Alba Iulia: Consilieri ameninţaţi cu „blesteme“ pentru că nu au aprobat o casă parohială (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construirea unei case parohiale pentru Parohia Ortodoxă Platoul Romanilor din Alba Iulia a determinat apariţia unui conflict între unul preoţii care slujesc la biserică şi consilierii locali. Un proiect de hotărâre care viza aprobarea planului urbanistic de detaliu pentru construirea casei parohaiale a fost respins de Consiliul local în 24 mai 2011.

Subiectul a revenit în actualitate în şedinţa de vineri a Consiliului local, când avocatul Mihai Baco le-a spus colegilor că au fost ameninţaţi cu „blesteme“ de unul dintre preoţii care slujesc la biserica respectivă.

Un preot supărat

„Nu am participat la vot şi chiar îmi pare rău că nu am participat pentru că votam împotrivă. A doua zi m-a sunat părintele Buda care mi-a spus că este extrem de supărat. A spus că nu e normal să nu aprobăm construirea casei pentru că ne-a ajutat să ajungem în Consiliul local. I-am zis că nu ne-a ajutat cu nimic şi că biserica mai trebuie să lucreze şi pentru comunitate. Dacă făcea un centru social pentru copii sau oameni nevoiaşi, votam cu două mâini. M-a deranjat cel mai tare ce a zis la final: «Am să vă blestem pe toţi consilierii care aţi votat împotriv㻓, a declarat Mihai Baco.

image

Consilierul local Mihai Baco

Preotul Grigore Buda a respins acuzaţiile lansate de Mihai Baco. „Minte. Nu are caracter. Nu am spus aşa ceva. L-am sunat ca să îl întreb de ce se opune, pentru că nu este prima dată când face acest lucru. Nu am nimic personal cu ei, dar trebuiau să mă cheme să le prezint situaţia. Am luat cel mai bun arhitect din Alba Iulia, care mi-a zis că se poate face. Acum nu cred că voi mai face nimic“, a spus preotul Grigore Buda. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia nu au comentat incidentul.

„Nu se poate să ne blesteme un preot pentru că am luat o decizie legală. Nu mi se pare normal. Nu cred că se cade aşa ceva. Noi am considerat că acea construcţie nu este potrivită pentru acea zonă“, a afirmat, la rândul său, consilierul local Horea Bărdaş.

Discuţii aprinse

Discuţiile pe marginea construirii casei parohiale au fost destul de încinse în şedinţa Consiliului local din luna mai. Aleşii locali au considerat că nu se impune construcţia pe motiv că este mult prea mare şi afectează din punct de vedere urbanistic zona. „Aia e biserică, nu casă“, a spus consilierul Cornel Sandu, potrivit procesului verbal al şedinţei, în timp ce alţi consilieri au asemănat construcţia cu o pensiune sau o mănăstire.

„Strică tot. În loc să facem ceva frumos să vină turiştii, facem casă parohială“, l-a completat Horea Bărdaş. „Făcând o asemenea clădire, clar că va lua din vederea înspre Catedrală. Eu zic că nu îşi are rostul acolo“, a precizat Gabriel Pleşa. În final, proiectul a fost respins cu 14 voturi ale consilierilor locali. Şase dintre aceştia s-au abţinut de la vot.

Mihai Baco a demisionat vineri din Consiliul local. A precizat că unul dintre motivele care l-au determinat este şi apariţia unor situaţii de acest gen. „În condiţiile astea unde să mai stai. Oamenii în sutană trebuie să slujească comunitatea. Biserica, în primul rând, trebuie să respecte legea. Decât să fiu pe această funcţie să fac nimica mai bine nu sunt“, a afirmat consilierul demisionar.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite