A fost confirmat al patrulea caz de coronavirus în Alba: un bărbat de 70 de ani din Apuseni. Ancheta epidemiologică indică răspândire comunitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost internat la secţia specială a spitalului din Alba Iulia
Bărbatul a fost internat la secţia specială a spitalului din Alba Iulia

Un al patrulea caz de infectare cu coronavirus în Alba a fost confirmat la un bărbat din Apuseni, care a fost internat în spital.

Bărbatul este din Ciuruleasa şi a fost internat la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Alba, pregătită special pentru a trata astfel de cazuri. 

Pacientul a precizat că nu a călătorit recent în străinătate şi nu a intrat în contact cu persoane care au fost în străinătate. Fiica acestuia lucrează la Ambulanţa Abrud. Şi soţia bărbatului a fost testată pentru noul coronavirus şi se aşteaptă rezultatelle, fiind izolată, la Alba Iulia.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Alba, un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost adus, în noaptea de 29 spre 30 martie 2020, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia în urma unui transfer intraspitalicesc de la Spitalul Orăşenesc Abrud.

”Pacientul era febril şi a fost internat în compartimentul dermatovenerologie, din cadrul secţiei de boli infecţioase, special amenajat pentru cazurile COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus (SARS-CoV-2). I-au fost fost recoltate probe biologice pentru COVID-19 care au fost analizate în cadrul laboratorului Direcţiei de Sănătate Publică Alba. Rezultatul testării, în cazul său, din data de 30.03.2020, a fost pozitiv. Bărbatul se află sub atenta supraveghere a cadrelor medicale şi primeşte tratament şi îngrijiri medicale de specialitate”, se precizează într-un comunicat al unităţii medicale.

Conform anchetei epidemiologice, bărbatul nu a călătorit într-o zonă afectată de COVID-19 şi nu a venit în contact cu o persoană confirmată cu această boală. Acesta este al treilea caz de COVID-19 internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. La această oră, la SJU Alba Iulia, se află internaţi doi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, unul fiind declarat vindecat şi externat.

Spitalul a mai transmis că demeia de 36 de ani care a fost internată acum două săptămâni , s-a vindecat. Ultimele 2 teste au fost negative. Celelalte două cazuri de COVID-19 din Alba sunt un pacient de 60 de ani din Teiuş, internat la ATI şi o femeie din Alba Iulia, asimptomatică, izolată la domiciliu.

Citiţi şi: 

 

UPDATE S-a vindecat primul pacient confirmat cu coronavirus în Alba. Două teste realizate consecutiv sunt negative

 

Trei cazuri de coronavirus în Alba. O persoană asimptomatică se tratează în izolare la domiciliu

 

Pedeapsa primită de un bărbat care şi-a omorât tatăl în bătaie în ziua de Paşte. Ce circumstanţă atenuantă a avut

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite