Alba Iulia

articolul anterior articolul urmator

Alba Iulia devine centru regional de testare pentru COVID 19. A doua linie va intra luni în sistemul naţional de diagnostic

0
3 Apr 2020 21:39:55
Autor: Dorin Ţimonea
La Alba Iulia va intra în funcţiune o nouă linie de testare pentru COVID 19
La Alba Iulia va intra în funcţiune o nouă linie de testare pentru COVID 19

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia va fi inclus, începând de luni, în sistemul naţional de diagnostic pentru COVID-19.

Anunţul a fost făcut vineri, 3 aprilie 2020, de către deputatul PNL Florin Roman. Acesta a explicat că a început, în calitate de parlamentar, demersurile de includere a unităţii medicale din Alba Iulia în reţeaua naţională, la solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel şi a managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Diana Mârza.
   
”Astăzi (n.r. vineri), ministrul Sănătăţii, dr. Nelu Tatar şi secretarul de stat Andrei Baciu mi-au confirmat că de luni, după publicarea ordinului de ministru în Monitorul Oficial, spitalul judeţean devine parte a sistemului naţional, ceea ce înseamnă o creştere a capacităţii de testare la nivelul judeţului Alba.
 
Totodată, includerea în reţeaua naţională, asigură fluxul necesar de kituri de testare din partea companiei Unifarm, dar şi decontarea sumei de 200 lei/test, de către stat, prin Ministerul Sănătăţii. În calitate de parlamentar mulţumesc conducerii Ministerului Sănătăţii pentru celeritatea cu care a răspuns solicitărilor noastre, dar şi firmei Transavia, care a donat unul din cele mai performante PCR-uri de testare din România, peste 3.500 de kituri şi contravaloarea extractoarelor automatizate”, a spus parlamentarul liberal.
 
 
Prin acreditarea celei de-a doua linii de testare, pe lângă cea care există deja la DSP, Alba devine practic unul dintre cele mai importante centre de la nivel naţional, cu o putere de testare ca marile oraşe şi rezultate în doar câteva ore.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii