Închisoare cu suspendare pentru un bărbat din Alba acuzat de pornografie infantilă prin sisteme informatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 26 de ani din judeţul Alba  a scăpat de închisoare cu executare pentru infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice. Sentinţa definitivă a fost pronunţată marţi, 9 aprilie, de Curtea de Apel Alba Iulia.

Claudiu Liviu Sîrb a fost condamnat în ianuarie 2013 la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice. Marţi, 9 aprilie, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul inculpatului şi a decis suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere.

Instanţa de recurs a mai decis eliberarea tânărului din arest. Inculpatul se afla după gratii de la momentul identificării de poliţişti, în noiembrie 2012.

În sarcina inculpatului Sîrb Claudiu Liviu s-a reţinut şi probat că a procurat şi deţinut un număr de peste 55.000 de fişiere de tip imagine şi video, conţinând poze şi filme cu minori în ipostaze pornografice.

Inculpatul a pus la dispoziţia altor persoane materialele pornografice cu minori prin intermediul reţelelor informatice peer-to-peer. Infracţiunea a fost descoperită de poliţiştii şi procurorii din Cluj-Napoca.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite