulţi oaspeţi, al căror interes pentru staţiunea noastră şi resursele sale nu poate decât să ne încurajeze. De asemenea, latura internaţională pe care o dezvoltă evenimentele noastre de la un an la altul este îmbucurătoare şi ne ajută foarte mult, atât la a ne familiariza cu sistemele europene de valorificare a resurselor naturale şi noi terapii wellness & spa, cât şi cu promovarea staţiunii în plan extern prin specialiştii sosiţi din diverse ţări la aceste mese rotunde“, subliniază Marinela Badea, Preşedinte Asociaţiei Pro Turism Herculane.

Evenimentul este susţinut de Ambasadorii Băilor Herculane şi este realizat în colaborare cu „desprespa.ro“, pe lista de speakeri aflându-se mai mulţi specialişti precum Nataşa Ranitovic, President Cluster Wellness şi EuropeSpa Expert din Serbia şi Mara Kuruson, Vice Chair în Eastern European Initiave, Global Wellness Institute, din Finlanda.

Baile Herculane Hotel Afrodita 2

O nouă sursă de apă este inaugurată din fonduri private

Unul din subiectele ce urmează să fie prezentate este sistemul geotermal Băile Herculane cu privire specială asupra rezultatelor hidrologice obţinute prin forajul „4573 Bis“ din perimetrul Diana. Mai exact este vorba despre inaugurarea unei noi surse de apă în Herculane, realizată exclusiv prin fonduri private, proiectul celui mai mare investitor din zona Herculane – Bacolux Hotels.

Grupul ajuns în Herculane prin preluarea şi redarea în circuitul turistic a complexului Diana în 2011, a continuat seria de investiţii în 2012 cu Afrodita Resort & Spa iar în anul 2017 a finalizat una din cele mai importate etape ale ultimei investiţii şi anume asigurarea cu apă termală.

Noua sursă de apă este foarte bogat mineralizată, ajunge la suprafaţă în mod natural arteziană, temperatura acesteia la ieşirea din pământ fiind de 36 – 37 grade. Aceasta reprezintă o nouă resursă pentru tratament ale afecţiunilor reumatismale, ginecologice, posttraumatice ale aparatului locomotor, neurologice, dermatologice şi afecţiuni respiratorii şi ORL, aşa cum rezultă din analizele fizico – chimice şi microbiologice. Investiţia  este cea mai importantă şi mai mare de acest gen din ultimele două decenii.

Proiectul a fost coordonat de Inginerul Geolog Florian Malancu, ce urmează să prezinte specialiştilor şi presei rezultatele hidrologice obţinute prin această investiţie majoră ce s-a întins pe aproximativ doi ani.

Imagine indisponibilă

La eveniment sunt invitate autorităţile locale si judeţene, specialişti din domeniul turismului, balneologiei, geologiei, precum şi specialişti în wellness şi spa. În cadrul programului de conferinţă, pe lângă sesiunile de discursuri, v-a avea loc masa rotundă pentru proiectele Global Wellness Institute, vizitarea obiectivelor turistice, precum şi a surselor de apă.

O istorie de 2000 de ani

Cu o istorie lungă şi distinsă, prima menţiune datând din anul 153 d.Hr., Băile Herculane se bucură de privilegiul de a fi una dintre cele mai vechi staţiuni balneare din lume şi cea mai veche din Europa. Situată pe Valea Cernei, staţiunea a devenit o comoară a istoriei şi a frumuseţii naturale.

Băile Herculane se bucură de izvoare termale, aer ionizat şi climă mediteraneană, creând un cadru natural perfect pentru toate vârstele, pentru tratament şi relaxare. Pe parcursul celui de-al doilea mileniu, staţiunea a fost recunoscută în întreaga lume datorită puterilor sale miraculoase, care au „cucerit“ multe civilizaţii. În anul 102 d.Hr., romanii sunt cei care au descoperit Băile Herculane. Puterea apei vindecătoare i-a determinat pe romani să construiască vestigii: băi, statui, monede, apeducte, tablouri votive.

Refacerea şi modernizarea băilor în perioada modernă a început în 1736, majoritatea clădirilor din centrul istoric, în stil baroc, fiind construite la acea vreme. Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, împărăteasa Sissi a Austriei, regele Alexandru I al Serbiei sunt printre monarhii care au vizitat staţiunea.

Iniţiativa privată contribuie la renaşterea staţiunii

Istoria hotelului Afrodita Resort & Spa din Băile Herculane începe cu redeschiderea uşilor primilor clienţi sub această marcă pe 12 aprilie 2012. Investiţiile majore realizate în această locaţie şi viziunea echipei tinere de management sunt acum resimţite în toată staţiunea. De la designul inovator, atenţia la finisaje, facilităţile speciale Wellness & Spa la meniul variat şi studiată cu atenţie, toate au fost concepute pentru a oferi experienţă absolută de indulgenţă. Afrodita Resort & Spa este un loc plin de viaţă şi mişcare. Fiecare sezon aduce noi facilităţi şi paşi noi spre dezvoltare. Complexul dispune de 220 de camere cu vedere la munţi şi la oraş, răspândite pe 10 nivele. Puteţi lua masa într-unul din cele 2 saloane - Restaurant Premier cu 450 de locuri sau Restaurant Labyrinth cu 250 de locuri. De asemenea, pentru serile de vară, o opţiune excelentă este Grădina de Vară Belvedere cu o capacitate de 200 de locuri. Afrodita mai are două săli de conferinţe complet echipate şi lounge bar cu 50 locuri.

Baile Herculane Hotel Afrodita 3

Centrul Wellness & SPA oferă posibilitatea de a scăpa de stresul vieţii moderne şi de a intra într-o oază de linişte şi pace, unde tot ce contează este clientul, turistul. Atmosfera, tratamentele şi efectele curative ale naturii vă vor face să vă simţiţi renăscuţi.

Celălalt complex al societăţii Bacolux, Diana, este situat într-un cadru natural deosebit, înconjurat de brazi şi o mulţime de verdeaţă, la doar 3 minute de centrul staţiunii, fiind o oază de linişte şi confort.

Diana Resort este primul dintre marile hoteluri din Băile Herculane care a început investiţiile pentru a crea standarde confortabile pentru oaspeţii săi şi acum oferă 440 de locuri de cazare în 220 de camere recent renovate ce satisfac cele mai bune condiţii de confort şi confort. De asemenea, oferă o gamă largă de servicii de cazare cu camere şi apartamente mobilate ingenios, centru SPA şi tratamente spa şi, nu în ultimul rând, 2 saloane de restaurant modernizate.

Imagine indisponibilă
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite