Al doilea focar de coronavirus la centrul de dializă din Alba Iulia. 14 pacienţi au fost testaţi pozitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul de dializă unde a fost depistat focarul de coronavirus
Centrul de dializă unde a fost depistat focarul de coronavirus

Un nou focar de COVID-19 a fost depistat în Alba, la Centrul de Dializă din Alba Iulia, unde sunt 14 pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus, o situaţie asemănătoare fiind înregistrată, aici, la începutul lunii aprilie, atunci fiind depistaţi pozitiv şi angajaţi.

Potrivit metodologiei, testarea personalului, dar şi a pacienţilor dializaţi este efectuată în centru tot la două săptămâni. Primele 2 cazuri au apărut zilele trecute, iar miercuri seara au fost testaţi pozitiv încă 12 pacienţi, astfel încât numărul acestora a crescut la 14.

A fost declanşată o anchetă epidemiologică, pentru a se stabili cum a fost posibilă apariţia focarului, în condiţiile în care testarea este efectuată cu regularitate, dar şi pentru identificarea contacţilor.

În aprilie, la Centrul de Dializă din Alba Iulia au fost diagnosticate cu noul coronavirus 11 persoane dializate, un medic şi trei asistente medicale. La momentul respectiv, Centrul a fost amendat cu 30.000 de lei de către Direcţia de Sănătate Publică Alba, pentru nerespectarea recomandărilor privind nivelul de protecţie al personalului.

Aici urmează tratamentul specific pacienţi din Alba şi judeţe limitrofe. În Alba au fost înregistrate un total de 1.833 de infectări, de la începutul pandemiei. De asemenea, 1.239 de persoane au fost declarate vindecate şi s-au înregistrat 68 decese, în judeţ, de la începutul pandemiei.

Citiţi şi:

 

Cum arată „mall-ul” moţilor destinat exclusiv producătorilor din Apuseni, realizat din fonduri UE la Zlatna

 

Tânărul de doar 25 de ani care a reuşit să intre independent în Consiliul local Alba Iulia. Cine este Paul Victor Florea, surpriza plăcută a alegerilor locale

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite