Aparate anti-mită la Spitalul Judeţean Alba. Pacienţii pot spune dacă li s-au cerut bani de către medici sau asistente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba a luat o decizie inedită pentru a preveni fenomenul mitei în unitatea medicală. Au fost instalate mai multe aparate prin intermediul cărora pacienţii pot să comunice dacă li s-au solicitat bani sau atenţii de către medici şi asistente.

Pe lângă comunicarea faptului că au atrebuit să dea bani pentru a beneficia de servicii medicale, pacienţii pot să îţi exprime şi o impresie generală despre unitatea spitalicească. De asemenea, pacienţii pot să spună că au oferit ei bani, deşi nu le-a fost solicitat de către nimeni din spital.

„Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia a început procesul de certificare pentru implementarea sistemului de management anti-mită, respectiv a standardului internaţional ISO 37001:2016. Implementarea acestui sistem vizează toate palierele şi domeniile de activitate, cu scopul de a reduce eventuale practici incorecte, în relaţie cu pacienţi, furnizori sau colaboratori”, a declarat, citată de Agerpres, managerul unităţii, Diana Mârza. Aparatele sunt amplasate la intrarea în secţii.

Managerul spitalului susţine că unul dintre primii paşi în procesul de certificare a fost instalarea de aparate prin care pacienţii pot să îşi exprime opinia, într-un mod simplu şi rapid, cu privire la serviciile primite sau, prin intermediul cărora, pot sa comunice dacă li s-au solicitat bani sau atenţii de către personalul medico-sanitar. Acestea se află în prezent amplasate în zece din secţiile spitalului, urmând a fi mutate în altele, la anumite perioade de timp.

Cinci dintre aparate conţin prima întrebare, iar celelalte cinci cea de-a doua întrebare, dar aparatele vor fi mutate de pe o secţie pe alta, astfel încât pacienţii, indiferent de secţia în care sunt trataţi, să aibă posibilitatea, dacă doresc, să răspundă. La ambele întrebări, pacienţii au posibilitatea să aleagă una dintre cele cinci variante de răspuns.

Potrivit Agerpres, la întrebarea „Vi s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente medicale?”, pacienţii au opţiunile: „a. DA, de către medici, b. DA, de către asistente medicale, c. DA, de către ambele categorii, d. NU mi s-a solicitat, dar am oferit, e. NU mi s-a solicitat şi nu am oferit”. Răspunsurile pentru întrebarea „Care este impresia dumneavoastră generală despre spitalul nostru?” sunt înregistrate pe o scală de la 1 la 5, cu emoticoane – de la foarte nemulţumit la foarte mulţumit.

Persoanele care răspund la întrebări rămân anonime şi, implicit, răspunsurile lor confidenţiale. Datele sunt analizate prin prelucrare statistică, la nivel de secţie şi/sau spital. Costurile legate de amplasarea şi gestionarea acestor aparate, respectiv abonamentul pentru soft, este de peste 9.000 de lei pe lună.

Spitalul din Alba Iulia are lunar circa 2.000 de pacienţi internaţi pe spitalizare continuă şi aproximativ 1.250 pe spitalizare de zi. Potrivit unui raport realizat în cadrul Mecanismului de Feedback al Ministerului Sănătăţii, în perioada ianuarie – septembrie, 24 de persoane care au fost internate în spitalul din Alba Iulia au răspuns afirmativ la întrebarea dacă li s-au solicitat bani sau atenţii de către personalul medical, poziţionând unitatea în partea de jos a clasamentului ce a cuprins 352 de spitale publice din întreaga ţară. Pe primele locuri s-au situat Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, iar pe locul doi Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila cu 153, respectiv 143 de răspunsuri pozitive.

Citiţi şi:

 

FOTO 55 de ani de la catastrofa aeriană de la Cugir. 31 de oameni au murit după prăbuşirea unui avion TAROM

 

VIDEO Ursul brun în mediul său natural. Imagini spectaculoase surprinse în Munţii Apuseni

 

Licitaţie eşuată pentru vânzarea activelor falimentarei Moldomin. Deşi au fost presiuni de la Guvern, Cupru Min Abrud nu a participat

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite