Alba Iulia

articolul anterior articolul urmator

Afacerea în agricultură care aduce profit de 8.000 de euro la hectar: „În al şaselea an se amortizează investiţia iniţială“

7
10 Jan 2019 04:05:25
Autor: Dorin Ţimonea
Bogdan Sandu Ciprian a pariat pe cultura de aluni
Bogdan Sandu Ciprian a pariat pe cultura de aluni

O plantă care creşte la marginea pădurii poate reprezenta o cultură foarte profitabilă în agricultură. O demonstrează o familie din Aiud, judeţul Alba, care deţine şase hectare cultivate şi care obţine anual un profit important.

”Am mizat pe o plantaţie intensivă de aluni, iar per hectar a fost necesară o investiţie de circa 6.000 de euro, fără teren. Cu arat, discuit, frezat, făcut găuri, plantat, pus îngrăşăminte de animale, absolut tot ce este necesar. După patru ani începe să facă alune, iar cu producţia din al şaselea an îţi scoţi investiţia”, spune Bogdan Sandu Ciprian, iniţiatorul afacerii cu aluni. Profistul se ridică la 8.000 de euro pentru un hectar.
 
Chiar dacă este o investiţie pe termen lung, beneficiile sunt asigurate aproape integral. Kilogramul de alune se vinde, în medie, la 20 de lei, dar poate ajunge şi la 40 de lei, în funcţie de tranzacţiile de la bursă. Plantarea se face toamna sau primăvara, iar un fir de alun costă 15-20 lei. Fermierul din Alba îşi vinde integral producţia prin intermediul hipermarket-urilor şi are în plan să îşi extindă afacerea cu încă patru hectare. O plantaţie de alun poate produce peste 3.000 de kilograme la hectar, în funcţie de condiţiile meteo şi de densitatea arbuştilor.
 
 
Primii ani în acest domeniu sunt mai grei, faţă de alte culturi, dar evaluând beneficiile ulterioare se poate spune că o investiţie de câteva zeci de mii de euro merită să fie realizată. ”Primii cinci ani sunt foarte grei pentru că nu câştigi foarte mult, doar investeşti. În al şaselea an, investiţia iniţială se amortizează”, a mai spus Bogdan Ciprian. Acesta este unul dintre puţinii cultivatori de aluni din judeţul Alba şi a mizat pe acest business tgocmai pentru că nu există concurenţă pe piaţă.
 
 
”Este una dintre cele mai profitabile afaceri în agricultură, dar în timp. Începutul e foarte greu, în toate domeniile, şi întreţinerea plantaţiei la fel. Alunele se vând foarte rapid, sunt băgate la bursă. Câte ai, atâtea vinzi. Turcii fac preţul, fiind cei mai mari producători, iar în Italia soiul pe care îl am eu îl cumpără direct”, spune agricultorul. Acesta susţine că, deocamdată, având în vedere că livada sa nu a ajuns la maturitate, nu este nevoie să apeleze la piaţa externă, deoarece tot ce produce este avândut în România, prin intermediul marilor lanţuri de magazine.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Koln Kyrn
10.01.2019, 08:30:58

#raspandeste, ia atitudine. citeste. dezvolta concepte pentru realizarea protectiei impotriva radiatiilor si armelor de control mental (fizic). Cazul Soleilmavis Liu – Controlul minții prin unde elctromagnetice. Conferință ținuta in orașul Yantai, provincia Shandong, China https://www.seruah.com/cazul-soleilmavis-liu-controlul-mintii-prin-unde-elctromagnetic.html

-6 (6 voturi)
POLITICALLY INCORRECT
10.01.2019, 09:48:46

ce legatura are comentariul tau, cu articolul???

+2 (2 voturi)
Ionel Marcu
10.01.2019, 10:08:09

Văd permanent la Penny alune din Polonia cu 15 lei kg, nici vorbă de 20-40 lei, cel mult 10 lei en gross. Dacă s-a bazat pe 20-40, peste cinci ani poate o să-i vedem plantația în paragină. În agricultură se poate câștiga doar dacă vânezi subvențiile sau cultivi sute-mii de hectare, cu profit minim la hectar. Alunul cere cam 10 mp, deci 1.000 aluni la hectar, la 2-3 kg producție fiecare, cu 10 le/kg, poți scoate 20.000-30.000 lei la hectar. Aproape ca în titlu, 6-8.000 €. Cheltuielile sunt mai greu de estimat, cred că poate rămâne 5.000 €/ha profit. După cum vad din poză, au recoltat alunele cam verzi, cu involucru, le mai ia manoperă eliminarea acestuia. E mai simplu să recoltezi ceva mai târziu, cu aspiratorul.

+2 (2 voturi)
geek-a-contra
10.01.2019, 11:31:03

pai... are. e si el controlat metal (fizic)... cum vede un articol despre alune cum iese din scorbura, posteaza ceva despre ce-l doare, isi ia portia de alune si se ascunde din nou in copac... simplu. :)

Adrian Panaitescu
10.01.2019, 13:50:48

Mie articolul mi se pare ca poanta aia cu radio Erevan. Este adevarat ca X a castigat un Mercedes alb nou nout? Da, dar nu Mercedes ci bicicleta, nu alba ci neagra, nu noua ci veche si nu a castigat-o i-a fost furata. NU iei 40lei pe kg, castigi cam 25.000lei care inseamna 5000Euro si apoi platesti si intretinerea din timpul anului , nu mai pun la calcul investitia, deci nu 6-8000 profit ci 5000castig net dupa ce bagi bani in intretinere un an.

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările