Albalact reia după 4 ani fuziunea cu Rarăul SA şi îşi consolidează poziţia de top pe piaţa lactatelor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Albalact SA, al treilea mare jucător de pe piaţa lactatelor din România, reia după patru ani procedura de fuziune prin absorbţie cu societatea Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc. Aprobarea ”de principiu” a fuziunii va avea lor în adunarea generală extraordinară a acţionarilor Albalact din 28 aprilie 2014.

Albalact, deţinută de familia Ciurtin din Alba Iulia, este proprietar al 99,01% din acţiunile Rarăul SA. Societatea a fost achiziţionată în 2008, trazacţia fiind în valoare de circa 3,5 milioane de euro. În 2010, acţionarii Albalact au aprobat fuziunea prin absorbţie cu Rarăul, dar, la sfârşitul anului, au anulat procedura pentru a nu afecta eligibilitatea proiectelor de finanţare nerambursabilă, contractate de ambele societăţi. Albalact a solicitat atunci Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) punctul de vedere privitor la fuziune. APDRP nu a aprobat fuziunea prin absorbţie a celor două societăţi, motivul fiind cumularea de către societatea absorbantă – Albalact – a celor patru contracte de finanţare nerambursabile primite de ambele societăţi, a căror valoare depăşea patru milioane de euro, ceea încălca prevederile şi condiţiile de eligibilitate impuse prin contractele de finanţare încheiate. 

Proprietarii Rarăul au investit ulterior aproape 5 milioane de euro prin majorarea capitalului social, bani utilizaţi pentru extinderea şi modernizarea fabricii Rarăul cu investiţii noi. Societatea şi-a lărgit portofoliul de brânzeturi şi a lansat mai multe produse noi. Sub brandul Rarăul, Albalact produce lapte pasteurizat şi UHT, caşcaval, brânză de vaci, unt şi lapte praf. Societatea Rarăul din Câmpulung Moldovenesc are o tradiţie de peste 40 de ani în industria lactatelor.

A fost cunoscută că fiind cel mai important producător de lapte praf din ţară începând cu 1961, iar de-a lungul vremii şi-a diversificat portofoliul devenind de asemenea un important producător de brânzeturi preparate după reţete specifice zonei, precum caşcaval, cas şi urdă. Toate aceste produse au fost şi sunt prezente în piaţă sub brandul omonim Rarăul. În 1994, Rarăul a devenit prima societate pe acţiuni cu capital integral privat autohton din industria laptelui din România. Prin fuziunea cu Rarăul, Albalact îşi consolidează poziţia de top pe piaţa lactatelor din România.

Acţionarii vor să vândă Albalact Logistic

Tot în 28 aprilie, acţionarii Albalact au urma să aprobe iniţierea şi derularea unor negocieri cu potenţiali investitori referitoare la înstrinarea parţială sau totală a părţilor sociale ale SC Albalact Logistic SRL. Societatea îşi are sediul la Oiejdea şi a fost înfiinţată în octombrie 2013. De asemenea, în cadrul adunării generale ordinare a acţionarilor se vor aproba situaţiile financiare pe anul 2013, bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2014, precum şi nerepartizarea profitului net înregistrat în exerciţiul financiar 2013. 

Albalact Alba Iulia este unul dintre primii trei producători de lapte şi produse lactate din România si cea mai mare companie cu capital majoritar românesc din industrie. Înfiinţată în anul 1971 şi transformată în societate comercială pe acţiuni în 1990, Albalact a fost privatizată în 1999. Compania are peste 800 de angajaţi şi peste 5000 de acţionari şi este listată la categoria a III-a a Bursei de Valori Bucureşti. Albalact comercializează produse proaspete pasteurizate şi UHT sub brand-urile sale Fulga, Zuzu, Fruzu, De Albalact şi Rarăul. Zuzu este lider pe segmentul laptelui pasteurizat, cu o cotă de piaţă de 29.5% în valoare, dar este lider şi în total piaţa de lapte (lapte UHT şi lapte pasteurizat), cu o cotă de piaţă de 21.1% în valoare, în septembrie 2013.

Circa 68% din capitalul social al companiei Albalact este deţinut de trei societăţi din Cipru controlate de familia Ciurtin, Croniar Holdings Limited, Crisware Holdings Limited şi RC2 (Cyprus) Limited.

Albalact răscumpără acţiuni pe piaţa de capital în valoare de 3 milioane de lei

Afaceri şi profit în creştere pentru compania Albalact în prima jumătate a anului 2013

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite