În perioada Paştelui, „Tocacii” din Apuseni apără lumea de spiritele rele prin împuşcături şi bătutul toacei
0Un obicei foarte des întâlnit în zona Munţilor Apuseni în perioada Paştelui este „Toaca Paştilor“, „Tocacii“ sau „Prăgşorul“. Descinde din tocatul pe lemne şi metale, în cazul în care trebuiau transmise unele veşti mai importante ce priveau întreaga comunitate.
Evenimentele pentru care se organiza în trecut ”tocatul” pe lemne şi metale erau chematul la vânătoare, naşterea sau moartea unui membru al comunităţii, calamităţile naturale, sau chiar speriatul animalelor de pradă. Este foarte posibil ca tocatul pe lemne să fi fost semnalul folosit de oamenii locului poate înaintea tulnicului, deoarece le era mai la îndemână.
Formarea cetei de tocaci are loc în timpul Postului Mare. ”În Joia Patimilor, feciorii merg la pădure să aleagă un paltin cu rezonanţă din care să facă toaca, ce era atârnată într-un par din curtea bisericii; cu timpul aceasta nu a mai fost adusă din pădure, ci pentru că era mai comod a fost coborâtă direct din turlă. Focul din jurul toacei era aprins în Vinerea Mare, moment din care se va bate toaca neîncetat până la ora Învierii, iar după slujbele din ziua Paştelor până la vecernie, când va fi urcată în turnul bisericii”, afirmă etnograful Adriana Ţuţuianu. Ciocănelele cu care se bate toaca sunt confecţionate din lemn de esenţă tare, precum cornul, salcâmul, carpenul sau stejarul.
În trecut, ceata de feciori era însoţită de un cal pe care se puneau desagii cu merindele primite la colindat şi de o cloşcă ce se spune că aduna ouăle primite pentru petrecerea de după Paşte. O altă secvenţă ceremonială este păzitul toacei, care semnifică bărbăţia tocacilor. Toaca e păzită pentru a nu fi furată de bărbaţii căsătoriţi, iar dacă aceştia reuşesc să o fure, feciorii care o aveau în pază erau consideraţi slabi şi aveau de-a face cu o mare ruşine. Drept pedeapsă, nu mai sunt plătiţi de comunitate şi nu mai au voie să mai iasă la joc decât după Rusalii. Bătutul toacei începe în Vinerea Mare şi se încheie odată cu slujba de Înviere. În tot acest timp, este bătută toaca, iar rolul tocacilor este să o bată şi să o păzească de hoţi, să puşte spiritele rele, să colinde gospodăriile oamenilor şi să conducă serile de joc. Echipa de tocaci este formată din şapte, nouă sau unsprezece băieţi necăsătoriţi care sunt conduşi de un şef, căruia i se spune şpan, birău sau crai.
O altă parte importantă a obiceiului este ”gălăgia” pe care o fac cetele de tocaci atunci când "împuşcă" simbolic spiritele rele, în timp ce păzesc toaca. În vechime împuşcăturile se realizau cu ajutorul treascurilor, adică nişte butoaie mici, înalte cam de 50 de centimetri, făcute din lemn şi acoperite cu capac. În capătul opus capacului se face o gaură cu o unealtă tradiţională numită sfredel, iar prin gaura respectivă se punea în treasc praf de puşcă şi i se dădea foc. În prezent, în satele unde mai au loc ”împuşcături” se foloseşte carbid pus în ţevi mari cu o mică gaură în partea de jos. Carbidul se amestecă cu abă, iar prin gaură se aprinde cu foc gazul rezultat. Zgomotul produs este foarte puternic, echivalent cu cel al prafului de puşcă.
Împuşcăturile nu sunt organizate doar de cetele de tocaci. În multe sate din Apuseni, tinerii organizează ”puşcături” în toată perioada Postului Mare. În trecut chiar exista o competiţie neoficială, cine are mai multe ţevi cu care să producă zgomotul cel mai mare. Aceste împuşcături şi zgomote puternice ar avea rolul de a alunga spiritele rele şi a purifica în acest fel comunitatea locală care se pregăteşte să intre într-o nouă etapă de existenţă, într-un nou an pascal.
Ultima parte a obiceiului este cea referitoare la distracţie. A doua zi de Paşte feciorii colindă din casă în casă pentru a face urări, ocazie cu care primesc daruri (bani, colaci, ouă roşii) de la fiecare gazdă, iar după amiază se organizează la căminul cultural o petrecere. Aceasta continuă şi a treia zi e Paşte, precum şi în pirma duminică de după sărbătoare.
Se încarcă comentariile...
