Înşelăciune de sute de mii de lei în dauna unor firme de asigurări. Percheziţii în trei judeţe la 17 suspecţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 17 percheziţii la persoane bănuite de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acestea ar fi indus în eroare mai multe societăţi de asigurare, pentru a obţine despăgubiri.

Potrivit IPJ Alba, la data de 3 iunie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 17 percheziţii, dintre care 13 în judeţul Alba, 2 în judeţul Bihor şi 2 în judeţul Suceava, la domiciliile unor persoane bănuite de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.  

Din cercetări a rezultat că, în perioada 2013 - 2020, cele 17 persoane vizate de anchetă ar fi indus în eroare mai multe societăţi de asigurare, după ce ar fi declarat date false privind circumstanţele producerii unor accidente rutiere, în scopul obţinerii de despăgubiri. 

Pentru deschiderea dosarelor de daune, aceştia ar fi prezentat documente falsificate. Prejudiciul cauzat în acest mod a fost estimat la peste 600.000 de lei.

La percheziţii participă şi poliţişti din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, criminalistică şi acţiuni speciale din Alba, precum şi poliţişti din Bihor şi Suceava.

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

Moţii din Apuseni refuză să se vaccineze. Eşec al caravanei mobile care a trecut prin şapte comune

 

Cum s-a împăcat „în fals“ interlopul Dragonu cu victima sa. O poveste incredibilă de la Alba Iulia

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite